Fable: The Lost Chapters Review

Fable: The Lost Chapters Review

 Daca ar fi sa facem un top al celor mai mediatizate jocuri pentru Xbox, Fable ar iesi cu siguranta pe locul 2, suflandu-i puternic in ceafa lui Halo. De altfel, hype-ul extraordinar este o trasatura comuna jocurilor create de Peter Molyneaux (Black and White anyone?). Denumit initial Project Ego, Fable promitea sa fie cel mai bun RPG creat vreodata, avand ca sustinere o echipa talentata si un lead designer care nu mai avea nevoie de nici o introducere. Din pacate, exclusivitatea pentru consola celor de la Microsoft a insemnat si abandonarea catorva promisiuni facute de Molyneaux la anuntarea initiala a jocului, lucru care nu le-a picat prea bine celor care-l asteptau cu sufletul la gura. Si cu toate ca nu a devenit cel mai bun RPG al tuturor timpurilor, Fable a reusit totusi sa impresioneze jucatorii si presa de specialitate, dand astfel un motiv cat se poate de bun celor de la Microsoft pentru a da unda verde unei portari pe PC. Spre elogiul designerilor, The Lost Chapters este mai mult decat o simpla portare, fiind adaugate noi zone de explorat, noi arme si monstri, dar si alte mici retusuri care sa sporeasca valoarea jocului fata de fratele sau consolistic. Din pacate, problemele cauzate de limitarile tehnice ale Xbox-ului sunt si ele prezente, lucru care m-a intristat foarte mult, mai ales daca tinem cont de puterea de calcul a PC-urilor actuale si posibilitatile pe care ea le-ar fi putut oferi jocului.

     Tema principala a povestii din Fable o reprezinta razbunarea: la inceputul jocului, oraselul in care traieste alter ego-ul vostru este atacat iar el se numara printre singurii supravietuitori ai masacrului. Ramas fara parinti si sora si aflandu-se inca la varsta copilariei, el este inscris in Ghilda Eroilor de catre Maze, unul dintre cei mai importanti membri ai acestei “organizatii”, avand astfel sansa sa devina cel mai faimos erou din Albion. Desi nu debordeaza de originalitate, iar unii jucatori s-ar putea sa strambe din nas vizavi de ideea pustiului care creste ca sa razbune moartea parintilor, povestea din Fable este suficient de bine pusa in scena si are si cateva mici intorsaturi de situatie de-a lungul ei pentru a va mentine treaz interesul pana la final.

     Posibilitatea de a alege daca esti bun sau rau a devenit un fel de trademark pentru jocurile create de Peter Molyneaux, iar Fable nu face nici el exceptie de la aceasta regula. Orice actiune pe care o veti face va avea repercursiuni, iar cei din jurul vostru vor reactiona in consecinta. Ajutati oamenii care va cer ajutorul si batranicile sa traverseze strada si veti capata o aura angelica odata cu trecerea timpului. Daca vreti sa-l imitati pe “ala negru de respira greu”, infatisarea personajului vostru se va schimba treptat intr-una demonica, cu cornite si ochii rosii, care sa reflecte atitudinea antisociala pe care o aveti. Desi personal as fi preferat ca alegerile morale sa fie un pic mai ambigue, in stilul celor din KoTOR 2, am ajuns la concluzia ca Fable nu s-ar fi pretat la asa ceva, pentru simplul motiv ca lumea creata de Peter Molyneaux nu este la fel de “serioasa” precum cea din Gothic sau KoTOR. Aceasta impresie a fost intarita si de culorile vii si design-ul artistic in general, care aduce mai mult a basmul cu Fat Frumos pe care-l citeam in copilarie decat cu lumea intunecata din Gothic. De altfel, farmecul jocului nu o reprezinta partea de role-playing in sine, care fie vorba intre noi e destul de subtire, ci diversele lucruri cool pe care le puteti face atunci cand nu trebuie sa terminati vreun quest principal. Personalizarea propriului caracter reprezinta unul din punctele forte ale jocului: va puteti tatua, schimba freza, ingrasa sau slabi, iar NPC-urile vor reactiona in consecinta. Puteti sa alergati si in chiloti prin oras daca vreti, dar nu va asteptati sa va ia cineva in serios.

