FOTO - Imaginea unui medic care îmbrățișează un bolnav de COVID a devenit virală

medic

Dimensiune font:

| 02-12-2020 11:49


Un medic în combinezon albastru, cu mănuși și vizieră, privind în gol în timp ce ține în brațe un bărbat epuizat de boală. Este o imagine care a devenit virală pe rețelele de socializare și a cărei poveste este dezvăluită acum.

Medicul se numește Joseph Varon și este șeful echipei medicale de la Centrul United Memorial din Houston, Texas. Imaginea a fost surprinsă chiar de Ziua Recunoștinței.

 

Doctorul nu a realizat că este fotografiat în acel moment. Oricum, personalul medical este obișnuit să aibă în preajmă reprezentanți ai presei, pentru că se consideră că este un lucru important pentru a asigura transparența.

Momentul a fost imortalizat de Go Nakamura, de la agenția Getty.

"Fotograful mă însoțea și tocmai intram în unitatea COVID pe care o am în grijă, când am observat că pacientul în vârstă coborâse din pat și încerca, plângând, să iasă din salon", a povestit Joseph Varon.

"M-am apropiat și l-am întrebat de ce plânge. 'Vreau să ajung la soția mea', a răspuns. Așa că mi-am pus mâinile în jurul lui și l-am îmbrățișat. Chiar nu știam că sunt fotografiat în acel moment", a mărturisit medicul.

Pacientul s-a calmat. Potrivit lui Varon, bătrânul nu își poate vedea soția până când nu va fi testat negativ. "E foarte dificil. Vă puteți imagina cum e să stai închis într-o cameră în care vin oameni îmbrăcați în costume spațiale și să nu poți comunica cu altcineva decât prin intermediul telefonului, dacă ești norocos. Este și mai dificil pentru vârstnici, pentru că se simt singuri, izolați".

Potrivit medicului, bărbatul diagnosticat cu coronavirus ar putea fi externat până la sfârșitul acestei săptămâni.

Întrebat ce a simțit în momentul în care și-a îmbrățișat pacientul, Varon a răspuns: "M-am simțit trist ca și el. Și mi-am adus aminte de toți pacienții care au fost în locul lui".

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Directorul ANM explică când se va schimba din nou vremea: când scăpăm de ninsori și plo
18/04/2024 10:29

Directorul Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a explicat că această perioadă in care avem ploi, ninsori la munte si vreme rece in general va mai dura cel putin pană săptămana ...

Lovitură de Teatru de Ziua Z: Macron îl invită pe Putin în Franța
17/04/2024 10:50

Rusia va fi invitată să participe la ceremoniile dedicate celei de-a 80-a aniversări a Debarcării Aliatilor in Normandia din 6 iunie 1944. O invitatie oficială urmează să fie transmisă curand prin amba ...

Mai multe drone neidentificate au supravegheat Baza Aerienă 57 Mihail Kogălniceanu
17/04/2024 08:22

Cateva drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, in cursul nopţii de luni, in apropierea aeroportului, iar surse militare au precizat că acestea erau probabil de tip comercia ...

Gina Pistol va prezenta MasterChef cu Sorin Bontea, Florin Dumitresu şi Cătălin Scărlătescu + Vedeta vine la PRO TV după Smiley?
16/04/2024 22:06

Anuntul zilei vine de la PRO TV! Postul din Pache Protopopescu a anuntat oficial că cei trei chefi Sorin Bontea, Florin Dumitresu şi Cătălin Scărlătescu sunt juratii emisiunii MasterChef. După ce s-a l ...

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu revin la PRO TV! Cei trei sunt juratii sezonului 9 MasterChef Romania!
16/04/2024 21:49

Au inspirat milioane de romani prin gastronomie, au dăramat granitele bucătăriei de acasă si, cu pasiune, au transformat fiecare farfurie intr-o adevărată operă de artă. Au arătat că si cei pasionati ...

Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale
16/04/2024 21:03

Compania americană Lockheed Martin a obţinut un contract in valoare de 17 miliarde de dolari pentru dezvoltarea unei noi generaţii de interceptori care să protejeze Statele Unite ale Americii impotriva unui ...

Războiul se mută pe teritorilul olimpic: Ucraina ar folosi armistiţiul olimpic pentru a încerca să se regrupeze
16/04/2024 20:53

Kremlinul a reacţionat, marţi, la apelul preşedintelui francez Emmanuel Macron pentru un armistiţiu in conflictele internaţionale in timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, spunand că Ucraina ar putea folo ...

Un primar PNL din Alba a fost găsit spânzurat în locuința sa - Era urmărit penal
16/04/2024 20:22

Primarul comunei Vinţu de Jos din judeţul Alba, Petre Ion Barbu, a murit, marţi după-amiază, fiind găsit spanzurat intr-o anexă a locuinţei. Poliţia Judeţeană Alba face verificări pentru a stabili i ...

Israelul, 'nemulțumit' de răspunsul Chinei după atacul Iranului: 'Speram o condamnare mai puternică și o recunoaștere clară a dreptului la autoapărare'
16/04/2024 20:06

Israelul se declară „nemultumit” de răspunsul Chinei in ceea ce priveste atacul Iranului. Declaratia a fost făcută de un diplomat israelian din China. Chinezii nu au condamnat atacul asupra Israelului. ...

'Nu avem nicio șansă să câștigăm cu Rusia fără ajutorul SUA': Zelenski prezintă un raport devastator pentru Ucraina!
16/04/2024 19:27

Fortele armate rusesti au un avantaj major pe front! Asta o spune presedintele ucrainean Volodimir Zelesnski, in cadrul unui interviu. Liderul de la Kiev spune că ajutorul SUA e vital pentru Ucraina. Zelensky ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei