Enemy Territory: Quake Wars – RePlay Review

Enemy Territory: Quake Wars – RePlay Review

  Prima dată când am pus mâna pe Wolfenstein: Enemy Territory am fost surprins de cât de interesant poate fi un shooter online. Jocul aducea o serie de îmbunătăţiri titlurilor clasice, adăugând decizii tactice și ideea de echipă într-un joc de acţiune cunoscut, care s-a bucurat de un real succes, mai ales că era şi gratuit. După succesul înregistrat, studiourile Splash Damage au revenit cu o „continuare”, de această dată comercială, beneficiind de noi tehnologii şi idei pentru a ne reintroduce în universul Quake.
       Enemy Territory: Quake Wars combină jocul tactic din Wolfenstein: ET, bazat pe obiective, cu posibilitatea de a controla vehicule existentă în seria Battlefield, şi oferă pe deasupra şi un stil de joc asimetric. Spre deosebire de cele doua titluri de mai sus, în Enemy Territories diferenţele între cele două tabere sunt mult mai vizibile şi merg mai departe de uniforme colorate sau voci distincte, totul ducând la o varietate respectabilă şi o experienţă diferită pentru fiecare sesiune.
       O prezentare scurtă ne pune la curent cu situaţia curentă, firul epic fiind un prequel pentru povestea din Quake 2 şi Quake 4 o rasă extraterestră numită Strogg invadează Pământul, şi singura forţă care-i stă în cale este GDF (Global Defence Force). Fiind însă un titlu eminamente multiplayer, Quake Wars nu are mod single-player în sensul tradiţional al cuvântului, aşa că meciurile se desfăşoară în cadrul unor "campanii", cu până la 3 misiuni distincte, fiecare cu obiectivele ei, condimentate cu o mică povestioară despre acestea. Ambele tabere vor avea de îndeplinit anumite sarcini, care pot fi de apărare sau de atac, în funcţie de harta şi tabăra aleasă, iar pentru asta este nevoie de coordonare între cele cinci clase disponibile fiecărei echipe, întrucât la sfârşitul zilei nu contează cine are mai multe frag-uri, ci dacă obiectivele au fost îndeplinite sau nu.
       Jucătorii au de ales între mai multe clase, fiecare cu avantajele şi dezavantajele proprii, dupa modelul Team Fortress, însă în Quake Wars lucrurile sunt mult mai complexe, alegerea influenţând desfăşurarea ostilităţilor, modul în care aceste clase sunt folosite determinând în final învingătorii. În general nu există restricţii de clasă, fiecare fiind liber să-şi facă alegerea după bunul plac sau stilul de joc care-l caracterizează. Aici este vizibil pentru prima dată sistemul asimetric implementat de cei de la Splash Damage, diferenţele între cele două facţiuni fiind cruciale în desfăşurarea conflictului.

       Soldatul GDF / Agresorul Strogg sunt răcanii întâlniţi în orice armată care se respectă, ei având la dispoziţie cea mai largă gamă de arme, de la obişnuitul pistol-mitralieră până la lansatorul de rachete. De asemenea, ei sunt singurii care pot plasa încărcături explozive la obiectivele-cheie, sarcină care îi revenea în trecut Inginerului.
       Dacă vreți să jucați ca Medic / Tehnician, trebuie să știți că o importantă diferenţă între Strogg şi GDF o reprezintă modul în care este gândită „sănătatea”. Medicul poate împărţi truse de prim ajutor care vindecă aliaţii, dar pentru Strogg lucrurile stau cu totul altfel, sănătatea şi muniţia fiind combinate într-un singur element, numit Stroyent. Tehnicienii Strogg au la dispoziţie pachete cu stroyent ce cresc în același timp atât hit-points-urile, cât şi muniţia; o opţiune foarte utilă, mai ales că orice jucător Strogg are posibilitatea de a transforma muniţia în hit-points şi invers, dacă situaţia o cere, transferul neavând însă loc fără „comision”. Medicul GDF are la dispoziţie şi o cutie cu provizii, pe care o poate plasa oriunde în teritoriul controlat de echipa sa, şi unde coechipierii se pot opri sa-şi tragă sufletul şi să-şi refacă puterile.
       Tehnicianul însă poate să facă o chestie şi mai isteaţă, şi anume să infesteze un inamic căzut la datorie cu un limbric extraterestru, rezultatul fiind că orice aliat se poate reîncarna în locul nefericitului ales ca punct de spawn. Având în vedere că locaţiile prestabilite pentru aşa ceva sunt la ceva depărtare de locul acţiunii, rezultă nişte posibilităţi tactice interesante; limbricul cu pricina nu poate fi distrus decât de Medic cu ale sale defibrilatoare, care între noi fie vorba nu sunt chiar inofensive, fiind o insultă supremă să te omoare cineva cu ele. Ambii farmaciști pot învia camarazii căzuţi la datorie (cel puţin pe cei care nu au fost făcuţi una cu decorul), dar în cazul Tehnicianului operaţia nu este instantanee.

   Oarecum asemănătoare, clasele Inginer / Constructor se ocupă cu plasarea minelor, repararea vehiculelor şi construcţia de turele. Turele sunt un element nou, fiind de trei tipuri: anti-infanterie, anti-vehicule sau pentru blocarea artileriei. Acestor clase le revine şi sarcina dezamorsării dinamitei plasate de către soldaţi/agresori.
       Ca Genist vă puteți reaproviziona coechipierii cu muniţie, în timp ce Opresorul are la dispoziţie un scut pe care-l poate plasa oriunde, chiar şi pe un vehicul, pentru a bloca tirul inamic. Ambele clase au la dispoziţie trei tipuri de artilerie pe care le pot construi: una bună pentru mătrășit infanterie, alta eficientă împotriva vehiculelor, iar ce-a de-a treia pentru impresia artistică. Aceasta din urmă este atât de puternică încât folosirea ei este anunţată în prealabil, iar focosul poate fi chiar urmărit în traiectoria sa – și vai de sărmanul care n-a fost atent. Imaginaţi-vă un zergling care inspectează curios un punct roşu care clipoceşte pe pământ, pentru ca mai apoi sa ridice privirea.
       Odată artileria construită, Genistul trebuie să „picteze” ţinta, şi interesant este că un câmp de vedere neobstrucţionat nu este necesar: focosul poate fi detonat în aer, dacă asta se doreşte. Chiar şi ţintele în mişcare (vehicule) pot fi urmărite de către artilerie. Trebuie spus că atât turelele Inginerilor / Constructorilor, cât şi artileriile Geniştilor / Opresorilor nu sunt construite, ci paraşutate din elicopter sau chemate de pe orbită, astfel încât nu e chiar greu pentru o asemenea dihanie să-ţi cadă în cap, caz în care nici măcar limbricul Tehnicianului nu se mai uită la tine. De parcă nu erau suficient de nervoase, aceste clase mai pot cere de la cartierul general şi lovituri strategice, sub forma bombardamentului Vampire sau a Laserului Orbital. Terenul ţintă este reprezentat pe interfață, însă nu toată lumea scapă, pierderile colaterale fiind la ordinea zilei.

       Cea mai mârşavă clasă, Spionul / Infiltratorul fură uniformele inamicilor căzuţi şi se ocupă cu ocolirea sistemelor de securitate, dezactivare turelelor / vehiculelor şi cu înjunghiatul pe la spate. Este singurul capabil să folosească o armă cu lunetă, deținătoarea unui zoom respectabil; trebuie remarcat că aceste arme – letale datorită puterii şi nivelului de zoom de care sunt capabile – au un indicator vizual care permite identificarea poziţiei trăgătorului. Lucru de bun-simţ, având in vedere că hărţile sunt mari şi pline de locuri în care poţi să te ascunzi. Spionul GDF mai are la dispoziţie grenade fumigene şi o cameră mobilă, care permite vizualizarea poziţiei inamicului şi poate fi şi detonată, cu efecte neplăcute pentru cei urmăriți. Infiltratorul are şi el o asemenea cameră mobilă, ceva mai limitată însă, neavând grenade fumigene. În schimb se poate teleporta la destinație. Și nu în ultimul rând, ambii pot „construi” un radar ce permite monitorizarea inamicilor în timp real pe mini-hartă.
       Vehiculele în schimb vor face deliciul experienţei online, mai ales că avem o varietate consistentă la dispoziţie, iar diferenţele între cele două tabere sunt din nou prezente. În garajul GDF au loc un ATV rapid, numai bun pentru recunoaştere, doua transportoare blindate, echipate cu mitraliere grele sau rachete antiaeriene, şi un tanc numit sugestiv Titan. GDF pune accentul pe transportul de trupe şi protecţia acestora, în afara de micuţul Husky, toate vehiculele având posibilitatea să transporte mai mulţi soldaţi, dintre care un şofer, un operator de mitralieră şi câţiva pasageri. Cele doua transportoare (dintre care unul este amfibiu) pot aduce rapid trupele în zona de conflict în condiţii de siguranţă sau chiar în spatele liniilor inamice. Tancul are la dispoziţie un tun supărat şi o mitralieră care însă nu oferă prea mare protecţie operatorului, dar Titanul posedă o armură puternică şi suficientă manevrabilitate încât să fie util în orice situaţie. GDF-ul mai are la dispoziţie şi doua 2 elicoptere, unul rapid şi înarmat cu două tipuri de rachete, şi altul lent, însă blindat, înarmat cu o singură mitralieră şi care poate transporta până la cinci jucători, dintre care doi pot sta pe „tălpici” pentru a folosi armele din dotare în timpul zborului.