 Sistemul de dezvoltare al personajului seamana foarte mult cu cel din Dungeon Siege: pe masura ce folositi o anumita vraja sau arma, primiti puncte de experienta in aria respectiva (strengh, skill sau will) pe care le puteti cheltui apoi pe imbunatatirea vrajilor, atacurilor sau skill-urilor existente sau puteti sa invatati unele noi. Lista din care puteti alege nu este extraordinar de mare, insa este suficienta pentru a nu parea prea “subtire”. Desi in mod normal ar trebui sa puteti termina jocul indiferent de ce clasa ati alege (fighter, arcas sau mag), adevarul este ca un personaj axat pe strength si skill-uri care au legatura directa cu datul in cap inamicilor va avea o viata mult mai usoara decat un mag sau arcas. Un alt neajuns ar fi oferta destul de limitata de arme si armuri pe care o aveti la dispozitie. Daca la armuri exista o oarecare varietate, la arme nu exista decat un model standard pentru un anumit tip de arma, cele “imbunatatite” aratand exact la fel cu modelul de baza, singurul lucru care difera fiind stats-urile. Este de-a dreptul dubios sa te duci la fierarul din oras si sa vezi ca are 10 sabii identice ca infatisare, dar care au damage-ul diferit. Ca o mica compensare, unele arme au socketuri in care pot fi inserate diverse pietre pretioase, care sa mai adauge un bonus de atac magic, insa cam atat. Ce-i drept, exista si anumite arme legendare pe care le puteti descoperi, insa si numarul lor este destul de redus.

     Pentru cineva care a jucat Morrowind sau Gothic 2, lumea din Fable i sa va parea aproape minuscula, lucru nu foarte departe de adevar: zonele din joc sunt foarte mici, uneori chiar aberant de mici, iar loading screen-urile vor fragmenta actiunea intr-un mod aproape barbar, mai ales atunci cand aveti de facut un drum mai lung pe jos. De altfel, sentimentul care va va insoti de-a lungul jocului este acela ca Fable a fost gandit la o scala mult mai mare, care a fost insa drastic redusa in momentul cand s-a trecut de pe PC pe Xbox. Sistemul de salvare a ramas neschimbat fata de varianta pentru console, fiind destul de dubios ca functionalitate din punctul meu de vedere si permitand in acelasi timp anumite exploit-uri care pot strica tot farmecul jocului. Astfel, un jucator mai descurcaret va reusi inca din primele ore petrecute in fata calculatorului sa adune o suma deloc neglijabila de bani si sa faca rost si de toate cheile necesare pentru a debloca anumite cufere ce contin recompense substantiale, lucru care in mod normal ar fi necesitat o explorare temeinica a Albionului. Nici schema de control nu a fost transpusa foarte bine pe PC: daca pe partea de control si lupta nu o sa aveti probleme, navigarea prin inventar va fi o adevarata corvoada.

     Ce-i drept, pe partea tehnica nu prea avem ce sa le reprosam producatorilor, Fable numarandu-se printre cele mai frumoase RPG-uri aparute pana acum. Asa cum puteti observa si din screenshot-uri, intreaga lume a jocului, dar si personajele, au fost lucrate cu foarte multa migala, atentia pentru detalii fiind extraordinara in unele cazuri. Si cu toate ca nu rupe un 6800GT in doua cu numarul de poligoane afisate pe ecran sau cu dimensiunea texturilor, Fable are stil aparte, copilaresc ar spune unii dintre voi, care il face unic. Voice acting-ul este de cea mai buna calitate, situandu-se la acelasi nivel cu cel din The Bard’s Tale, iar muzica este si ea la inaltime, cu toate ca uneori s-ar putea sa devina repetitiva, la fel ca si unele replici ale NPC-urilor pe care le veti intalni.

     Cea mai mare problema a jocului este insa durata sa: chiar daca explorati fiecare coltisor al Albionului, o sa reusiti sa ajungeti la final in circa 12-14 ore, ceea ce este extrem de putin pentru un RPG. Nici contentul in plus din The Lost Chapters nu reuseste sa imbunatateasca situatia, adaugand doar 2-3 ore de joc, iar daca ne gandim ca cineva care nu se ocupa decat de main quest-uri il poate termina in doar 6-7 ore, lucrurile devin destul de negre. Lipsa multiplayer-ului este compensata in partea de posibilitatea de a termina jocul si ca baiat bun si ca baiat rau, dar cam la atat se rezuma rejucabilitatea.