FEAR: Perseus Mandate – RePlay Review

FEAR: Perseus Mandate – RePlay Review

   În Perseus Mandate veţi intra în rolul unui sergent din a doua echipă First Encounter Assault Recon, acțiunea desfăşurându-se în paralel cu evenimentele din primele două titluri. Obiectivul echipei voastre (deşi cuvântul echipă nu prea îşi are locul, întrucât veţi lupta în majoritatea timpului singuri-cuc) este de a investiga corporaţia Armacham şi misteriosul proiect Perseus, acesta având legătură directă cu Paxton Fettel şi Alma – cele două personaje negative principale. Însă de data aceasta, pe lângă soldaţii Replica şi forţele de securitate Armacham, veţi înfrunta şi o echipă de mercenari foarte bine antrenaţi şi înarmaţi, numiţi Nightcrawlers, care au propriile planuri pentru proiectul Perseus.

       Luptele intense au fost unul dintre principalele puncte forte ale primului FEAR, aşa că nu e de mirare că în Perseus Mandate veţi intra în pâine imediat după începerea jocului. Din fericire, AI-ul îşi păstrează în continuare “verticalitatea” şi se menține la un nivel ridicat: veţi vedea inamicii folosind mediul înconjurător pentru acoperire, aplecându-se după colţ, aruncând eficient grenade, cerând întăriri dacă se simt depăşiţi de situaţie şi flancându-vă pe cât de mult posibil. Aşa că va trebui să folosiţi din plin abilitatea personajului vostru de a încetini timpul ca să faceţi faţă cu succes numărului mare de adversari, aceştia în unele cazuri fiind susţinuţi şi de unităţi mecanizate. Mercenarii Nightcrawlers menţionaţi anterior vor fi însă cei care vă vor da cele mai mari bătăi de cap, ei având o viteză extrem de mare (soldaţii de elită ai acestei facţiuni sunt capabili să încetinească timpul la fel ca voi) şi o putere de foc cel puţin respectabilă.
       Ca noutăţi în privinţa armamentul din dotare, veţi avea acces la un nou model de puşcă de asalt (cu o lunetă infraroşie) – puternică din punct de vedere al calibrului dar mai puțin impresionantă ca aspect şi precizie. Veţi mai putea mânui o armă experimentală care trage cu fulgere - interesantă, însă puţin folositoare, deoarece muniţia va fi limitată. Iar lansatorul de grenade nu ştiu cât de mult merită menţionat, fiindcă mare impact asupra gameplay-ului nu are, şi cum limita de maxim de trei arme pe care le puteţi avea cu voi nu a fost schimbată, nu ştiu câtă lume se va obosi să-l folosească.

Din păcate, engine-ul jocului a îmbătrânit destul de urât, îmbunătăţirile fiind făcute doar la nivel de efecte, acum fiind afişate ceva mai multe particule de praf după fiecare schimb de focuri, explozie sau proiectil lansat. Problema e că după o luptă crâncenă nu mai vezi absolut nimic pe ecran, tot câmpul vizual fiind umplut cu o mâzgă gri, care la un moment dat devine enervantă, mai ales că nici nu luptaţi pe şantier. 
       Redarea spaţiilor deschise este şi ea un minus destul de mare, deoarece zonele exterioare arată urât, fiind foarte sărăcăcioase – un neajuns care nu i-a pus prea multe probleme predecesorului, dar care în Perseus Mandate îşi arată destul de urât colţii. Nici paleta de culori nu ajută foarte mult, deoarece şi acum avem parte tot de acelaşi gri omniprezent, care personal m-a deranjat încă de la primul FEAR. Clădiri de birouri, parcări de maşini sau acoperişuri, toate au această nuanţă depresivă, deja obişnuită pentru noi, care vedem blocurile comuniste în fiecare zi. Ca să nu mai vorbesc şi de obsesia producătorilor cu locurile de parcare, unde se vor desfăşura multe dintre scenele de luptă din Perseus Mandate.
       Implementarea sistemului de fizică Havok a rămas printre puţinele plusuri ale engine-ului, mediul înconjurător fiind acum ceva mai destructibil decât în titlurile precedente, sentimentul de distrugere totală pe care-l ai după terminarea unei lupte fiind foarte satisfăcător. De asemenea, fanii însetaţi de sânge vor fi încântaţi să afle că acum inamicii vor fi dezmembraţi în şi mai multe bucăţi dacă sunt împuscaţi din apropiere cu o armă puternică, cum ar fi shotgun-ul. Din păcate, se cam simte lipsa unui număr mai mare de poligoane în privinţa realizării modelelor.
       Chiar dacă nu a beneficiat de îmbunătăţiri majore, partea audio este în continuare foarte bine realizată. Atmosfera horror în special beneficiază de aportul efectelor sonore şi a muzicii “creepy”, ca şi în cazul celorlalte titluri fiind recomandat să jucaţi Perseus Mandate noaptea, cu căştile pe urechi şi volumul dat o idee mai tare. Asta nu înseamnă însă că celelalte elemente au fost lăsate de izbelişte – sunetele armelor sunt în continuare foarte convingătoare, existând acea senzaţie de forţă şi impact pe care foarte puţine jocuri reuşesc s-o redea cu succes.

       Deşi multiplayer-ul din FEAR este disponibil gratuit, Perseus Mandate vine la rându-i cu acest mod de joc, principala noutate fiind că include şi armele introduse în Extraction Point (add-on care nu a beneficiat de multiplayer propriu). Astfel, vă puteți încerca norocul pe unul dintre serverele de pe Internet. Sau mai bine în reţeaua locală cu câţiva prieteni, deoarece la ora actuală pe serverele online bate vântul, lucru nu foarte îmbucurător, ţinând cont de durata campaniei single-player.
       Principala problemă a lui Perseus Mandate este că urmează poate un pic prea fidel reţeta predecesorilor. E drept, jocul încă se mai poate lăuda cu unele dintre cele mai antrenante lupte realizate până acum, feeling-ul şi atmosfera horror fiind în continuare la înălţime, însă cei care au jucat primele două titluri FEAR vor avea un foarte puternic sentiment de deja-vu. Dar probabil că tot acel je ne sais quoi specific seriei îi va face să încerce şi Perseus Mandate, care în ultimă instanţă nu e un joc prost. Atât doar că nu mai are sclipirea de odinioară a părintelui său.