  Extratereştrii au venit de-acasă cu o serie de gadget-uri folositoare, cum ar fi Icarus Gravpack, un fel de rucsac ce permite utilizatorului salturi uriaşe şi dotat cu nişte grenade destul de enervante, numite stroybombs. Vehiculul lor de recunoaştere se numeşte Hog şi este echipat cu un Hyperblaster, însă utilitatea lui vine din abilitatea de a intra ca berbecul în inamic, putând astfel distruge chiar şi un Titan dintr-o singură lovitură. Tancul Strogg, numit Desecrator, este inferior Titanului din punct de vedere al armamentului şi armurii, dar îşi poate sacrifica mobilitatea pentru o rată de foc mai mare. Poate cea mai impunatoare prezenţă de pe câmpul de luptă însă o reprezintă Cyclops, un robot gigant foarte bine blindat, echipat cu două tunuri cu plasmă; acesta poate la o adică să calce în picioare nefericiţii care nimeresc pe lângă el şi de asemenea îşi poate sacrifica mobilitatea (care oricum nu e cine ştie ce) pentru o rată de foc crescută. Unitatea aeriană disponibilă extratereştrilor, un fel de insectă terifiantă, este asemănătoare elicopterului de atac GDF, cu menţiunea ca nu este capabil de zbor la punct fix. Pe hărţile gestionate de APANOVA putem întâlni şi un soi de şalupă, comună ambelor facţiuni, echipată cu o mitralieră şi care poate transporta doua persoane, alte trei având opţiunea de a se cocoţa în faţa şoferului, care poate fi deranjat sau nu de faptul că astfel nu vede pe unde merge.
       Toate vehiculele au puncte slabe şi puncte forte, principiul piatră-foarfecă-hârtie nefiind însă valabil. Astfel, nu este obligatoriu ca un Titan să învingă de fiecare dată un Desecrator, fiindcă totul stă în iscusinţa operatorului, iar luptele aeriene sunt de-a dreptul spectaculoase. Mai toate vehiculele sunt vulnerabile la grenade şi turele, ba chiar şi la arme de mână, aşadar un tanchist nu e niciodată relaxat. Controlul este facil şi intuitiv, dar oarecum problematic în cazul unităţilor aeriene, motiv pentru care producătorii au introdus şi opţiunea de „advanced controls”, unde calculatorul ajută puţin jucătorul la manevrele mai dificile, cum ar fi auto-nivelarea în caz de vrie. Ideea este excelentă, deoarece începătorii nu se simt frustraţi, iar cei mai experimentaţi pot renunţa la acest ajutor pentru a avea mai mult control asupra vehiculului.

       După cum spuneam, fiecare hartă are un număr de obiective care trebuie îndeplinite de o echipă, iar pentru acest lucru nu este suficient doar să fii tare-n mouse, ci implică o coordonare atentă între clase. Un soldat va reuşi cu greu să planteze dinamita la obiectiv dacă nu este protejat de un medic, de pildă, şi nici inginerul nu poate construi podul dacă e sâcăit de turele. Apoi, pentru a ajunge la obiectivul final o serie de obiective intermediare trebuie îndeplinite, ceea ce necesită clase diferite. De exemplu, pentru a distruge obiectivul-cheie (de către soldat) , întâi trebuie construit un pod (de către inginer) pe care trebuie să-l traverseze un MCV (Mobile Command Vehicle) un vehicul specific GDF ce poate lansa un SSM (Strategic Strike Missile). Odată adus MCV-ul în poziţie, acesta lansează racheta ce deschide drumul spre obiectiv, însă mai întâi trebuie dezactivat scutul anti-rachetă de către spion. Aşadar, clasa care deschide drumul spre următorul obiectiv se poate schimba de câteva ori în timpul unei hărţi, nicio clasă nefiind inutilă.
       De obicei GDF şi Strogg fac cu rândul în apărare şi atac, hărțile neavantajând o tabără anume, întrucât totul depinde de jucători, cât de bine cunosc terenul, cum plasează turele în punctele cheie, cum folosesc artileria şi vehiculele etc. De notat că turelele nu pot fi plasate decât în zona controlată de echipa proprie, demarcarea zonelor fiind vizibilă pe mini-map, şi nici nu este nevoie să fie distruse complet pentru a nu mai funcţiona, având nevoie de reparaţii după ce au primit aproximativ 30% damage. Există şi o limită de timp care odată depăşită declară câștigătoare echipa din apărare. Nu există de asemenea nicio strategie mereu câştigătoare, iar în cazul în care cele două echipe care se întâlnesc sunt şi experimentate se poate ajunge la o blocare a avansării ce nu poate fi depăşită decât de curajoase acţiuni personale. Jocul cooperativ nu elimină astfel senzaţia de unicitate de care fiecare jucător are nevoie, ba mai mult, aş putea spune că sentimentul este acela din filmele americane siropoase: omul de lângă tine chiar contează.