În plină epidemie de coronavirus, preoții ortodocși umblă cu sfințirea caselor: explicația oficialilor BOR

biserica

Dimensiune font:

| 16-03-2020 16:15

De câteva ori pe an, în perioada posturilor, preoții ortodocși umblă din ușă în ușă cu sființirea caselor. În plină pandemie, dacă te-ai aștepta însă să ia o pauză de la această practică, te înșeli amarnic.

Mai mulți români au confirmat pentru Recorder o situație cât se poate de ciudată referitoare la practicile BOR în timpul epidemiei de coronavirus. În timp ce oamenii sunt rugați să stea în case și să evite contactul cu orice suprafețe care nu au fost dezinfectate, inclusiv cu alte persoane, unii cetățeni s-au trezit cu popa la ușă.

În contextul în care s-a micșorat semnificativ prezența la slujbă, dar bisericile nu sunt sub nicio formă închise, preoții se pare că nu sunt descurajați de Covid-19. Ca referință, dacă le deschid ușa preoților, creștinii ortodocși trebuie să plătească sfințirea casei. Oficialii BOR nu au descurajat practica, iar în opina lor, deciziile pe marginea acestui subiect trebuie luate la nivel local.

sfintirea

Pentru că ne aflăm în perioada Postului Paștelui, cel mai important din calendarul ortodox, preoții obișnuiesc să meargă din casă în casă pentru a stropi pereții locuințelor cu aghiasmă. Practica este intitulată ”sfințirea de Postul Paștelui” și prevede ca oamenii să sărute crucea sau icoana purtată de preot, după ce acesta stropește casa cu aghiasmă. Este important de reținut că oficialii Bisericii Ortodoxe Române nu au negat situația. În opinia lor, atâta timp cât autoritățile nu au interzis libertatea de mișcare, credincioșii au dreptul la servicii religioase, inclusiv la domiciliu.

„Aceste situații se reglementează cu autoritatea bisericească locală în deplină consonanță cu autoritățile medicale locale”, a explicat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Această atitudine de ”ține de ei” a fost adoptată și de preotul Dragoș Olteanu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. „Voi încerca să iau legătura la Vrancea, să vedem care e situația. De obicei preoții decid ei, la nivel de parohie, când e cazul să meargă. Știu că zilele trecute s-a discutat la nivel de arhiepiscopie ca în această perioadă să nu se mai meargă din casă în casă, dar nu știu dacă s-a transmis deja și în parohii, nu știu dacă a ajuns și la cei din Vrancea”, a menționat Olteanu.

Cea mai îngrijorător de amuzantă replică pe marginea acestui subiect a venit de la Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. „Decizia rămâne la latitudinea parohiilor, întrucât nu este stare de carantină. Nu înțeleg de unde preocuparea față de preoții care merg din casă în casă, pentru că deocamdată nu s-a declarat zonă roșie, ca în Italia. Tot umblat de la unul la altul e și când schimbi autobuzul sau metroul. Viața bisericii nu trebuie tulburată mai mult decât viața societății, să știți. Oricum, noi umblăm destul de steril. Nu avem noi ce viruși să purtăm pentru că cei suspecți se află în carantină, deci de unde să-i luăm [pe viruși] și să-i ducem în casele oamenilor?”, a declarat Eugen Tănăsescu pentru Recorder, insistând pe faptului că preoții ”umblă steril”, orice ar însemna asta.

În ceea ce privește sărutarea crucii, oficialul BOR are o explicație și pentru asta. „Și dacă umblă cu crucea care e problema? Sărutatul e opțional, preotul nu te pune să săruți cu forța nici crucea, nici icoana. Și în biserică se sărută icoanele, iar în această duminică se vor face slujbe în biserici, pentru că autoritățile ne-au dat voie dacă nu depășim 99 de persoane. Unde se depășește, facem în aer liber. Am văzut că în unele țări s-au interzis slujbele bisericești, dar nu înseamnă că trebuie să facem la fel. Virusul este global, dar măsurile se iau din loc în loc”, a concluzionat Tănăsescu, vizibil enervat de insistențele jurnalistului. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Cu cât se vinde carnea de miel
28/03/2024 14:03

Producătorii din piete au inceput să vandă carne de miel, avand in vedere că suntem in Săptămana Mare a Pastelui Catolic, iar aceasta are un pret de-a dreptul exorbitant. Chiar dacă crescătorii de ovin ...

Românca sedusă de „Brad Pitt” și cu banii luați: „Îmi trimitea inimi și sărutări. Mi-a spus că mă iubește”
28/03/2024 09:36

O romancă, in varstă de 62 de ani, a căzut pradă „farmecelor” lui „Brad Pitt”. Incantată peste măsură că a fost remarcată pe TikTok de asa-zisul actor, femeia care locuieste de 12 ani in Spania ...

Motivul pentru care băiatul lui George Nicolescu nu vine la înmormântarea tatălui! Soția regretatului cântăreț ne-a spus totul
28/03/2024 00:29

Doliu in lumea artistică! George Nicolescu, celebrul solist al melodiilor „Eternitate” sau „Mai avem nevoie si de iarbă”, a incetat marti din viată, la Spitalul Universitar, la varsta de 74 de ani. C ...

O manichiuristă din București se laudă cu câștigurile dintr-o singură zi: „Eu ca inginer nu fac atâția bani în afara țării”
28/03/2024 00:22

O tanără, in varstă de 20 de ani, a făcut public luni, un videoclip in care a dezvăluit suma pe care o obtine intr-o singură zi de pus unghii. Conform imaginilor publicate, tanăra isi incepe activitate ...

Pomii exotici au ajuns să fie tot mai cultivați în zona de nord a României. La „modă” sunt smochinul și dafinul
28/03/2024 00:16

Este plin sezon al plantării, iar piata din Baia Mare este plină de oferte. Răsaduri de flori, plante exotice, lavandă - la mare căutare - gata să fie plantate, sunt intinse pe tarabe. Insă la mare căut ...

Nor de praf saharian în România. Unde vor avea loc ploile „murdare” însoțite de descărcări electrice VIDEO
27/03/2024 11:38

 Un nor de praf saharian va intra in Romania in următoarele zile. O depresiune atmosferică localizată in Europa de vest va aduce un transport intens de praf saharian, pană joi, 28 martie, de asemenea, ...

Transnistria nu intenționează în prezent să solicite includerea în componenţa Federației Ruse
27/03/2024 09:48

Republica nerecunoscută Transnistria nu intentionează in prezent să se adreseze Moscovei cu cererea de includere in componenţa Federatiei Ruse, a declarat autoproclamatul sef al asa-zisului Ministerului de ...

Vila din Sinaia a prințului Paul de România, vândută de ANAF. Prețul obținut la licitație a uimit experții imobiliari
27/03/2024 00:07

După două licitatii esuate, Fiscul a reusit in cele din urmă să vandă vila de lux detinută de Printul Paul Philippe al Romaniei, situată la Sinaia. Nepotul regelui Carol al II-lea a fost condamnat defini ...

Femeia cu care George Nicolescu a trăit o poveste de dragoste incredibilă. A cunoscut-o când avea 18 ani şi n-a văzut-o niciodată
27/03/2024 00:04

Georgeta Nicolescu este femeia cu care George Nicolescu a trăit o poveste de dragoste incredibilă. Regretatul artist, care tocmai a murit la varsta de 74 de ani, a cunoscut-o incă de cand avea 18 ani şi n-a ...

Vom fi anunţaţi în avans prin SMS sau email de expirarea permisului auto, buletinului sau paşaportului
26/03/2024 22:38

Autorităţile vor avea obligaţia de a notifica titularul cărţii de identitate, paşaportului şi permisului de conducere că aceste acte urmează să expire, cu 90 zile înainte de expirarea fiecărui docu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei