House of the Dead III Review

House of the Dead III Review

 Azi am stabilit un nou record personal. Am reusit sa termin in doar 20 de minute, nu un joculet arcade sau puzzle care este vandut online, ci un joc serios de PC, si cand spun “serios” am in vedere faptul ca realizarea lui a necesitat un buget nu tocmai mic, ca este frumos ambalat in cutie si ca este distribuit de o companie de renume. Pe de alta parte, House of the Dead III nu este joc complex ca Max Payne 2 sau Unreal 2, ci un simplu 3D arcade first person shooter care pune in valoare, pe langa agerimea jucatorului, si capacitatea mouse-ului de a suporta un numar mare de click-uri pe minut.

     House of the Dead III poate fi caracterizat prin simplitate si din punctul de vedere al povestii care reprezinta doar un pretext pentru a impusca nenumarati zombies de la inceput si pana la sfarsit. Actiunea jocului are loc 20 de ani mai tarziu fata de evenimentele din partea a doua, Agentul G si Lisa Rogan pornesc in cautarea lui Thomas, tatal Lisei, disparut in urma cu doua saptamani in timp ce, impreuna cu partenerul sau, investiga un complex de cladiri infestat cu zombies. Simplitatea asa-zisului fir epic este data si de absenta intorsaturilor de situatie. Chiar daca nu ati jucat primele doua titluri ale seriei, daca sunteti atenti la cele cateva flashback-uri ce delimiteaza capitolele, veti descoperi ca finalul este foarte banal. Exista doar sase capitole care pot fi insa parcurse intr-o ordine diferita, caci unele contin doua sau trei niveluri ce nu pot fi strabatute consecutiv. La prima vedere, acest fapt asigura o oarecare rejucabilitate, deoarece fiecare nivel contine monstri si locatii proprii. Insa veti ajunge sa cunoasteti jocul cap-coada dupa doar doua-trei ore, in ciuda existentei mai multor grade de dificultate care nu fac altceva decat sa sporeasca numarul de inamici si rezistenta lor in fata shotgunului.

  Shotgunul este principala noutate care a fost scoasa in evidenta de catre producatori. Intr-adevar, senzatia de macel este sporita de faptul ca poti impusca mai multi inamici deodata, dar jocul este astfel simplificat comparativ cu primele doua parti, fiind necesare mai putine click-uri. De asemenea, optiunea de reload este acum si automata, determinand jucatorul sa faca de foarte putine ori apel la celalalt buton al mouse-ului raspunzator pentru “reload”. Mai mult, dupa ce veti ajunge la final de mai multe ori, veti observa ca va va fi mult mai usor daca nu veti trage haotic, deoarece aparitiile monstrilor, rezistenta lor la damage si momentul atacurilor lor sunt reglate in functie de cele sase gloante care incap in magazia shotgunului. Acest lucru se vede foarte clar in cazul bossilor, patru la numar, ale caror atacuri pot fi impiedicate cu usurinta daca tintiti cu sange rece.

     O alta schimbare fata de House of the Dead II o reprezinta absenta civililor de care trebuia sa aveti grija sa nu fie impuscati, caz in care pierdeati o viata. Ei au fost inlocuiti cu partenerul vostru – exista cateva situatii in care acesta este inconjurat de inamici pe care trebuie sa ii omorati inainte ca ei sa il loveasca. Daca veti reusi, veti castiga o viata in plus, daca nu, atunci nu este nici o problema, nu veti pierde niciuna din cele avute in acel moment.
     Vieti mai puteti obtine distrugand lazi si butoare care sunt dispuse in general in locuri mai putin accesibile, ele continand si monezi a caror impuscare repetata va duce la acumularea de puncte suplimentare. In rest, cu exceptia unor monitoare si tuburi cu gaz, interactiunea cu mediul inconjurator este zero.

  Engine-ul grafic nu arata rau, exista cateva texturi si efecte de lumina peste medie, plus ca ruleaza excelent pe sisteme medii, cu toate detaliile la maxim. Insa atuul acestui engine este numarul si mai ales fluiditatea uneori impresionanta a animatiilor, cu efect asupra modului in care inamicii sunt proiectati in spate la impactul cu gloantele. Ceea ce este ciudat este ca unii inamici sunt mult mai bine modelati decat Lisa care, pe langa ca mi-a fost total antipatica la inceput, are un numar suspect de mic de poligoane in zona soldurilor, astfel ca ea are niste ipostaze ciudate, chiar hilare, in timpul secventelor intermediare dintre capitole.
     Antipatia fata de Lisa se datoreaza si vocii ei lipsita in general de intonatiile pe care situatia tensionata si plina de primejdii in care se afla le presupune. Iar daca vocile celorlalte personaje sunt acceptabile, nu acelasi lucru se poate spune despre cea a bossului de la final care, impreuna cu infatisarea lui, nu are absolut nici o treaba cu cele intamplate in joc pana in momentul respectiv. Atmosfera jocului este distrusa si de replicile extrem de cliseistice si umorul foarte ieftin, ceea ce va poate determina sa sariti peste secventele intermediare dintre capitole. Pe de alta parte, muzica este decenta. Faptul ca ea seamana cu temele sonore din filmele SF de categorie C din anii ’60 nu este un lucru rau, dimpotriva. Ea se muleaza perfect pe actiunea jocului, indeplinindu-si cu succes rolul de a te tine permanent in priza.

     Cum spuneam, dupa doua-trei ore de parcurs capitolele in toate modurile posibile, jocul isi va pierde aproape complet din atractivitate. Dupa ce v-ati plictisit de Survival Mode, de unul singur sau cu un prieten, puteti incerca celalalt mod, Time Attack, in care va trebui sa aveti grija ca cronometrul sa nu ajunga la valoarea zero. Timp suplimentar se castiga impuscand inamici, salvandu-ti partenerul sau tragand in monezi – atentie insa, fiecare lovitura incasata va reduce substantial timpul ramas.