Journey to the Center of the Earth Review
Dimensiune font:
Journey to the Center of the Earth Review
Pun pariu ca multi dintre voi ati citit macar cateva dintre cartile lui Jules Verne. Eu nu, cu toate ca a zacut acea stiva la mine in biblioteca pentru o foarte buna bucata de timp. Pur si simplu nu m-au atras. Aveam alte preferinte. Singura carte pe care am citit-o cu placere, si asta din cauza lui Passepartout, a fost „Ocolul Pamantului in 80 de zile”. Din nefericire, acum nu mai am timp. Daca citesc nu ma mai joc si invers, insa prefer sa ma joc. De multe ori chiar ma intreb de ce oare mi se pare demodat sa vad pe cineva cu o carte in mana. Poate ca uneori ritmul vietii noastre este atat de rapid, incat ele au devenit pur si simplu incompatibile cu progresul tehnologic care ne-a subjugat. De ce sa citesc cand pot sa downloadez de pe Internet sau si mai usor, sa gasesc un rezumat. In afara de o oarecare curiozitate personala, sincer sa fiu, nu mai gasesc motivele pentru care un tanar, in ziua de azi ar citi o carte. Parintii mei citeau ca sa-si umple timpul liber si parintii lor la fel. Noi citim in cel mai fericit caz fisierele de help ale vreunui program sau posturile de pe forum. Ei chiar mergeu la teatru sau la opera. Noi, astazi, mergem in i-cafe-uri. Ei isi scriau scrisori, noi ne scriem e-mail-uri si lista ar putea continua. Din cauza asta nu am ramas surprins cand am observat ca Ariane, personajul principal din Journey to the Center of the Earth, are in inventarul sau un notebook si nu un jurnal sau carnet de notite, asa cum se obisnuieste in jocurile apartinand acestui gen.
Povestea este bazata oarecum pe universul lui Jules Verne, doar ca acum avem in prim plan o jurnalista al carui elicopter s-a prabusit undeva in Islanda. Buimaca, ea aduna cateva dintre lucrurile imprastiate si intra intr-o crapatura a muntelui la baza caruia ar fi trebuit sa astepte cuminte echipa de salvare. Pe cealalta lume, ea descopera o societate formata cu peste o suta de ani inainte si guvernata de Chief Engineer Wallace, dupa cum se autointituleaza personajul, un tip care nu pare prea fericit sa o intampine. Evident ca ceva e putred si miroase asa ca principalul obiectiv al frumoasei Ariane este de a descoperi ce si mai ales de ce se intampla.
Pe de alta parte, locuitorii acestei lumi sunt in permanenta alerta din cauza presupusului razboi ce are loc la suprafata iar principala lor ingrijorare este ca vor fi descoperiti. In acest sens, cine se respecta va merge la munca in mina de diamante, stocul fiind necesar pentru plata mercenarilor care ar fi trebuit sa lupte de partea acestora. Interesant e ca toata treaba se intampla prin 2005, iar Ariane vizioneaza role de film cu secvente ce par desprinse din cel de-al doilea razboi mondial. La polul opus se afla gigantii, niste fiinte cu aspect uman dar mult mai inalte care sunt inzestrate cu puteri supranaturale si care sunt organizati intr-o forma matriarhala. Conducatoarea acestora pare a fi de acord cu spusele lui Wallace insa restul locuitorilor satului sunt cam circumspecti in privinta razboiului.
Observati imediat ca o buna bucata din timp o veti petrece discutand cu personajele din joc. Ariane a pregatit pentru fiecare cate un set baban de intrebari, dar majoritatea sunt chiar de bun simt si iti ofera o groaza de informatii despre universul in care te afli si cei care il populeaza. Frustrant este ca ea intreaba aproape pe toata lumea doua lucruri: „Tu lucrezi aici?” (ca si cum acest lucru nu ar fost evident) si „Tu ce crezi despre razboiul de la suprafata?”. Ma rog, nu te obliga nimeni sa le alegi din lista, insa dupa un timp devine enervant doar faptul ca ele se afla acolo, iar obisnuinta de a epuiza toate subiectele de discutie cu un personaj ma determina sa atac subiectul de fiecare data.
