Ghost Pirates of Vooju Island Review
Dimensiune font:
Ghost Pirates of Vooju Island Review
Vă aduceţi aminte de William 'Bill' Tiller? Designerul principal de la LucasArts în perioada în care a apărut The Curse of Monkey Island? În 2004 şi-a fondat propria companie, Autumn Moon Entertainment, iar patru ani mai târziu a lansat A Vampyre Story, un adventure în stilul The Curse of Monkey Island. Acum se lucrează la o continuare, însă între timp a apărut Ghost Pirates of Vooju Island, un alt adventure, dar de această dată cu piraţi în prim-plan. Aşa că nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că promovarea acestuia s-a făcut în mare parte cu ajutorul numelui Bill Tiller şi mai puţin folosindu-se numele companiei sale.
Astfel, dacă v-a plăcut The Curse of Monkey Island din punct de vedere vizual, veţi îndrăgi şi acest titlu. Fundalurile sunt foarte desenate foarte atent, în culori ale căror combinaţii nu agresează ochii, iar absenţa liniilor drepte întregeşte atmosfera specifică unui joc adventure care îşi propune să surprindă în mod plăcut atât prin poveste, cât şi prin originalitatea personajelor.
Pe de altă parte, singurele rezoluţii disponibile sunt 1024×768 (4:3) şi 1280×800 (16:10), iar selectarea celei din urmă, necesară din cauza rezoluţiei native a monitorului meu – 1680×1050 (16:10) – s-a lăsat cu distorsiuni grafice care au făcut Ghost Pirates de nejucat.
Dacă aveţi ceva experienţă în genul adventure, o să ajungeţi la final în aproximativ 8-10 ore, iar unui începător îi vor fi necesare cam 15 ore, dacă nu foloseşte un walkthrough. Şi asta îndeosebi din cauza secvenţei ce implică un joc de cuvinte/imagini (charade). Respectivele imagini nu au denumiri şi nu sunt făcute în aşa fel încât să comunice clar ce anume reprezintă. Mai mult, nu vi se oferă niciun indiciu, indiferent cât de aproape sau nu sunteţi de soluţie. Aşa că veţi ajunge aproape inevitabil să faceţi combinaţii aproape la întâmplare, iar dacă aveţi ghinion, acest proces poate dura chiar o oră-două.
În rest, puzzle-urile sunt decente ca dificultate şi au o logică specifică creată de poveste şi particularităţile personajelor. Regina Zambi – soţia lui Papa Doc, preotul insulei Vooju – şi căpitanul Green Beard plănuiesc să îl captureze pe căpitanul Flint şi echipajul său dintr-un motiv ce va fi dezvăluit în a doua jumătate a jocului.
Jane Starling, aflată în slujba lui Flint, descoperă planul celor doi şi încearcă să-l avertizeze, fiind ajutată de un bucătar ce îşi zice Blue Belly, care lucrează pentru sus-numitul căpitan pentru a face rost de bani ca să plătească aparatul dentar al surorii sale (!). Jane şi Blue Belly reuşesc să îl avertizeze pe Flint de conspiraţie, dar Zambi şi Green Beard îi iau pe toţi prizonieri, după care îi omoară atât pe Papa Doc, cât şi pe cei doi piraţi. Din fericire pentru protagonişti, Papa Doc foloseşte o vrajă ce-i scapă de moarte, cu preţul transformării lor în stafii.
Ghost Pirates conţine trei mari capitole, fiecare având tot atâtea părţi corespunzătoare personajelor principale. Puteţi termina fiecare parte una după alta sau puteţi pendula între ele în orice moment. Pendularea doar vă (re) pune într-un (nou) decor cu puzzle-urile aferente, în caz că v-aţi plictisit de cel anterior.
Din acest motiv, ea nu are un rol practic, fiindcă cele trei personaje nu interacţionează, ci doar se întâlnesc la începutul/sfârşitul capitolelor, iar ce faceţi cu un personaj nu afectează acţiunile celorlalte. În schimb, cei trei pot împărtăşi indicii privind obiectele şi ideile din inventar. De ce idei? Pentru că nu toate obiectele pot fi folosite din ipostaza de stafii. Există totuşi anumite momente în care Papa Doc, Jane Starling şi Blue Belly rezolvă puzzle-uri având în posesie corpurile lor.
Revenind, obiectele şi conceptele din inventar pot fi combinate fie între ele, fie cu cele din mediul înconjurător. Pentru a afla care sunt elementele interactive din decor, va trebui să apăsaţi TAB, opţiune ce afişează şi locurile de ieşire din respectivele scene. Spre deosebire, de exemplu, de Simon the Sorcerer: Who'd Even Want Contact?!, dublul-click pe aceste locaţii nu garantează deplasarea instantanee a personajelor.
Teleportarea lor în altă scenă nu depinde nici măcar de poziţia în care se găseşte un caracter, ci este aleatorie, fiind clar un bug ce ar trebui să fie reparat într-un patch. Şi cum personajele nu pot alerga, este frustrant să staţi să aşteptaţi să se deplaseze, la pas, dintr-o direcţie în alta, mai ales că, odată început acest proces, el nu poate fi întrerupt.
Aşa că, pentru a reduce la minim deplasarea dintre scene, este indicat să interacţionaţi cu toate elementele posibile din decorul fiecărui cadru. Interacţiunea se face cu click-stanga, caz în care apare un craniu cu care pot fi efectuate trei acţiuni, în principal "touch", "examine" şi "talk".
Aceste acţiuni pot suferi mici modificări în funcţie de context (de exemplu, "touch" se poate transforma în "open" sau "push up"). Replicile personajelor sunt destul de variate când vine vorba de aceste interacţiuni, nimic de zis, însă constatările de genul "I think it wants some time alone" devin enervante atunci când vreţi să "vorbiţi" cu un obiect. În plus, în unele situaţii, „convorbirea” cu un obiect se transformă în vorbitul despre un obiect, situaţie în care această opţiune se suprapune ca funcţionalitate cu cea de "examine".
Folosirea tuturor obiectelor din cadrul unei scene nu este recomandată doar pentru a economisi timp, ci şi din cauză că unele rezolvări nu se declanşează dacă n-aţi făcut anumiţi paşi intermediari. Degeaba descoperiţi cum să rezolvaţi un quest dacă nu urmaţi etapele intermediare ce implică contactul cu toate obiectele interactive din decor şi vor exista momente în care nu veţi şti concret ce aveţi de făcut.
În primul rând, nu există niciun jurnal sau ceva asemănător. În al doilea rând, sunt puţine replicile personajelor care arată/amintesc ce puzzle-uri aveţi de soluţionat. În al treilea rând, scenele cinematice nu beneficiază de subtitrări, ceea ce face ca povestea să fie uneori confuză.
În plus, unele rezolvări pot fi repetate, ceea ce duce la situaţii cvasi-amuzante – de exemplu, puteţi relua scena în care copilul-rege ordonă unei gărzi să plece, deşi aceasta a părăsit camera de prima dată.
Se ridică Ghost Pirates of Vooju Island la nivelul lui The Curse of Monkey Island? Rareori. Momentele amuzante se numără pe degete, iar puzzle-urilor le lipseşte genialitatea ce ar fi putut să facă memorabilă această creaţie a lui Bill Tiller. Iar cu un Blue Belly nu se face primăvară.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau