merkel_0_46335800

Dimensiune font:

Grecia cere reparații de război din partea Germaniei

| 18-04-2019 08:56

Parlamentul grec a votat miercuri seara o rezoluţie prin care cere guvernului să facă demersuri oficiale pentru a solicita reparaţii de război Germaniei pentru crimele comise în timpul ocupaţiei naziste, un subiect contestat de Berlin.

 

 "Parlamentul solicită guvernului grec să adopte orice acţiune diplomatică sau juridică pentru a satisface orice pretenţie a statului grec referitoare la primul şi la al doilea război mondial", se arată în rezoluţie.

Majoritatea deputaţilor, fie că aparţin partidului de stânga Syriza al premierului Alexis Tsipras sau principalelor partide de opoziţie, dreapta Noua Democraţie şi socialiştii din Partidul Kinal, au votat în favoarea acestei moţiuni.

"Este o datorie istorică şi morală, o datorie faţă de memoria eroilor din trecut (...) mai ales în acest moment în care extrema dreaptă, naţionalismul şi rasismul ameninţă Europa", a susţinut Alexis Tsipras în faţa parlamentarilor.

În virtutea acestui vot, guvernul "va adresa o notă verbală Germaniei" pentru a deschide dialogul asupra acestui subiect.

Solicitarea de reparaţii Germaniei pentru crimele comise în timpul ocupaţiei naziste (1941-1944) şi pentru împrumutul forţat contractat de Atena în 1942 reprezintă subiectele unei dezbateri îndelungate în Grecia.

Subiectul a revenit în atenţie în timpul crizei datoriilor (2010-2018), în care Germania a fost considerată responsabilă de greci pentru politicile stricte de austeritate impuse în schimbul acordării împrumuturilor externe pentru ca Grecia să evite falimentul.

Berlinul continuă să se opună dorinţei exprimate de partea greacă de a redeschide acest dosar, argumentând că el a fost reglementat definitiv în 1960 în cadrul unui acord cu mai multe guverne europene.

Tsipras a denunţat orice tentativă de a face o legătură între solicitările privind reparaţiile şi problema datoriei Greciei.

Purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, Steffen Seibert, a reafirmat miercuri că "subiectul reparaţiilor germane este reglementat juridic şi politic", subliniind în acelaşi timp "responsabilitatea istorică" a Germaniei.

Potrivit unui calcul făcut de o comisie a Parlamentului grec anul trecut, revendicările se ridică la 270 de miliarde de euro. REALITATEA.NET

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Donald Trump i-a dat primul ORDIN lui Klaus Iohannis: Ce a cerut pentru 5G și Huawei
20/08/2019 23:05

 Preşedintele american, Donald Trump, a declarat marţi, la intalnirea cu omologul său roman, Klaus Iohannis, cu privire la Huawei că Romania va analiza atent. "Romania face acest lucru& ...

Anunț OFICIAL al Casei Albe, după întâlnirea dintre Donald Trump și Klaus Iohannis: Scutul antirachetă, rețeaua 5 G și vize
20/08/2019 23:02

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat, cu ocazia intrevederii cu omologul său roman, Klaus Iohannis, intenţia consolidării parteneriatului cu Romania, prin intensificarea relaţiilor bilaterale militare ...

ULTIMA ORĂ Donald Trump a fost întrebat și despre ridicarea vizelor pentru români
20/08/2019 22:59

Presedintele american Donald Trump a declarat, la scurt timp după ce l-a primit la Casa Albă pe presedintele Klaus Iohannis, că SUA au o relatie bună cu Romania, iar in America trăieste o comunitate mare d ...

Asta e MAȘINA în care a fost băgat Klaus Iohannis: Ce caracteristici are - VIDEO
20/08/2019 22:53

 Klaus Iohannis a fost adus la Casa Albă cu o masină folosită si de Donald Trump, una special construită pentru astfel de evenimente. Este vorba despre un automobil Chevrolet, modelul Suburban. Chevro ...

Meteo: Urmeaza zile sufocante
20/08/2019 21:06

 Nu scapam de canicula in urmatoare zile, meteorologii anuntand temperaturi foarte ridicate. Miercuri vom avea maxime de 34 de grade in Moldova, 35 in Transilvania, 34 in Maramures, 35 in Crisana, 35 in ...

Kremlinul, reacție explozivă despre HARTA
20/08/2019 20:38

 "O hartă a modului in care un nor radioactiv s-ar putea răspandi după un accident! Formularea in sine este destul de absurdă", a afirmat purtătorul de cuvant al preşedinţiei ruse, Dmitri ...

Washington Post: Trump favorizează România și Polonia, în detrimentul Europei de Vest
20/08/2019 20:34

Presedintele Klaus Iohannis este primit, marti, de presedintele american Donald Trump, devenind al zecelea sef de stat european care ajunge la Casă Albă in acest an, listă din care nu fac insă parte liderii ...

Washington Post: Romania si Polonia au prioritate la Casa Alba, inaintea Frantei si Germaniei
20/08/2019 20:27

 Presedintele Klaus Iohanniseste primit, marti, de presedintele american Donald Trump, devenind al zecelea sef de stat european care ajunge la Casa Alba in acest an, un top din care nu ...

Guvernul Dăncilă a pregătit mai multe Ordonanțe pentru ședința de miercuri
20/08/2019 19:37

 Guvernul Dăncilă se pregăteste să adopte patru Ordonante in sedinta de miercuri, conform ordinei de zi transmise presei de Executiv. Două proiecte de lege si mai multe proiecte de hotărare de Guver ...

Ce spune CNN despre vizita lui Iohannis la Casa Albă
20/08/2019 19:35

Presedintele Donald Trump urmează să-l intampine pe presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, la reuniunile bilaterale de marti, scrie CNN. Cei doi lideri sunt asteptati să discute despre cooperarea in domeniu ...