Endless Space Review

Endless Space Review

Alpha-build-ul de Endless Space pe care l-am testat cu ceva vreme în urmă mi-a lăsat un gust neutru, dar şi speranţele intacte, astfel încât atunci când am pus mâna pe varianta Gold se poate spune că eram destul de încântat de noul fecior al strategiilor 4x. Și cu toate că producătorii au revizuit diverse aspecte, au adăugat opţiuni noi şi strălucitoare şi au umplut spaţiile goale, parcă odraslei celor de la Amplitude Studios îi lipseşte totuşi pedigree-ul.

Critica din avanpremieră, referitoare la numărul facţiunilor cu care poţi juca, a fost redusă la tăcere elegant prin introducerea a încă trei rase, plus facilitatea de a-ţi crea una proprie, unde am remarcat opţiuni pentru toate gusturile. Avem aici posibilitatea de a ne alege bonusuri sau dezavantaje dintr-o varietate de categorii, cum ar fi apărare, economie sau diplomaţie, precum şi o abilitate specială pentru fiecare rasă în parte, având astfel unul dintre cele mai reuşite sisteme de configurare pentru facţiuni.

Arborele tehnologic în schimb a rămas la fel de ramificat, adică nu foarte tare. Cele patru ramuri – apărare, explorare, ştiinţă şi diplomaţie – reprezintă singurele direcţii în care poţi s-o apuci şi după câteva meciuri vei învăţa opţiunile pe de rost – lucru oarecum util, întrucât descrierea cercetărilor te lasă în continuare în ceaţă.

De altfel, aici se şi rupe echilibrul jocului şi îţi dai seama că facilitatea de a-ţi configura propria rasă nu e valorificată cum trebuie atunci când toţi jucătorii trag în aceeaşi direcţie. Practic, degeaba ţi-ai creat o rasă cu bonusuri militare uriaşe atunci când vei fi depăşit tehnologic de un adversar cu bonusuri economice sau ştiinţifice. O soluţie ar fi o rasă echilibrată (care binenţeles că n-are nici un haz) însă aici lucrurile sunt lipsite de surprize, fiecare meci fiind cam prea previzibil, lucru destul de bizar pentru un 4x.

Primele două X-uri au fost destul de bine puse la punct, eXplorarea şi eXpansiunea reprezentând chiar cele mai interesante aspecte al jocului. Asta pentru că vânătoarea de sisteme mănoase este vitală pentru supravieţuirea propriei specii, deşi în continuare contează numărul planetelor dintr-un sistem, nu neapărat calitatea acestora. Piraţii pot pune probleme serioase la început, când încă nu ai o flotă solidă, iar intâlnirile cu adversarii au loc destul de rapid, însă mi-a plăcut faptul că trebuie să-ţi calculezi mişcările câteva ture înainte pentru a pune mâna pe sistemul acela fermecat de la marginea galaxiei.

eXploatarea e şi ea destul de bine reprezentată, fiecare sistem având destule opţiuni de construcţie şi terraformare din care trebuie să alegi, iar economia a fost balansată în aşa fel încât nu mai e rentabil să construieşti de toate ca o furnică, ci mai degrabă trebuie să­-ţi dozezi şi specializezi sistemele.

Eroii au rămas aproape neschimbaţi, dar la fel de utili, iar numărul celor pe care poţi să­-i angajezi a fost crescut la cinci, lucru de bun-simţ aș zice. Aceştia sunt indispensabili pentru flote, iar cei specializaţi pe construcţii sau cercetare aduc bonusuri serioase la locul muncii, iar faptul că nu pot creşte peste nivelul 20 este până la urmă o problemă de balansare pe care nu pot decât să o salut.

Despre înfruntările spaţiale nu pot spune decât că au bătut pasul pe loc. Luptele au loc în continuare doar cu intervenţia marginală a jucătorului, astfel încât se poate sări liniştit peste scandalurile dezechilibrate, mai ales dacă avem vreun amiral la cârmă. E drept că intervenţia umană – prin acele cărţi de joc cu diverse acţiuni – poate reprezenta uneori diferenţa între victorie şi înfrângere, însă acest lucru e destul de rar şi, în plus, depinde mai mult de noroc. Asta pentru că unele cărţi jucate pot fi contracarate de altele, şi nu prea ai cum să ştii ce-i trece prin minte adversarului, cu menţiunea că AI-ul joacă de obicei o carte inadecvată fazei respective.

