Enclave Review

Enclave Review

Desi nu intentionez sa imi cumpar in viitorul apropiat o consola, trebuie sa recunosc ca nu de putine ori am fost invidios pe posesorii de Xbox, PlayStation 2 sau GameCube datorita unor jocuri care, fie au fost lansate in exclusivitate pe toate sau pe una din aceste trei console (Mortal Kombat: Deadly Alliance), fie au aparut ori vor aparea mai tarziu pe PC (Metal Gear Solid 2: Substance). Din aceasta a doua categorie face parte si Enclave, un joc aparut pe Xbox inca din vara anului trecut si care a intrat recent in atentia posesorilor de PC-uri prin lansarea in luna ianuarie a unei versiuni demo.

Cei care au jucat Blade of Darknes, Rune sau alte titluri asemanatoare se vor familiariza rapid cu Enclave. In esenta, reteta e aceeasi: se da o lume medieval-fantasy in care jucatorul, dintr-o perspectiva third-person, trebuie sa isi croiasca drum printre inamici de-a lungul unor nivele 3D. Pe de alta parte, diferenta temporala dintre jocurile mentionate si Enclave s-a concretizat atat printr-o grafica superioara, cat si prin existenta unor mici inovatii in legatura cu gameplay-ul.
Vizual, Enclave arata exceptional. Fata de versiunea pentru Xbox, texturile au o rezolutie mult mai mare, fapt care contribuie decisiv la bogatia detaliilor. Adaugati o paleta de culori deseori foarte vie, o apa care arata extraordinar gratiei tehnologiei Pixel Shader, environmental mapping-ul scos in evidenta mai ales prin intermediul armurilor si al petelor de sange de pe jos, putinii fluturi care se zbenguiesc in aer, luna ce straluceste printre norii purtati de vant si vegetatia uneori abundenta si veti avea serioase motive sa credeti ca sunteti “acolo”. Cireasa de pe tort o constituie design-ul unor nivele care, desi nu sunt chiar atat de mari incat sa nu le inveti cu usurinta, se remarca prin dispunerea lor pe verticala ce, alaturi de imensitatea aparenta a unor locatii, are rolul de a face jucatorul sa se simta din nou coplesit.
Senzatia de imersiune in joc se mai datoreaza si muzicii orchestrale superbe ce are si rolul de a spori tensiunea in momentele de lupta, dar si vocilor excelente, bine alese, printre care ies in evidenta cele ale naratorilor care, intr-un mod lin, dar cu intonatii, dezvaluie treptat povestea prin intermediul rasfoirii unei carti.

Pe de alta parte, prin intermediul firului epic, jucatorul este pus in prim plan. Avem clasica poveste ce infatiseaza lupta dintre bine si rau, opozitia celor doua factiuni (cei din Celenheim si Outlanders) reflectandu-se in cele doua campanii single-player: Light si Dark. Cu toate ca ambele prezinta aceeasi poveste, perspectiva este diferita: putine nivele sunt comune, iar personajele cu care pot fi jucate aceste campanii asigura, teoretic, o rejucabilitate si un mod diferit de abordare a misiunilor.
In total sunt 12 caractere, 6 Dark, 6 Light: Knight, Huntress, Druid, Engineer, Wizard si Halfing, respectiv Assassin, Berserker, Goblin, Sorceress, Lich si Bombardier. Unele sunt vulnerabile in luptele corp la corp, altele sunt specializate in anumite arme si cam atat. Abilitatile lor sunt simetrice, toate se misca cu aceeasi viteza, sar la fel de sus, iar povestea decurge linear, netinand cont de personajul cu care joci, desi Enclave ofera posibilitatea de a rejuca misiunile anterioare cu oricare dintre personajele dobandite pana in acel moment. Totusi, daca doriti sa parcurgeti mai repede si fara batai de cap un anumit nivel, veti constata ca va fi mult mai usor daca alegeti un caracter potrivit, in principal din cauza preponderentei adversarilor care ataca ori de la distanta, ori de aproape. Din pacate, aparitiile si comportamentul lor sunt intotdeauna scriptate, fapt care diminueaza din nou rejucabilitatea. O oarecare sclipire de inteligenta am sesizat la cavalerii inamici care se apara loviturile tale ridicand scutul, insa nu vor protesta daca ii lovesti in picior si nici daca in dorinta de a se apropia de tine nu tin seama ca in calea lor este o prapastie.
De mentionat ca eficienta loviturilor depinde de doi factori: distanta si zona de impact. De exemplu, o sageata va face mai mult damage daca are o distanta mai mica de parcurs sau daca se infige in capul adversarilor, ceea ce mi-a adus aminte de sistemul Ghoul II folosit in Soldier of Fortune II: Double Helix – iata iar una din micile inovatii privind gameplay-ul de care vorbeam mai sus. Insa, fata de titlul celor de la Raven Software, Enclave nu contine blood-gore, iar corpurile inamicilor nu se dezmembreaza datorita loviturilor.

In schimb, sistemul de coliziuni functioneaza uneori impecabil: de exemplu, adversarii se prabusesc rotindu-se in jurul zonei de impact in care au fost loviti, efectul fiind intarit de animatiile excelente, iar sagetile raman pentru putin timp infipte in texturi, desi nu pot fi culese. Spunem uneori impecabil deoarece s-ar putea sa aveti surpriza sa ramaneti cateodata blocati intre poligoane, insa, din fericire, nu pentru totdeauna, caci jocul se salveaza doar intre misiuni si intre checkpoints. Frecventa acestora din urma variaza in functie de cele trei nivele de dificultate ce se mai deosebesc si prin raporturile dintre puterea loviturilor date si a celor primite si prin cantitatea de viata refacuta prin inghitirea potiunilor. Dar, din cauza aceleasi rejucabilitati reduse, putini jucatori vor fi indemnati sa reia jocul de la capat pe un alt nivel de dificultate.
Pe easy, cele 25 de misiuni din Enclave pot fi terminate in doar 7 ore – este unul dintre cele mai scurte titluri din ultima perioada, o contributie decisiva avand-o simplitatea pe ansamblu a jocului. Nu exista puzzle-uri complicate, cheile se gasesc in imediata apropiere a usii potrivite, nu poti face combo-uri cu sabia de exemplu, ci doar 4 tipuri de lovituri in functie de miscarile personajului, iar sabiile si armurile nu se deterioreaza. Ca Enclave este un joc arcade este intarit si de faptul ca pe parcurs trebuie sa colectezi diferite cristale si monezi, suma de bani stransa la sfarsitul unei misiuni fiind folosita in cumpararea de armuri si arme mai puternice. Necesitatea strangerii acestor bani te obliga sa explorezi un nivel cu atentie, putand beneficia astfel si de nivele bonus pur arcade. Totodata, aceasta explorare trebuie facuta cu grija si din cauza ca nu de putine ori va veti putea trezi ca ati murit deoarece nu ati fost atenti la lazile sau bolovanii care se prabusesc. Desi s-a vrut un mijloc prin care sa se sporeasca tensiunea jocului, aceste evenimente scriptate nu fac altceva decat sa enerveze jucatorul, obligandu-l sa reia misiunea uneori de la capat si sa o invete mai mult prin intermediul greselilor decat dupa propria vointa.

Este bine totusi ca interfata este simpla: deplasarea se face cu ajutorul tastelor, iar explorarea cu ajutorul mouse-ului ce este folositor si in atac, si in aparare, caci sagetile si uneori vrajile inamice pot fi blocate aproape complet, cu pretul unei viteze de deplasare mult reduse. Pentru fanii jocurilor FPS, perspectiva poate trece dintr-un mod third-person intr-unul first-person, asemanator cu Morrowind, ipostaza in care arma caracterului devine semi-invizibila. Aceeasi transparenta o intalnim si in cazul personajului atunci cand se apropie prea mult de pereti, aspect care imbunatateste semnificativ perspectiva ce cateodata poate oferi un unghi ingust de vedere. Astfel, nu de putine ori, te vei trezi ca nu iti dai seama din ce parte esti atacat. Dar poti vedea cat damage provoci si cat incasezi prin intermediul cifrelor ce apar pe ecran dupa fiecare lovitura. Pacat ca nu poti vedea cata viata ai, pacat ca o potiune se consuma toata, indiferent de cata viata ti-a mai ramas.

In afara de gasirea de potiuni, monezi, cristale si arme, interactiunea cu mediul este limitata. Desi butoaiele te pot ispiti serios sa le distrugi, nu se pot sparge decat anumite geamuri, insa poti controla in anumite misiuni fie un tun, fie o catapulta, fie arbalete imobile, aceste ultime actiuni. O alta inovatie este aceea ca uneori vei fi insotit de un camarad, insa nu se poate pune prea multa baza in el, caci ori moare repede, caz in care s-ar putea sa fii nevoit sa reiei misiunea, fie da dovada de o lasitate inexplicabila refuzand sa te urmeze. O explicatie ar fi ca, desi urcatul scarilor nu este o problema, in schimb coboratul lor este. Datorita controlului, de foarte putine ori am reusit sa cobor o scara fara sa aterizez printr-o saritura, caz care poti muri daca mai ai putina viata. Misiunile se mai pot termina brusc daca incepi sa inoti in larg prin aparitia unui cut-scene cu rechini sau daca incepi sa te indepartezi mai mult de 5 secunde de locul unde se desfasoara actiunea.