Grand Theft Auto IV – PlayStation 3 Review

Grand Theft Auto IV – PlayStation 3 Review

V-aţi întrebat vreodată cât de mult vă afectează fenomenul "politically correct"? Oare de ce a apărut această noţiune şi de ce s-a răspândit cu atâta repeziciune printre rândurile celor care adoră democraţia adevărată? Ce legătură are GTA cu ea şi de ce este această serie oaia neagră a industriei pe care o reprezintă? Răspunsul e simplu, însă nu îl veţi afla în rândurile de mai jos.

Mă aflu după o cură de GTA de câteva zile. Tot ce am făcut în acest răstimp a fost să dorm, să mănânc, să mă reapuc de fumat (pentru că un asemenea joc, bogat în atâtea experienţe, îţi cere acest lucru chiar dacă încerci să te laşi), să mă cert cu nevastă-mea şi bineînţeles, against all odds, să joc GTA. Am înţeles într-un final de ce toate site-urile de specialitate l-au ridicat în slăvi. Simplu, pentru că au fost plătite să o facă. Nu sunt deloc dezamăgit de acest joc, aşa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor când hype-ul e maxim, însă GTA IV străluceşte în alte privinţe decât cele prezentate de către cei mai "privilegiaţi" decât noi. GTA IV, la fel ca orice alt titlu al seriei, nu este un simplu joc, ci un manifest împotriva încuiaţilor şi frustraţilor, o biblie a libertăţii de exprimare şi acţiune.

Liberty City este un New York fictiv, însă oare cum altfel ar fi reuşit producătorii să redea toate aceste idei dacă nu ar fi întors societatea cu susul în jos? Tot ceea ce e ilegal în viaţa reală, acolo este permis. Tot ceea ce îţi imaginezi sau vrei să faci într-o lume virtuală, acolo poţi să faci. Nu, New York nu este oraşul tuturor posibilităţilor, Liberty City este. Sunt limite, într-adevăr, însă o să vă întreb ceva: chiar nu v-aţi dorit niciodată să participaţi la jaful unei bănci? Să simţiţi cum poliţiştii pregătesc un atac în timp ce voi sunteţi închişi în bancă fără nici o altă cale de scăpare? Nu v-aţi dorit niciodată să faceţi afaceri cu droguri, cu bani falşi, cu diamante sau cu maşini furate? Nu v-aţi dorit niciodată să fiţi atât de beţi încă să nu puteţi controla nici un pic maşina pe care o conduceţi?

Eram întrebat deunăzi ce meserie aş vrea să învăţ, dacă aş putea alege dintre toate câte sunt pe lumea asta şi primul lucru care mi-a venit în minte a fost hoţ de maşini. Mi-ar plăcea la nebunie să învăţ cum să sparg maşini, să nu fiu dependent de propria-mi rablă şi să alerg pe cărarea Soarelui cu 300km/h. Mi-ar plăcea apoi să cresc iarbă şi să o folosesc în diferite reţete. Din păcate însă, cea mai apropiată experienţă a fost să fumez iarbă pe o plajă, iar asta cu mulţi ani în urmă. Sunt un individ model al unei societăţi uzate, şi am nevoie de GTA precum un diabetic dependent de insulină.

Din fericire însă, Liberty City este chiar un oraş al libertăţii, în care poliţia nu se ia de tine când mergi pe contrasens, când calci pietoni sau loveşti alte maşini. Dacă majoritatea nici nu semnalizează înaintea unui viraj, tu de ce să stai la stop? Nu ai maşină? Eşti pieton? Se rezolvă. Orice vehicul din jurul tău îţi stă la dispoziţie, doar că din nefericire unele sunt deja în proprietatea altora care s-ar putea să se opună ideii de a le fi confiscată maşina, iar dacă ei nu o fac, atunci cu siguranţă e vreun echipaj de poliţie prin apropiere care să te muştruluiască cum se cuvine. Fiecare acţiune pe care o săvârşeşti are o consecinţă. Libertatea de exprimare şi de acţiune există, însă cu un preţ pe care trebuie să fii dispus să îl plăteşti. Acesta este adevărul întreg şi nu jumătăţile sau sferturile prezentate în mediile care încearcă să îşi facă rating sau vânzări pe seama fenomenului GTA. Da, poţi să baţi curve, dar şi dealeri, mafioţi, traficanţi de arme sau alte specii de răufăcători.

Pentru ceea ce au realizat cei de la Rockstar cu GTA IV, în speţă Liberty City şi posibilităţile pe care ţi le oferă, îmi scot pălăria şi mă plec cu respect. Când nu ai chef de mafie şi traficanţi, poţi să ieşi la un biliard cu prietenii din lista de contacte. Dacă biliardul nu e pe gustul vostru, atunci aveţi de ales între bowling, darts, cabaret, strip club, comedy club, fast-food sau restaurant. Ai până şi posibilitea de agăţa gagici pe net. Le trimiţi un e-mail şi aştepţi să îţi răspundă. Dacă zic da, atunci te prezinţi la locul şi ora stabilită, frumos îmbrăcat de la Perseus şi cu o maşină sport, proaspăt furată din curtea regretatului Faustin. Dacă mai duci maşina şi la o vopsitorie sau o spălătorie, atunci rezultatul este garantat, nu de la prima întâlnire, însă de la a doua sau a treia cu siguranţă. Nici măcar vrăjeala nu mai contează când impresionezi o studentă la drept sau o asistentă medicală cu ţoalele tale de firmă şi maşina de multe sute de mii de dolari. Vă sună cunoscut? Chiar mai mult de atât. Am găsit un site cu teme şi melodii pentru mobilul din dotare. Pimp my mobile, nu alta. Mi-am pus o temă cu dolari aurii, pimp style, iar ca ringtone două lezbiene care tânjesc erotic. Mă simt precum Brucie, the steroid junkie, de fiecare dată când sună telefonul.

Parcă vă spuneam mai devreme că GTA te trece prin toate experienţele posibile, dar nu m-aţi crezut, nu-i aşa? Mi-am tras vreo două gagici de pe net, Kiki şi Carmen, mă duc la curve în mod regulat şi la strip club în timpul liber. Ce dracu să fac dacă sunt însurat? Când nu mă sună una din piţipoancele mele dulci, mai iau câte o misiune. Încet, încet deblochezi tot oraşul, însă GPS-ul are aceeaşi importanţă ca în viaţa reală. Fără el eşti mort. Ce legătură are asta cu Kiki şi Carmen nu ştiu, însă mi s-a părut cool să o menţionez. Dificultatea misiunilor variază, astfel încât unele sunt extrem de simple iar altele atât de frustrante încât îţi vine să-ţi bagi ceva în el de joc şi să intri în multiplayer, doar ca să nu calci controller-ul în picioare. Mi s-a întâmplat chiar să ies din nivel (tocmai pe Xbox 360), însă reluasem misiunea de atâtea ori încât până la urmă dificultatea sau bug-urile nu puteau să constituie un obstacol major pentru mine, aşa că… am intrat la loc; chiar mă mir cum de nu am luat şi un achievement pentru asta.

Niko Bellic vine în Liberty City căutând pe cineva, o persoană specială cum îi place lui să spună. La început nu contează ce şi cum, pentru că ai cu totul alte treburi. Din conversaţii afli că vărul tău, Roman, este sârb, deci prin analogie originea ta este una similară. De ce nu au vrut producătorii să ne spună că eşti sârb şi ne-au vrăjit cu sintagma est-european, nu ştiu. Probabil că americanilor noţiunea de sârb ori nu le spune nimic, ori îi duce cu gândul la războiul din Kosovo, şi cum totul trebuie să fie politically correct că altfel nu trece de standarde şi ratinguri, uite-l est-european. Unde mai pui că tipul nu bea nimic.

Din fericire însă, el este înconjurat de personaje care ştiu să întreţină atmosfera. Gerry, un irlandez, îl întreabă dacă vrea o bere. Cum răspunsul este negativ ca de obicei, Gerry decide cu de la sine putere că mai bine beau amândoi un whisky. Nu o să îl vedeţi însă niciodată pe Niko ducând paharul la gură sau trăgând dintr-un joint, chiar dacă amicul său, Little Jacob, fumează aşa ceva în timp ce tu te chinui să controlezi un elicopter; tu pilotezi şi te plângi că fumul îţi afectează coordonarea mână-ochi, iar el trage cu lansatorul de rachete în elicopterul pe care îl urmăreşti şi mai şi fumează în acelaşi timp. Adică staţi aşa, ca să înţeleg şi eu, eroul nostru nu bea şi nu fumează, dar poate să fure maşini, să bată lumea pe stradă şi să jefuiască o bancă? Stau şi mă întreb dacă nu cumva lumea noastră e cu susul în jos şi nu Liberty City. Nu ştiu, mai reflectez asupra acestei dileme. Apropo de dileme, pe parcursul jocului veţi avea de luat câteva decizii care probabil că vă vor influenţa finalul sau dacă nu, stilul de joc.