Vorbind de fazele unei lupte, trebuie să recunosc în continuare că nu apreciez logica producătorilor aici. Rachetele zboară în long range combat, laserele ţiuie în medium range şi tunurile păcăne în melee, însă arareori mi-am configurat navele cu tunuri, întrucât e mult mai eficient să le îndopi cu rachete (şi eventul un laser-două), deoarece dacă ai ajuns în melee se cheamă oricum că ai pierdut lupta respectivă. Trebuie să repet – e păcat de opțiunile de configurare destul de reușite şi de grafica bună (dacă alegi s-o priveşti), căci luptele sunt lipsite de elemente strategice, tot ce contează fiind nivelul tehnologic şi numărul combatanţilor.

Mai mult, finalul jocului degenerează într-o de-a v-ați ascunselea cu navele adversarului, mai ales că găurile de vierme care reprezintă navigaţia între sisteme pot fi ocolite cu o cercetare în acest sens, moment în care sistemele pe care le considerai puncte cheie de tranzit pot fi depăşite relativ uşor.

Diplomaţia mi s-a părut în continuare de umplutură şi n-am trecut pe-acolo decât pentru a declara vreun război, nefiind un negustor din fire. Iar când am încercat totuşi, de amorul artei, să contactez câţiva adversari m-am izbit de lipsa opţiunilor de comunicare, dependentă probabil de relaţia cu acea facţiune, care nu e prea clar cum poate fi modificată. Poate doar să stau la locul meu şi să nu supăr pe nimeni?

Printre noutăţile aduse de varianta Gold am remarcat şi opţiunea de multiplayer, pe care am sărit destul de entuziasmat. Oricine poate crea un meci public sau privat, iar în cazul celor publice accesul este asigurat prin platforma Steam şi, din câte am văzut, popularitatea se află la un nivel decent. O opţiune de apreciat este posibilitatea de a sări într-un meci în desfăşurare, nefiind nevoie de interminabile tentative de a termina un meci, caz în care poţi alege să controlezi un imperiu condus până atunci de către AI, neavând însă posibilitatea de a-ţi alege facţiunea sau de a o juca pe cea pe care ai creat-o.

Câteva ciudăţenii de remarcat aici ar fi faptul că AI-ul pe care l-ai mazilit are uneori zvâcniri de independenţă şi se-apucă să-ţi construiască structuri sau să-ţi schimbe unele planete, lucru destul de enervant mai ales dacă nu ai chef să stai cu ochii pe el. Apoi, cercetările disponibile mi s-au părut uşor alterate într-un anume meci, însă nu am găsit opţiuni de modificare a regulilor jocului în acest sens.

Totuşi, lucrurile decurg destul de bine în multiplayer dacă nu luaţi în considerare durata mare de desfăşurare a unei partide (rivalizează aici cu Sins of a Solar Empire), iar finalul unui tur poate dura câteva minute bune, probabil din cauze tehnice. De asemenea producătorii au avut grijă şi de comunitatea de jucători care doreşte să-şi înfigă mânuţele prin fişierele jocului, introducând un ecran special pentru încărcarea Mod-urilor, precum şi tutoriale exhaustive şi exemple pe site-ul oficial. Cu alte cuvinte, o opţiune binevenită pentru orice strategie cât de cât complexă.

Endless Space poate fi o experienţă simpatică, mai ales pentru amatorii de strategii 4x, chiar dacă mie personal mi-a displăcut implicarea marginală a jucătorului în lupte sau arborele tehnologic cam lipsit de substanță. Totuşi, problema ceva mai serioasă a jocului e rejucabilitatea scăzută, lucru care sper că poate fi remediat, fiindcă în rest Endless Space e lipsit de bug-uri, are un concept interesant, aspect de campion şi o muzică reuşită.