Guvernul schimbă normele rutiere: Sancțiuni mult mai dure pentru mai multe abateri, inclusiv neacordarea de prioritate/ DOCUMENT

politist

Dimensiune font:

| 26-01-2022 21:05

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă, modificarea şi completarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, stabilind noi sancţiuni pentru mai multe abateri de la legislaţia rutieră, precum şi definirea şi sancţionarea comportamentului agresiv la volan.

Proiectul de OUG, AICI! (.pdf)

Astfel, potrivit notei de fundamentare, proiectul cuprinde mai multe dispoziţii, între care:

*se defineşte comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum şi sancţiunea corelativă adoptării acestui comportament cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 lei - 725 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, iar în cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale se stabileşte amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (870 lei - 1.160 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile;

*se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a circula nejustificat cu un autovehicul pe banda de urgenţă a autostrăzii (de la 580 lei - 725 lei la 1.305 lei - 2.900 lei); totodată, sancţiunea contravenţională complementară privind punctele de penalizare (3 puncte de penalizare) se înlocuieşte cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile;

*se introduce sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, de a circula sau de a traversa de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile, de a circula în sens contrar direcţiei de mers pe calea unidirecţională;

*se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată;

*se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire (de la 580 lei - 725 lei la 870 lei - 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;

*se trece într-o clasă superioară de contravenţii abaterea de la regulile privind depăşirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei -1.160 lei la 1.305 lei - 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;

*se trece într-o clasă superioară de contravenţii nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 lei - 725 lei la 870 lei - 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;

*se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a nerespecta regulile privind acordarea de prioritate, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei - 1.160 lei la 1.305 lei - 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;

*se reglementează un nou prag de viteză, respectiv depăşirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză, pentru care se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile;

*în cazul în care prin încălcarea regulilor de circulaţie privind circulaţia pe sens opus, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce să majorează cu 30 de zile;

*se reglementează interdicţia de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România, urmare a condamnării penale pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate străină. 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

De teama crizei demografice, Vladimir Putin le-a cerut rușilor să facă mai mulți copii: 'Hai să reînviem aceste tradiții excelente'
30/11/2023 09:42

Presedintele rus Vladimir Putin le-a cerut rusilor să facă mai multi copii. Criza demografică din Rusia este agravată de numărul mare de soldati care au murit in războiul din Ucraina, relatează Business ...

Cinci militari americani de la baza Deveselu au ajuns la spital! Dezastru la Caracal
30/11/2023 09:21

Şapte americani de la baza Deveselu au fost implicaţi, miercuri seară, intr-un accident rutier. Cinci dintre soldaţi au fost transportaţi la spital. Maşina in care se aflau s-a răsturnat pe centura oras ...

Henry Kissinger, fost secretar de stat al SUA, a murit la 100 de ani!
30/11/2023 09:14

Henry Kissinger, cel care a fost o personalitate marcantă in SUA, dar şi o figură controversată a diplomaţiei americane, in acelaşi timp, a murit miercuri la varsta de 100 de ani. A ocupat funcţia de se ...

Patronii stației GPL de la Crevedia scapă de arest
30/11/2023 00:05

Plasati de magistratii de la Tribunalul Bucuresti in arest la domiciliu, patronii statiei GPL de la Crevedia scapă de această măsură, fiind plasati la domiciliu. Judecătorii au hotărat ca Ionut Doldurea ...

Dan Bittman, atac către show-urile de talente din țara noastră: „E o minciună”. A fost jurat la o astfel de emisiune
30/11/2023 00:04

Dan Bittman este unul dintre cei mai longevivi artisti din tara noastră, care intr-o vreme si-a dorit să experimenteze si statutul de jurat. Astfel, el a făcut parte din juriul X-Factor, acolo unde nu a rezi ...

Primarul penal Cherecheș și-a nenorocit toată familia: soția suspectă, socrii în arest, mătușa și vărul, posibili complici. Nici mama lui nu stă liniștită
29/11/2023 14:27

Primarul fugar Cătălin Chreches a dovedit, prin actiunile sale de după declansarea scandalului privind mita dată de socrii si apoi de fuga din tară, că nu este genul de om căruia să-i pese de cei apropi ...

FOTO De ce avea răni pe față Cherecheș, prins în Germania la patru zile de la fuga din țară / Filmul urmăririi sale. Ce urmează
29/11/2023 12:25

 Primarul Cătălin Chereches a fost prins marti seară de politistii din Germania, la patru zile de la fuga sa din Romania, inainte de a fi condamnat definitiv la 5 ani de inchisoare. În fotografia ...

Parada de 1 Decembrie a blocat Bucureștiul pentru trei zile: „La război se duc tot așa, cu repetiții?“
29/11/2023 09:58

In cadrul emisiunii „Nod in Papură“, la DC News, jurnalistul Val Valcu si sociologul Alfred Bulai au vorbit despre parada militară de 1 Decembrie. „Urmează 1 Decembrie, deja STB-ul a anuntat linii sus ...

Repetiții pentru parada de 1 Decembrie. Mircea Badea: E greu să mergi drept pe Kiseleff? Băi, zici că lansează rachete pe Lună
29/11/2023 09:51

In cadrul emisiunii Sinteza Zilei, la Antena 3 CNN, Mircea Badea a vorbit despre blocarea traficului in Capitală din cauza repetitiilor pentru parada de Ziua Natională a Romaniei. „Pe langă faptul că eu ...

„Sigur, nu te alegi cu o infracțiune, dar rămâi fără permis”
29/11/2023 08:07

Berea fără alcool, considerată „inofensivă”, poate da un rezultat pozitiv la alcooltest, spun medicii. Sigur, nu are aceeasi concentratie de alcool ca o bere normală, dar poate inverzi alcooltestul dac ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei