Game of Thrones Review

default

Dimensiune font:

| 22-10-2012 15:10

Game of Thrones Review

Literatura din copilărie mi-a format afinitatea pentru RPG-uri, un gen care formulează relaţii complexe cu personaje pentru care eroul joacă un rol maleabil; o carte în care iei decizii ce îţi vor afecta destinul în căi dintre cele mai interesante. Un fel de Choose Your Own Adventure în care datul paginii e înlocuit cu lupte tactice influenţate la rândul lor de rolul pe care ţi l-ai ales.

Acum vreo trei ani am aflat despre seria A Song of Ice and Fire şi am regăsit interacţiunea volatilă între personaje complexe pe care o apreciasem în copilărie citind Tuf Voyaging şi Nightflyers (scrise tot de George Raymond Richard Martin), adeseori amalgamuri de calităţi şi defecte ilustrate prin comportamente care te fac să te întrebi dacă urăşti sau iubeşti personajul în cauză.

Serialul Game of Thrones e o ecranizare, cred eu, foarte vie şi dinamică, dar mult mai zgârcită în detalii, scară a evenimentelor şi poveşti secundare decât materialul-sursă, ce are avantajul că îşi permite, datorită spaţiului vast de descriere de care se bucură literatura, să fie adeseori împestriţat cu evenimente de fundal sau care preced acţiunea „timpului prezent” din serie.

gameofthronesrpg085 gameofthronesrpg084

Aşadar, se poate spune că titlul de faţă are un standard foarte înalt de respectat, dar se mai poate spune că, precum majoritatea jocurilor care vin pe marginea vreunei licenţe artistice cu greutate, eşuează lamentabil în privinţa elementelor fundamentale. Ironic sau nu, niciunul dintre acestea nu e povestea.

RPG-ul Game of Thrones are pe hârtie multe elemente cu care să construiască o aventură epică. Colaborarea dintre Cyanide şi George R. R. Martin se vede, fiindcă povestea are o structură deosebită şi un număr de personaje memorabile – putem împărţi firul narativ în două şiruri care se întrepătrund alternativ. În primul din ele, eşti Mors Wesford, ranger în slujba Night’s Watch-ului, iar în cel de-al doilea, eşti Alester Sarwyck, mic nobil şi preot al lui R’hllor care se întoarce acasă în Riverspring după moartea tatălui pentru a pune lucrurile pe căprării.

Fiecare dintre cele două poveşti are trăsături aparte, atât ca gameplay, cât şi stil narativ. Dacă în povestea lui Wesford explorezi Nordul şi încerci să protejezi o fată de o armată angajată de un impostor, alternând luptele în spaţii deschise cu explorări subterane prin catacombele unui bordel, Alester are parte de ceva mai multă fineţe şi vorbărie politică: misiunea centrală constă în obţinerea favorului Reginei, în detrimentul bastardului care încearcă să-ţi fure Riverspring-ul de sub picioare.

gameofthronesrpg083 gameofthronesrpg082

Trebuie spus că povestea jocului e cu mult peste cea din RPG-urile standard: personajele, fie ele şi secundare, au motivaţii bine argumentate. Lucrurile sunt frumos descrise, prin dialogurile complexe şi descriptive, cu mistere ce se dezvăluie şi intrigi ca nişte pânze de păianjen atât în miezul Red Keep-ului, cât şi în Nordul îngheţat.

Deşi cele două dimensiuni narative sunt separate de trei luni pe axa timpului, modul în care se întrepătrund şi surpriza de final sunt bine legate şi demonstraţia stă în picioare. În acelaşi timp, situaţiile morale în care eşti pus să iei decizii sunt de efect şi, aparent, acel sistem de acţiuni şi consecinţe pe care îl cerşesc frenetic fanii RPG-urilor mai vechi de ani de zile e acolo.

Cum spuneam, pe hârtie Game of Thrones e cel mai bun lucru care s-a întâmplat de la Baldur’s Gate 2 încoace. Dar apoi, aveţi de-a face cu Game of Thrones jocul, nu scenariul. Şi aici lucrurile încep să se scârţâie în cel mai trist mod posibil.

gameofthronesrpg081 gameofthronesrpg080

În primul rând, Game of Thrones e un RPG cu o mecanică de luptă îngrozitor de simplistă, indiferent de ce clasă ai alege. Pentru a ajunge la liniile de dialog şi avansa povestea interesantă trebuie să rezişti candid în faţa unui joc de acţiuni şi răspunsuri care dincolo de tot briz-brizul orbitează în jurul unei succesiuni cretine şi repetitive de disable/bleed/multiply.

Există o sinergie în abilităţi – în sensul în care eşti încurajat de condiţionarea unui efect bonus de genul „ţinta trebuie să sângereze pentru damage dublu”, dar vei ajunge să repeţi succesiunea ideală până la loc comanda. După 400 de inamici şi achievement-ul aferent, e cea mai obositoare rutină de măcel pe care am văzut-o în vreun RPG.

Apoi, avansarea în nivel şi „personalizarea” protagoniştilor e destul de redundantă, pentru că în cele din urmă oricum ajungi să ai toate abilităţile din arborele clasei alese. Distribui puncte între atribute, sigur, dar vei alege mai mult ca sigur tipul de armură/armele specifice clasei pentru că în aceste categorii primeşti două puncte la preţ de unul, ceea ce descurajează combinaţiile atipice. E un cerc vicios – gameplay-ul simplist îţi reduce opţiunile la un avans eficient uşor de intuit care la rândul lui încurajează un gameplay simplist şi repetitiv.

gameofthronesrpg079 gameofthronesrpg078

Pe lângă lupte şi explorarea intrigilor prin dialoguri, există secţiuni în care joci fie cu dulăul lui Mors (prin ochii căruia poţi „vedea” mirosul pe care îl lasă în urmă personaje legate de quest-uri, descoperi secrete sau anihila duşmani izolaţi) fie cu diverşi aliaţi care ţi se alătură temporar şi vin cu un pachet propriu de abilităţi.

Din nou, aceste abilităţi au efecte destul de limitate, iar succesiunea lor va fi similară cu rezultatele pe care le urmăriţi din skill-urile proprii. Trebuie spus că toate personajele folosesc acelaşi tip de resursă pentru abilităţi, energia, dar nu poţi echipa decât personajul principal. Obiectele care nu ţi se potrivesc vor fi vândute, iar loot-ul din joc e destul de zgârcit şi ciudat distribuit.

Ceea ce e păcat, pentru că modelele armurilor arată destul de bine, dar sunt puţine la număr, la care se adaugă un inventar limitat, bani puţini şi dimensiunea modestă a jocului ce nu creează o paletă de evoluţie a echipamentului. Rezultatul fiind că a doua armură pe care o pui pe tine s-ar putea să fie şi cea în care termini jocul.

gameofthronesrpg077 gameofthronesrpg076

Experienţa mai e subminată şi de inconsistenţa în voice acting şi modelare. Unele lucruri – cum ar fi elemente de decor individuale, armuri, modele de personaje sunt net superioare mediei. Doi actori şi-au împrumutat asemănarea estetică şi vocile pentru joc (este vorba despre James Cosmo – Jeor Mormont şi Conleth Hill – Lordul Varys), dar în afară de personajele respective şi alte două-trei, voice acting-ul, animaţiile faciale şi expresivitatea ar fi fost demodate chiar şi acum şase ani de zile.

De fapt, prezentarea generală are o serie de probleme serioase – gameplay-ul e destul de greoi, navigarea prin inventar e destul de incomodă şi rigidă, level design-ul e limitat şi adeseori dă impresia de „cutie” pe care nu şi-o doreşte nimeni într-o lume, chipurile, explorabilă, şi e alcătuit din instanţe foarte înghesuite. Animaţiile de luptă sunt limitate, uneori ridicole şi multe atacuri nu fac contact, deşi au efecte de genul knockback.

E destul de caraghios să-ţi vezi eroul cum loveşte în gol cu ciocanul pentru ca un duşman aflat la patru metri mai la stânga să cadă pe spate ca lovit de trăznet. Sigur, putem ierta coliziunea imperfectă în convenţia unui RPG cu mecanici mai abstracte, dar aici vorbim de o lume 3D văzută dintr-o perspectivă 3rd person în care înlănţuirea de acţiuni e foarte disparată şi nenaturală. De exemplu, trimiterea câinelui să imobilizeze un inamic va porni o animaţie „teleportată” într-un lanţ de alte acţiuni.

gameofthronesrpg075 gameofthronesrpg074

Nu-mi fac iluzii că aş fi un om răbdător sau cine ştie ce exemplu de entuziasm şi atitudine proactivă când vine vorba de experienţe neplăcute. Nu aş fi terminat Game of Thrones dacă nu ar fi trebuit să o fac. La final, povestea bine închegată (deşi lentă şi din unele puncte de vedere prea stufoasă pentru câtă substanţă are, în fond) m-a ţinut treaz prin cele 15 capitole de joc, cu o durată de vreo 8-9 ore (în condiţiile în care ascultaţi dramele fiecărui NPC). Însă în ciuda celor mai bune intenţii şi – mă simt nevoit să subliniez – rezultate narative, Game of Thrones e un RPG mediocru, o platformă cu handicapuri prea multe şi transparente pentru a reuşi să-şi atingă potenţialul.

E nevoie de multă răbdare, curiozitate şi dedicare universului A Song of Ice and Fire ca să treci peste toate problemele care subminează acest titlu şi să te bucuri de singura lui calitate: povestea. Poate că unii fani vor simţi că merită efortul, dar restul jucătorilor de RPG-uri cu vreo pretenţie de calitate vor vrea să ocolească acest tie-in dezamăgitor.

gameofthronesrpg073 gameofthronesrpg072

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei