vladimir_putin_kim_jong_un_650044_30805600

Dimensiune font:

Kim Jong-un, anunț îngrijorător din Rusia: "Situația din Peninsula coreeană, într-un punct critic"

| 26-04-2019 08:15

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a declarat joi în timpul summitului cu preşedintele Vladimir Putin de la Vladivostok, că pacea şi securitatea Peninsulei Coreene vor depinde în întregime de atitudinea viitoare a Statelor Unite, potrivit agenţiei KCNA.

 

 Această remarcă este percepută ca o modalitate prin care liderul de la Phenian intenţionează să menţină presiunea asupra Washingtonului, pentru ca acesta să se flexibilizeze şi să accepte solicitările nord-coreene de reduce a sancţiunilor, în comparaţie cu poziţia SUA din timpul summitului de la Hanoi din februarie care a eşuat, aşa cum a declarat Kim la începutul acestei luni.

Liderul nord-coreean a spus atunci că va aştepta "până la sfârşitul acestui an" pentru ca SUA să devină mai flexibilă.

 

"Situaţia din Peninsula Coreeană şi din regiune a ajuns acum într-un impas, într-un punct critic în care ar putea reveni la starea iniţială, pentru că SUA au adoptat cu rea-credinţă o atitudine unilaterală la recentele negocieri din cadrul celui de-al doilea summit SUA- RPD Coreeană" de la Hanoi, a declarat Kim Jong-Un potrivit KCNA.

"RPDC se va proteja pentru pentru orice situaţie", a adăugat Kim.

Preşedintele Putin a acceptat invitaţia liderului nord-coreean de a efectua o vizită la Phenian la o dată convenabilă.

Reuters menţionează că primele discuţii tete-a-tete dintre Putin şi Kim, desfăşurate pe o insulă din largul oraşului Vladivostok, nu par să se fi încheiat cu un progres major.

Rusia şi Coreea de Nord au convenit să promoveze mai îndeaproape înţelegerea şi legăturile reciproce şi să stimuleze o colaborare strategică în favoarea păcii şi a securităţii regionale, potrivit Agerpres. Cei doi lideri au agreat să adopte măsuri pentru aprofundarea cooperării economice, comerciale, ştiinţifice şi tehnologice, conform KCNA

Preşedintele Putin a declarat ulterior întrevederii că este posibilă o înţelegere privind programul nuclear al Phenianului şi că modalitatea de a o realiza este continuarea discuţiilor pas cu pas, pentru a construi încrederea. Dar ar putea fi nevoie ca orice garanţii din partea SUA să trebuiască susţinute şi de alte naţiuni implicate în negocierile anterioare în formatul celor şase (RPDC, Coreea de Sud, China, Japonia, SUA, Rusia) a spus Putin, o remarcă prin care liderul de la Kremlin a urmărit valorificarea acestei întrevederi pentru a consolida influenţa diplomatică a Rusiei ca jucător global. REALITATEA.NET

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Donald Trump i-a dat primul ORDIN lui Klaus Iohannis: Ce a cerut pentru 5G și Huawei
20/08/2019 23:05

 Preşedintele american, Donald Trump, a declarat marţi, la intalnirea cu omologul său roman, Klaus Iohannis, cu privire la Huawei că Romania va analiza atent. "Romania face acest lucru& ...

Anunț OFICIAL al Casei Albe, după întâlnirea dintre Donald Trump și Klaus Iohannis: Scutul antirachetă, rețeaua 5 G și vize
20/08/2019 23:02

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat, cu ocazia intrevederii cu omologul său roman, Klaus Iohannis, intenţia consolidării parteneriatului cu Romania, prin intensificarea relaţiilor bilaterale militare ...

ULTIMA ORĂ Donald Trump a fost întrebat și despre ridicarea vizelor pentru români
20/08/2019 22:59

Presedintele american Donald Trump a declarat, la scurt timp după ce l-a primit la Casa Albă pe presedintele Klaus Iohannis, că SUA au o relatie bună cu Romania, iar in America trăieste o comunitate mare d ...

Asta e MAȘINA în care a fost băgat Klaus Iohannis: Ce caracteristici are - VIDEO
20/08/2019 22:53

 Klaus Iohannis a fost adus la Casa Albă cu o masină folosită si de Donald Trump, una special construită pentru astfel de evenimente. Este vorba despre un automobil Chevrolet, modelul Suburban. Chevro ...

Meteo: Urmeaza zile sufocante
20/08/2019 21:06

 Nu scapam de canicula in urmatoare zile, meteorologii anuntand temperaturi foarte ridicate. Miercuri vom avea maxime de 34 de grade in Moldova, 35 in Transilvania, 34 in Maramures, 35 in Crisana, 35 in ...

Kremlinul, reacție explozivă despre HARTA
20/08/2019 20:38

 "O hartă a modului in care un nor radioactiv s-ar putea răspandi după un accident! Formularea in sine este destul de absurdă", a afirmat purtătorul de cuvant al preşedinţiei ruse, Dmitri ...

Washington Post: Trump favorizează România și Polonia, în detrimentul Europei de Vest
20/08/2019 20:34

Presedintele Klaus Iohannis este primit, marti, de presedintele american Donald Trump, devenind al zecelea sef de stat european care ajunge la Casă Albă in acest an, listă din care nu fac insă parte liderii ...

Washington Post: Romania si Polonia au prioritate la Casa Alba, inaintea Frantei si Germaniei
20/08/2019 20:27

 Presedintele Klaus Iohanniseste primit, marti, de presedintele american Donald Trump, devenind al zecelea sef de stat european care ajunge la Casa Alba in acest an, un top din care nu ...

Guvernul Dăncilă a pregătit mai multe Ordonanțe pentru ședința de miercuri
20/08/2019 19:37

 Guvernul Dăncilă se pregăteste să adopte patru Ordonante in sedinta de miercuri, conform ordinei de zi transmise presei de Executiv. Două proiecte de lege si mai multe proiecte de hotărare de Guver ...

Ce spune CNN despre vizita lui Iohannis la Casa Albă
20/08/2019 19:35

Presedintele Donald Trump urmează să-l intampine pe presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, la reuniunile bilaterale de marti, scrie CNN. Cei doi lideri sunt asteptati să discute despre cooperarea in domeniu ...