Kane & Lynch: Dead Men Review

default

Dimensiune font:

| 23-10-2012 16:10

Kane & Lynch: Dead Men Review

De ce să nu recunosc, jocul mi-a atras atenţia încă de la primele informaţii apărute pe Internet. E drept că povestea relativ banală nu îmi spunea nimic pe atunci, dar gameplay-ul se anunţa a fi promiţător. Iar aşteptările erau mari, mai ales că la cârmă se aflau cei de la IO Interactive, companie nu neapărat foarte activă în industria jocurilor, dar recunoscută pentru titlurile lansate. Şi cu toate că ideile din spatele acestui titlu au fost deja prezentate pe marile ecrane, ele reuşesc să dea o savoare specială gameplay-ului.

Kane, unul dintre protagoniştii jocului, este o figură controversată. După tragicul eveniment care i-a omorât băiatul de numai doi ani, îşi părăseşte familia pentru a deveni un mercenar nemilos, care se alătură organizaţiei mafiote The 7. O misiune din Venezuela se sfârşeşte urât, Kane este prins de către autorităţi şi declarat vinovat pentru uciderea a nu mai puţin de 25 persoane. Sentinţa: condamnarea la moarte. Acţiunea începe în duba care te conduce pe ultimul drum, alături de multe efective ale poliţiei californiene. Aici îl vei întâlni pe Lynch, un psihopat pe medicamente, şi cel de-al doilea protagonist al poveştii. După ce escorta şi duba care vă transportă îşi găsesc subit sfârşitul în flăcări, Kane şi Lynch reuşesc în mod aproape miraculos să scape de numeroasele forţe de ordine aflate pe urma lor, după o luptă îndârjită. Bucuria de a fi scăpat de moarte sigură nu va dura însă prea mult, deoarece vei afla rapid că în spatele eliberării tale premature se află The 7, care vor de la Kane o servietă plină ochi cu diamante, pe care acesta se pare că a făcut-o… “pierdută". Şi ca un mic imbold, aceştia îi răpesc fiica, pentru a fi siguri de colaborarea sa. De cealaltă parte, Lynch, ca personaj, nu îţi va spune prea multe iniţial, dar pe parcurs vei începe să-l simpatizezi, chiar dacă istoria lui este mai mult decât terifiantă. Iar pe parcursul jocului, din cauza condiţiei sale instabile, nu va ajuta foarte mult la o mai bună desfăşurare a lucrurilor.
Am dorit să evidenţiez povestea deoarece Kane & Lynch este prezentat excelent, sub forma unui film de acţiune interactiv. Firul epic se va schimba pe parcurs de mai multe ori, şi cu toate că este plin de clişee evidente (sau inevitabile), el îţi dă senzaţia că participi efectiv la aventurile celor doi evadaţi, lucru care contribuie foarte mult la atmosferă.

Fiind un joc de acţiune, principalul obiectiv este să-ţi elimini adversarii cu ajutorul arsenalului din dotare. Pentru “încălzire”, vei participa la o spargere de bancă, după care va trebui să fugi de poliţie într-o dubă, împuşcând forţele de ordine mai ceva ca-n Heat. Apoi va trebui să răpeşti fiica unui lider Yakuza dintr-un club exclusiv din Tokio, să faci o vizită unor cunoştinţe mai vechi într-un penitenciar de maximă securitate sau să încerci să supravieţuieşti în Havana, în mijlocul unor lupte civile. Diversitatea locaţiilor şi feeling-ul excelent (mai ales în Tokio) vor preveni de multe ori apariţia plictiselii, cu toate că anumite lupte, cum ar fi cea din Havana, sunt în mod clar exagerate doar de dragul violenţei şi a “body count-ului”.
Sistemul de sănătate este deja clasicul “ascunde-te după colţ atunci când eşti rănit ca să-ţi revii”, iar în cazul în care eşti pus la pământ, poţi fi resuscitat de către coechipieri cu ajutorul adrenalinei. Dar asta numai dacă este cineva în apropierea ta şi nu de prea multe ori consecutiv, altfel riscând să faci o supradoză. Caz în care va trebui să reiei porţiunea sau capitolul respectiv de la început, deoarece sistemul de salvări este bazat pe checkpoint-uri. Chiar şi aşa însă, un minus evident al jocului este durata single-player-ului: capitolele sunt relativ scurte, iar dacă te pui pe treabă, mai mult de 6 – hai să zicem 7 – ore nu îţi va lua ca să ajungi la final. Păcat, deoarece se mai putea prelungi destul de uşor timpul de joc, chiar şi cu riscul evident de a cădea în extrema cealaltă.
În afara lui Lynch, care te va însoţi de la începutul poveştii, vei mai avea cu tine şi alţi coechipieri, care se vor afla sub comanda ta. Ordinele sunt simple, ele fiind date cu ajutorul câtorva taste: aliaţii pot să te urmeze, să atace inamicii sau să păzească un obiectiv. Din fericire, atât AI-ul inamic cât şi cel al coechipierilor este rezonabil, cu mici excepţii pe alocuri datorate ţintirii. De cele mai multe ori cei care te urmează vor intercepta adversarii din propriul camp vizual, iar atunci când primesc un anumit ordin, de obicei îl vor şi îndeplini. Acest control tactic al echipei, cu toate că este simplist realizat, se va dovedi foarte folositor în timpul luptelor.

Punctele în care Kane & Lynch eşuează lamentabil însă sunt controlul personajului şi ţintirea “după colţ”. La fel ca şi în R6: Vegas sau Gears of War, poţi folosi acoperirea oferită de mediul înconjurător pentru a nu fi umplut de gloanţe, fie că e vorba de stâlpi, ziduri sau maşini. Problema este că atunci când te ascunzi după un obstacol, ţintirea adversarilor devine sinonimă cu imposibilul şi nu de multe ori vei fi luat prin surprindere în poziţia aceasta. Astfel, în loc să te protejeze, acoperirea se va dovedi de multe ori un impediment în eliminarea inamicilor, fiind una dintre sursele de frustrare.
O altă problemă supărătoare este datorată tot modului de ţintire, însă de data aceasta vorbim de distanţă, deoarece de multe ori armele, indiferent de model, se vor dovedi ineficiente la mai mult de câţiva metri depărtare. Dacă ar fi fost vorba de câţiva zeci sau chiar sute de metri poate că acest efect putea fi considerat “realist”, dar fiind vorba de doar câţiva metri este în mod evident o decizie foarte ciudată de design.
Vizual, din păcate, jocul nu impresionează. Fără să par cârcotaş, grafica este acceptabilă, iar motorul grafic redă cu succes spaţii deschise. Însă chiar şi aşa, nu se poate compara cu ce oferă titlurile actuale. Poate că acum vreo 2-3 ani ar fi putut fi trecută cu vederea, însă la ora actuală Kane & Lynch nu poate fi văzut decât ca un Grand Theft Auto mai învechit. E drept, expresiile faciale sunt foarte bine realizate, personajele arată bine, însă când vine vorba de texturare, mai ales cea a mediului înconjurător, lucrurile se schimbă… şi nu spre bine. Fizica nu este nici ea prezentă în mod deosebit, deşi de exemplu suprafeţele stâlpilor de rezistenţă sunt ciobite de gloanţe în timpul luptelor.
Voice acting-ul în schimb este de nota 10, numărându-se printre cele mai bune dintr-un joc video de până acum. Alături de acesta, zgomotele armelor sunt excelent redate; poate că nu sunt neapărat cele mai realiste, dar cu siguranţă adaugă sare şi piper jocului. Astfel, când tragi chiar şi cu pistolul simţi că foloseşti o armă adevărată de foc şi nu o flintă de jucărie. Muzica este şi ea prezentă la tot pasul şi te va introduce foarte uşor în nebunia de pe ecran, care într-un final se transformă într-un adevărat câmp de luptă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei