Elemental: War of Magic – RePlay Review

Elemental: War of Magic – RePlay Review

Jocurile 4X (eXplore, eXpand, eXploit, eXterminate) pot fi considerate un gen uşor căzut în uitare, deşi dacă ne uităm la ce titluri din acest domeniu ne-au încântat de-a lungul vremii, acest lucru nu pare nici meritat, nici o idee bună (economic vorbind). Stardock este unul din puținii producătorii care încă nu depune armele pe acest front şi, judecând după titlurile recente, e îmbucurător să vedem că mai există unele companii al căror suflet nu se află numai în portofel, pentru care dorințele fanilor nu sunt doar nişte bârfe şi că pasiunea pentru jocuri nu trebuie neapărat să se traducă în insucces financiar. Din păcate, drumul spre iad e pavat de multe ori cu intenţii bune, iar Elemental: War of Magic este un bun exemplu în acest sens.

Producătorii îl numesc o strategie într-un mediu RPG şi, nimic de spus, există elemente serioase din ambele genuri. Jocul se bazează pe construcția şi întreținerea oraşelor, a cuceririlor şi a adunării resurselor, însă cuprinde şi unități detaliate însoţite de un fir epic destul de stufos. Dacă veți trece peste clişeele inerente şi vorbăraia inutilă, veți afla câte ceva despre războiul dintre Oameni şi Titani ce a dus la apariția shard-urilor elementale, sursa de putere a magiei de pe aceste meleaguri. Jucătorul poate controla una dintre cele opt facțiuni umane ce doresc să obțină cât mai multe astfel de shard-uri şi să devină şerifi peste ținut. Spun opt facțiuni umane deşi doar jumătate din acestea sunt intr-adevăr umane, restul fiind forme de viață pervertite de către Titani, însă toate se prezintă cam la fel din punct de vedere fizic, adică destul de anost.

Fiecare facțiune are avantaje şi dezavantaje, cu toate că unele au numai avantaje, nefiind deloc clar de ce, mai ales că toate aceste atribute pot fi folosite pentru crearea unei rase noi unde nu e deloc greu să elimini caracteristicile negative. Totul începe cu alegerea unui suveran care ține şi loc de rege şi de prim-luptător al regatului, întrucât i se pot atribui calități de magician sau războinic, după gustul fiecăruia. Acesta va reprezenta de altfel şi forța inițială de cucerire până la apariția trupelor mai avansate.

Primul oraş, sau capitala, va fi stabilită tot de către suveran într-un loc ce trebuie destul de bine ales, întrucât aria de acoperire va determina ce resurse din imediata vecinătate pot fi exploatate. Oraşele pot creşte şi ele în nivel, în funcție de numărul de enoriaşi care le populează, extinzându-şi astfel zona de exploatare. Din păcate, sistemul economic este destul de prost gândit, mai ales în privința resurselor, foarte numeroase ca tip. Avem aur, materiale, mâncare,metal, elementium, cristale, mana şi capital diplomatic, ca să nu mai pomenesc  shard-urile magice, de diferite culori şi ele.

Aurul şi materialele sunt folosite pentru construcții, însă toate celelalte resurse par gândite aiurea. Mai tot timpul te vei trezi îngropat în resurse cu care nu ai ce cumpăra, în timp ce materialele necesare pentru construcția a ceea ce-ți doreşti nu sunt de găsit. Asta şi pentru că cele avansate par a fi împrăştiate fără socoteală, uneori o mină de cristal fiind de negăsit pe hartă. Astfel, chiar dacă ai în stăpânire caimacul resurselor disponibile, există sentimentul că cineva te ia peste picior şi nu te lasă să joci cum vrei. Mai mult de-atât, parcă vrând să adauge puțin haos în această harababură, harta strategică este dinamică atunci când vine vorba de resurse. Rezultatul (contrar logicii) fiind că nu trebuie să te chinui să găseşti cel mai bun loc pentru înfințarea unui oraş nou, întrucât minele par să apară aleator, din când în când, mai peste tot.

Dezvoltarea oraşelor se face prin construcția de locuinţe pentru muncitorime, de unde se recrutează trupe şi care este cocoşată prin taxe, precum şi tot soiul de clădiri care se înghesuie să ofere cam aceleaşi lucruri: bonusuri pentru resurse sau puncte de cercetare în anumite domenii. Există şi un sistem de comerț prin caravane, fie între propriile cetăți, fie cu aliații, însă după cum spuneam, nu-şi prea găsesc rostul tocmai prin prisma belşugului aproape inevitabil.

În afară de suverani, pe harta strategică mai colindă şi aşa-zişii Campioni, respectiv personaje care pot fi tratate în stil RPG, ce pot creşte în nivel prin lupte şi oferă diverse bonusuri oraşelor  unde sunt staționați. Utilitatea lor este, din nou, cel puțin dubioasă, pentru că sunt mai folositori prin prisma bonusurilor economice pe care le oferă (şi pe care nu le vrem!) decât în lupta propriu-zisă, unde unitățile obişnuite se descurcă cam la fel. Totuşi, aceştia sunt printre puținele unități capabile să folosească vrăji într-o bătălie, însă despre utilitatea acestora ceva mai încolo.

Suveranul nu este însă doar fondator de oraşe, ci şi părintele altor Campioni. Asta pentru că este posibil să-i găseşti o nevastă, fie dintre cele care umblă singurele pe hartă, fie fiica vreunui suveran aliat, aceasta fiind una din puține dăți în care o facilitate a unui joc m-a făcut să râd de unul singur prin casă. Asta pentru că suveranul nostru ori este foarte bine dotat, ori se pricepe să facă amor prin cine-ştie-ce magie la distanță, întrucât nu e nevoie să călătorească cu mireasa lui prin lume pentru a beneficia de o groază de moştenitori.

De fapt, există un întreg capitol destinat Dinastiei, unde se poate urmări evoluția progeniturilor ce devin Campioni,aceştia devenind carne de tun cu sânge albastru în armata ta. Din păcate, întregul sistem este cvasi-inutil, din moment ce ăl’ bătrân nu dă semne că ar muri vreodată de… bătrânețe, aşa că nu trebuie să-ţi faci griji de genul „aoleu, trebuia să fiu mai atent cu familia, acu’ uite ce nătâng o să-mi moştenească tronul”.