FOTO | Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România şi-a marcat propriul centenar cu o placă omagială

49289650-377334796172982-8179370348823707648-n

Dimensiune font:

| 12-01-2019 10:29

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) a dezvelit, vineri, în Bucureşti, o placă pentru a marca 100 de ani de la înfiinţarea primei organizaţii de breaslă din presa României Mari, iar organizatorii au promis că, peste zece ani, vor marca şi un bicentenar al publicaţiilor româneşti.

 

 Placa omagială a fost dezvelită vineri dimineaţă, pe str. Constantin Mille nr. 4 (fostă Sărindar), la clădirea fostei berării Berlin (astăzi localul Alt-Shift şi clubul Control).

Festivităţile au adunat în jur de 100 de persoane pe fosta stradă Sărindar, din spatele Cercului Militar din Bucureşti. Este locul în care, cu un secol în urmă, se semna actul constitutiv al Uniunii din care, în formula iniţială, făceau parte personalităţi precum Ion Minulescu, Cezar Petrescu, Moses Rosen şi Pamfil Şeicaru. Potrivit reprezentanţilor organizaţiei care a revendicat poziţia de continuatoare a Uniunii după căderea comunismului, în prezent, ar fi înregistraţi în jur de 2.700 de membri.

"În 11 ianuarie, în această clădire a fost semnat actul de constituire a primei organizaţii de breaslă din România reîntregită, 1919. Desigur, nu a venit din neant, presa şi organizaţiile au existat cu alţi 70-80 de ani în urmă. Ne bucură faptul că, după ´90, un alt grup de jurnalişti din Bucureşti s-au reunit, au înţeles mesajul că, într-o nouă construcţie democratică a ţării, breasla trebuie să se reunească. De aceea, din 5 mai 1990, acel grup de jurnalişti a reînfiinţat Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, după ce jurnaliştii au funcţionat sub alte forme de organizare sub ceea ce a fost regimul comunist", a spus Doru Dinu Glăvan, preşedintele UZPR.

Invitat să vorbească la eveniment, unul dintre primii conducători ai organizaţiei după 1989, Sergiu Andon, cunoscut mai ales pentru schimbarea atitudinii faţă de regele Mihai de la pamflet la omagiu, a ţinut să îşi invite colegii să pună la punct, pentru 8 aprilie 2029, o celebrare a 200 de ani de la înfiinţarea primei publicaţii periodice în limba română: "Pregătiţi placa, gândiţi-vă la locul de amplasare, chemaţi-ne pe cei care vom mai fi, chemaţi-i pe cei care nu sunt acum aici şi ţineţi-o tot aşa", a spus Andon în faţa celor adunaţi.

"Era timpul să tragem şi noi nişte sfori, că prea trag toţi", a glumit Andon, înainte să dezvăluie placa şi să aştepte să vadă eliberarea unui număr de 20 de porumbei albi dintr-o cuşcă aflată la picioarele vorbitorilor, printre cei prezenţi numărându-se foşti lideri ai organizaţiei, ca Miron Manega şi Horia Alexandrescu, dar şi colaboratori mai noi, precum Bobby Păunescu.

După ceremonie, organizatorii au anunţat că vor să propună un imn al jurnaliştilor şi au lăsat să se audă la boxele instalate în stradă acordurile unei piese folk cu versuri ca "Nu te amăgi, când treci printre vii/ că vei fi bogat prin ce-ai consemnat/ Banii nu sunt treaba ta,/ jurnalistule". MEDIAFAX.RO

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei