India: Ultimul autor al atentatelor de la Mumbai, din 2008, a fost executat
Dimensiune font:
India: Ultimul autor al atentatelor de la Mumbai, din 2008, a fost executat
Unicul supravieţuitor al trupelor de comando ce au comis atentatele de la Bombay, în noiembrie 2008, soldate cu moartea a 166 de persoane, a fost executat prin spânzurare miercuri într-o închisoare din India, au anunţat autorităţile locale, preluate de AFP.
Mohammed Kasab, un pakistanez în vârstă de 24 de ani, a fost executat la ora locală 07.30 (02.00 GMT) la închisoarea Yerwada din localitatea Pune, statul Maharashtra (vest), după ce preşedintele indian, Pranab Mukherjee, i-a respins cererea de graţiere.
'A fost spânzurat la ora 07.30, în această dimineaţă', a declarat presei R. R Patil, ministrul de interne al statului Maharashtra.
El era singurul supravieţuitor dintre cei 10 membri ai trupelor de comando care au comis atacuri, între 26 şi 29 noiembrie 2008, asupra unor hoteluri de lux, a unui restaurant turistic, a principalei gări şi centrului evreiesc din Mumbai, lăsând în urmă 166 de morţi şi peste 300 de răniţi.
Ceilalţi nouă membri au fost ucişi de echipele de securitate.
Kasab a fost declarat vinovat de a fi fost unul din cei doi ai masacrului de la gară.
Ucigaşul, care a susţinut că nu a beneficiat de un proces echitabil, a făcut apel, însă, în august, Curtea Supremă a menţinut verdictul.AGERPRES
http://www.agerpres.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau