7413501-mediafax-foto-andreea-alexandru

Dimensiune font:

Gabriela Firea, noi achiziţii: Luăm sute de case pentru medici/ Ce acuzaţii a lansat la adresa sa Nicuşor Dan/ UPDATE: Proiectul a fost respins

| 22-11-2018 12:08

Gabriela Firea a anunţat, joi, că Primăria Capitalei vrea să cumpere sute de case pentru medicii din Bucureşti, iar Nicuşor Dan o acuză „că se grăbeşte să facă achiziţii imobiliare la sfârşit de an”. Potrivit lui Dan, punctajul de acordare a caselor ar fi unul discriminatoriu.

 

 „Să-i convingem pe medici să nu mai plece să muncească în străinătate, ci să rămână în ţară avem acest proiect. Deşi salariile au crescut, mulţi se plâng că nu au case, că sunt chiriile mari. Astfel că achiziţionăm 600 de locuinţe. Astăzi le avem pe primele 177, în şedinţele viitoare vor veni şi celelalte”, a precizat Gabriela Firea, joi, la şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Proiectul care a fost pe ordinea suplimentară a şedinţei CGMB a fost respins. (ERATĂ: În ştirea iniţială, proiectul era menţionat ca fiind aprobat)

Pe de altă parte, deputatul Nicuşor Dan o acuză pe Gabriela Firea că face achiziţii imobiliare la sfârşit de an, iar medicii din Bucureşti vor fi cazaţi în Ilfov.


„Primarul Gabriela Firea se grăbeşte să facă nişte cumpărături imobiliare la sfârşit de an, dacă tot nu a făcut investiţii pentru oraş. Pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei Consiliului General de astăzi a fost introdus, pe ultima sută de metri, un proiect de Hotărâre care prevede achiziţia a 177 de apartamente destinate medicilor şi personalului din spitale. Pentru această achiziţie sunt alocate circa 20 de milioane de euro din bani publici, preţul pe metrul pătrat construit fiind între 1000euro/mp şi 1400 euro/mp”, transmite Nicuşor Dan, prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit deputatului independent, unul dintre beneficiarii acestui proiect ar fi compania Iridex, care deţine groapa de gunoi de la Chiajna.

„Circa 20 de milioane de lei vor ajunge la firma Iridex Grup Import Export, firmă care gestionează groapa de gunoi de la Chiajna, şi care a fost adesea acuzată în spaţiul public că poluează aerul din nordul şi vestul Capitalei. Alţi aproape 20 de milioane de lei vor merge în conturile Cubic Residence SRL, care are apartamente de vânzare în zona Bragadiru, iar cei mai mulţi bani, 43,8 milioane de lei, vor ajunge la Impact Developer, companie care deţine ansamblul Greenfield, din nordul Capitalei, un complex rezidenţial în care rezidenţii se plâng de lipsa drumurilor de acces. Circa 10 milioane de lei vor ajunge şi la Ipsilanti Invest”, precizează Dan.

Acesta mai spune că şi punctajul de acordare a acestor case ar ridica un semn de întrebare.

„Dincolo de achiziţia propriu-zisă, ridică semne de întrebare şi punctajele întocmite pentru cei care doresc să aibă acces la locuinţele destinate angajaţilor din spitale. La o simplă analiză se constată cu uşurinţă că sunt favorizaţi oameni care au funcţii de conducere în spitale, cei cu doctorate în medicină. Medicii tineri, care nu au funcţii, nici doctorate încă, dar care ar dori poate să rămână în ţară şi ar avea nevoie de sprijin din partea Primăriei sunt dezavantajaţi de punctajul întocmit. Pentru a-i ţine pe tinerii medici în ţară, principalul criteriu de acordare al locuinţelor ar trebui să fie veniturile obţinute de aceştia. Dar, probabil nu acesta este scopul Primăriei Generale”, mai transmite Nicuşor Dan. MEDIAFAX.RO

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

 

 

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC GANESHA DREAM S.R.L.– societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bun imobil – proprietate agroindustrială, (tip “ferma creștere suine”) situată în extravilanul Com. Ibănești, punctul Condrea, T119, P3068/7; 3068/8, jud. Vaslui, format din teren extravilan în sup. de 8.432 mp, Construcția C1 în sup. de 98 mp, Construcția C2 în sup. de 720 mp și Construcția C3 în sup. de 720 mp, dotate cu echipamente interior grajd creștere suine și panouri fotovoltaice– Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 303.650 Euro (exclusiv TVA). 2. Bunuri mobile conform Raport de evaluare - Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr. crt. – Denumirea bunurilor – Buc. – Preț de pornire lei - fără TVA 1 – Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 – 1 – 244.922 2 – Vidanjă TESTORE model C160, fabricație 2015 – 1 – 62.640 3 – Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 – 1 – 43.622 Licitațiiile vor avea loc în zilele de 09, 16, 23 și 29.11.2018, ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei; - dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA– pentru bunul imobil; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector deschis pe numele debitoarei la Piraeus Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru reprezentantul societății cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul lichidatorului judiciar deschis la Piraeus Bank Iaşi. În cazul în care creditorul garantat Piraeus Bank România SA îşi exprimă intenția de a adjudeca în contul creanţei bunul imobil, acesta va putea participa la licitaţiile organizate fără alte cheltuieli (taxă de participare la licitație, caiet de sarcini, cauţiune) şi fără a fi necesar a prezenta documentele de participare. Creditorul garantat poate adjudeca în contul creanţei bunul asupra căruia poartă garanţia sa la un preţ care se încadrează în strategia de valorificare aprobată de către creditori. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, etaj 1, cabinet nr. 13, jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
CENTRUL DE EXPERTIZĂ ÎN INSOLVENŢĂ SPRL anunţă în datele de 9.11.2018; 23.11.2018; 7.12.2018; 21.12.2018; orele 12.00, organizarea la sediul lichidatorului din Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanul, cam. 13-14, a licitaţiilor publice cu strigare pentru debitoarea SC ALFINCOOL SA, situată în Iaşi, str. Platou Abator nr. 5, vânzarea pe ansamblu imobiliar din Iaşi, str. Abator nr. 5 format din: Teren 21200 mp pe care sunt edificate construcţii: C1 Post trafo nr. inventar 3131 C3 Cabină Poartă nr. inventar 1518 C4 Cabină basculă nr. inventar 5112 C5 Anexă depozit nr. inventar 1504 C6 Depozit spirt vrac nr. inventar 1504 C7 Atelier preparare P+2E nr. inventar 1518 C8 Atelier îmbuteliere P+1E nr. inventar 1520 C9 Depozit produse finite nr. inventar 1522 C10 Hală fabricaţie P+2E nr. inventar 1501 C11 Staţie hidrofor nr. inventar 1523 C12 Atelier+Garaje+Magazii nr. inventar 1523 C13 Depozit cereal nr. inventar 1411 C14 Depozit carburanţi nr. inventar 1517 C15 Pavilion administrative nr. inventar 1502 Pe teren sunt edificate şi alte constructii (depozit borhotformat din cistern, depozit de brut-cisterne, birouri desfacere, puţ apă şi pompe, beci, staţie epurare) neintabulate care au fost luate în considerare în evaluarea proprietăţii. Preţul de vânzare al ansamblului imobiliar - 1.109.000 euro fără TVA. Prețul se va achita la echivalentul în lei din ziua efectuării plăţii. Cei interesaţi se vor adresa la sediul lichidatorului sau la tel. mobil 0774006236; 0723366786; 0747059149.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE S.C. VARA MR S.R.L. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, str.7 Oameni, nr.23, jud. Iaşi, C.U.I. RO4615947, O.R.C.J22/1478/1993, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud. Iaşi, conform Sentinței civile nr. 698/18.04.2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, în dosarul nr. 4938/99/2010, anunţă scoaterea la vânzare în data de 17.12.2018, ora 11.00, prin licitaţie publică cu strigare a următoarelor active: Nr. activ – Denumire și descriere active – Valoare de piață evaluare (lei, fără T.V.A.*) – Preț de pornire a licitației (lei, fără T.V.A. ) Activ 1 – Clădire hală producție țevi (Corp C1) cu sc. 866,61 mp și st. utilă de 773,76mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1971mp înscrise în CF61393/Rediu, nr.cad.1690, nr. parcelă 1(42/13), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iaşi – echipament tehnologic producere ţevi ce include linia de producţie (include linie de calibrare, sudare şi linie de formare) – Bunuri mobile: Unitate centrala Forte Quattro, Generator LX 3000, Instalație de redresare – 1.196.900,00 lei – 718.140,00 lei Activ 2 – Clădire hală (Corp C1) cu sc. 862,37 mp și st. utilă de 773,76mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1952mp înscrise în (CF61394/Rediu, nr.cad.1691, nr.parcelă 1(42/14), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iaşi; - Clădire hală (Corp C1) cu sc. 883,57 mp și st. utilă de 798mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1970 mp înscrise în (CF61396/Rediu, nr.cad.1962, nr.parcelă 1(42/15), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iasi. – 425.200,00 lei – 223.500,00 lei Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 14.12.2018, ora 11.00, la sediul Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, documentele necesare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud.Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 9.00–16.00, până pe data de 14.12.2018, ora 11.00 (după o programare prealabilă, de 24 de ore) sau pe site-ul www.insolventa.ro secțiunea Portofoliu. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. 0232/243864, 0758049901, 0755132474.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitorului SC BART LIV COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 3157/103/2013 aflat pe rolul Tribunalului Neamț – Secția II Civilă, în temeiul dispozițiilor Legii 85/2006, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raportului de evaluare al bunurilor mobile – stoc de marfă compus din echipamente electrice, echipamente sanitare, instalații electrice, feronerie etc., situate în mun. Roman, jud. Neamț, astfel: a. Preț de pornire 75% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 52.019 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 04, 11, 18 și 25.01.2019, ora 12.00; b. Preț de pornire 65% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 45.083 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 01, 08, 15 și 22.02.2019, ora 12.00; c. Preț de pornire 55% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 38.147 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 01, 08, 15 și 22.03.2019, ora 12.00. Licitațiile vor avea loc la data și ora stabilită, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 100 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector nr.RO26PIRB2900710925003000 deschis pe numele debitorului la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul: RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în preziua licitaţei, ora 16.00. Lista completă a bunurilor mobile precum și alte informaţii suplimentare pot fi oferite la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, sau tel: 0744520508,0744994490, fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com
ULTIMA ORĂ - Jaf ca în filme în Timișoara! Un bărbat a intrat cu maceta într-un casino
12/12/2018 19:36

Un tanăr in varstă de 28 de ani a intrat, miercuri, intr-un casino din Timisoara si a amenintat un angajat cu o macetă să-i dea toti banii din casa de marcat, dar a fugit in momentul in care a fost apăsat ...

Elena Băsescu, colecţie de haine pentru mame şi copii. De unde i-a venit ideea
12/12/2018 14:33

 "Ideea unei colecţii de haine asortate mamă - copii s-a conturat cu mult timp in urmă, incă de pe vremea cand mă pregăteam de botezul Sofiei. Mi-am dorit să mă asortez cu Sofia, iar, la botez ...

Firea anunță că transportul de suprafață va fi gratuit în București, din 2019. Pentru început, pentru elevi și însoţitorii pensionarilor
12/12/2018 13:48

Elevii din invăţămantul preuniversitar obligatoriu acreditat/autorizat care frecventează cursurile unei instituţii de invăţămant din Bucureşti si insoţitorii pensionarilor vor beneficia de gratuitate ...

12/12/2018 13:33

 “Am strans totul cu lopeţile”, a declarat pentru DPA, marţi, Karsten Korte, şeful diviziei de pompieri voluntari din Werl. Aproape o tonă de ciocolată a trebuit curăţată de pe străzi ...

 

Zile libere 2019. Ghinion mare pentru români
12/12/2018 11:57

  Zile libere 2019. Anul 2019 incepe cu două zile libere, urmate de incă o zi nelucrătoare, pe 24 ianuarie. Pană la finalul lunii aprilie, cand au loc sărbătorile pascale, nu mai este nicio zi lib ...

Doi români, acuzaţi de crimă în Anglia. Cine sunt!
12/12/2018 11:56

  Politia a retinut două persoane, Ciprian Bondor, 35 de ani, si Maria Roman, 24 de ani, acuzati de crimă, sustine realitateadecluj.net. Victima se numeste Zahiu Vasile Roman si este fratele tinerei r ...

Fost candidat la primăria Pantelimon, condamnat la închisoare în SUA
12/12/2018 11:50

George Piha, un om de afaceri si politician roman, in varstă de 51 de ani, a tăiat cu un dispozitiv suruburile unor dulapuri dintr-o sală de fitness si a sustras de acolo mai multe cărti de credit. Ulteri ...

Klaus Iohannis, mesaj de ultimă oră pentru Emmanuel Macron
12/12/2018 11:44

 Redăm mai jos comunicatul remis de Administratia Prezidentială către realitatea.net: "Mesaj de condoleante transmis Presedintelui Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron Presedintele Romanie ...

Al doilea test de succes cu racheta ce ar putea fi folosită şi la Deveselu: Rachetă cu rază intermediară de acţiune, distrusă în spaţiu de SUA
12/12/2018 11:31

Este pentru a doua oară consecutiv cand SM-3 Block IIA este folosit cu succes pentru a intercepta o rachetă balistică, au anunţat Forţele navale americane şi Agenţia de Apărare Antirachetă, potrivit si ...

Topul celor mai bune Universități din România în 2018
12/12/2018 10:55

 Cele mai bune Universitati din Romania 2018. Clasamentul universitătilor din Romania 2018 a fost publicat de Asociatia Cercetătorilor Ad Astra. Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca este pe primul ...