Interfata este de tipul point-and-click si la fel si sistemul de deplasare de la o locatie la alta, insa aici apar o serie de probleme. In momentul in care cusorul trece peste un obiect cu care poti interactiona, acesta isi schimba forma, insa ce te faci daca nu il poti culege decat atunci cand dai click numai pe o anumita parte de pe suprafata obiectului? Sau ce crezi daca ti-as zice ca, uneori, sa gasesti locul care face legatura cu locatia urmatoare este un adevarat puzzle? Mai tarziu, cursonul nici nu se va schimba, asa ca nu vei sti ca poti sa o apuci si in alta directie pana nu incerci. Trecand peste faptul ca pentru unele puzzle-uri cuvantul „dificil” nu acopera frustrarea si nervii consumati, inventarul este si el o sursa chiar bogata de asemenea sentimente adverse. La un moment dat aveam atatea obiecte, incat chiar nu imi mai puteam da seama ce trebuie combinat cu ce si unde sa le folosesc. Uneori, trebuie sa combini chiar trei obiecte, sa rezolvi o parte din puzzle, sa te duci la alta locatie sa iei ceva pentru ca apoi sa te intorci de unde ai plecat si sa termini ce aveai de facut. Acest joc este chiar diabolic. Pacat insa ca ceea ce primesti in schimb nu se ridica la acelasi nivel. Rezultatele pe care le obtii si de obicei modul in care avanseaza povestea nu sunt deloc satisfacatoare si nici nu te determina sa-ti doresti sa continui. In momentul in care vei pierde chiar si zece minute cautand locul care iti da posibilitatea sa deschizi usa unei custi iti cam piere cheful pentru altceva.
Puzzle-urile nu se reduc doar la a cauta si folosi obiectul potrivit la locul potrivit. Majoritatea personajelor isi vor exprima doleante: sa aduci o piatra pretioasa sau un ou, sa repari o camera foto, sa faci rost de un anumit medicament sau sa afli cum va fi vremea. Pentru a le indeplini va trebui sa colectezi absolut toate obiectele si sa vorbesti cu toata lumea, si nu o singura data, ci ori de cate ori un nou subiect apare. Anumite obiecte chiar nu vor fi disponibile de la inceput, ci doar pe parcurs, ceea ce e un lucru pozitiv, altfel saracul inventar s-ar fi transformat in sacul cu cadouri al lui Mos Craciun.
Pe langa acest tip de puzzle-uri, in joc exista si cateva incercari majore, dintre care una situata intr-un loc extrem de nefericit, foarte aproape de inceput. Va trebui sa aranjati niste piese intr-o ordine anume, dictata de un text. Lacasurile in care stau piesele sunt dispuse in cerc, deci nu sensul este o problema, ci reprezentarile desenate pe fiecare piesa care sunt uneori foarte ciudate, asa ca o sa va ia ceva timp sa intelegeti la ce anume se refera textul. Alt moment de o deosebita frustrare va fi atunci cand va trebui sa gasiti codul corect pentru a cobori insula plutitoare. Sincer va spun, acest joc chiar NU este recomandat celor care au probleme cu nervii sau cu inima din simplul motiv ca acestea ar putea ceda foarte usor pe parcurs.
Visual jocul nu arata rau, personajele fiind reprezentate de modele 3D, in timp ce lumea inconjuratoare este 2D. Cu toate acestea, imbinarea este perfecta, fara sa ai impreisa ca ele plutesc sau aluneca. Din nefericire, tentativa de a folosi Anti-Aliasing 4X s-a soldat cu mici probleme vizuale in inventar, insa daca veti seta rezolutia la 1024*768 si AA la 2X atunci toate problemele de acest gen dispar. Voice acting-ul este chiar interesant, fiecare personaj avand un accent aparte si un ritm caracterisitic ocupatiei sau varstei sale. Muzica este placuta si pentru a nu repeta aceleasi melodii de foarte multe ori producatorii au decis ca ea sa-si faca aparitia doar in anumite momente, atunci cand ar putea scoate in evidenta o anumita intamplare sau unul dintre gandurile lui Ariane exprimat cu voce tare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau