Înscriere liceu 2019. Ce acte sunt necesare la dosar

acte_necesare_dosar_inscriere_liceu_2019_40447400 (1)

Dimensiune font:

| 16-07-2019 10:24

Înscriere liceu 2019. Acte necesare dosar înscriere liceu 2019. Află ce acte trebuie să cuprinde dosarul de înscriere la liceu!

 

 Înscriere liceu 2019. Acte necesare dosar înscriere liceu 2019. Elevii care au trecut de hopul numit Evaluare Națională mai au de trăit câteva emoții. După ce au aflat la ce licee au fost repartizați, urmează etapa înscrierii la unitatea de învățământ, scrie playtech.ro.

Potrivit calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în intervalul 15 – 18 iulie, viitorii liceeni vor depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși după ce au susținut primul examen important din viața lor. În datele de 19, 22 și 23 iulie, comisia județeană de admitere va elucida atât cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, cât și situațiile elevilor care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și ale candidaților care nu au participat ori au participat, dar nu au fost repartizați computerizat.

Înscriere liceu 2019. Acte necesare dosar înscriere liceu 2019
Acte necesare dosar înscriere liceu 2019. Înscriere liceu 2019. Acte dosar elevi admiși la liceu:

cererea de înscriere
cartea de identitate. Dacă este cazul, și certificatul de naștere, în copie legalizată
foaia matricolă a claselor V – VIII
fișa medicală
Rezultate repartizare licee 2019. Surprize neplăcute: 4.800 de elevi au rămas pe dinafară!
Înscriere liceu 2019. Calendar admitere la liceu, a doua sesiune
Pe 19, 22 și 23 iulie 2019 are loc rezolvarea situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, a împărțirii elevilor care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a celor care nu au participat ori au participat, dar au fost repartizați în etapa repartizării computerizate, de către comisia județeană de admitere.

Înscriere liceu 2019. Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat vineri, 12 iulie, ora 8:00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a.

Au fost repartizați 124.308 elevi în învățământul liceal de stat, dintre care:

- 67.803 în învățământul liceal - filiera teoretică;

- 40.909 în învățământul liceal - filiera tehnologică;

- 11.984 de elevi la specializări vocaţionale;

- 600 de elevi în învăţământul militar;

- 2.068 de elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor de etnie romă

- 944 de elevi în învățământul special.

Înscriere liceu 2019. Acte necesare dosar înscriere liceu 2019. În total, au fost completate 1.713.512 opțiuni, rezultând o medie de 15 opţiuni/elev.

188 de candidați au fost admiși cu media generală 10.

Înscriere liceu 2019. Acte necesare dosar înscriere liceu 2019. Elevi nerepartizați
4.853 de elevi nu au fost repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal. Aceştia vor intra în a doua etapă a repartizării (31 iulie - 1 august 2019), alături de absolvenții clasei a VIII-a care nu au participat în această etapă, nu s-au înscris sau nu au avut situația școlară încheiată înainte de această etapă.

Înscriere liceu 2019. A doua etapă de înscriere
Înscriere liceu 2019. Acte necesare dosar înscriere liceu 2019. A doua etapă de admitere în învăţământul liceal de stat, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2019 – 2020

23 iulie 2019: afişarea situației locurilor rămase libere, a locului de desfăşurare şi a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă ori maternă

24-25 iulie 2019: înscrierea candidaţilor la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă

26 şi 29 iulie 2019: desfăşurarea probelor de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă

24-30 iulie 2019: primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapei anterioare

Înscriere liceu 2019. Acte necesare dosar înscriere liceu 2019. 31 iulie-1 august 2019: repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapei anterioare, utilizând aplicația informatică centralizată

1 august 2019: transmiterea către Centrul Naţional de Admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată REALITATEA.NET

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei