Lider al lumii interlope din Timişoara, acuzat că a ordonat uciderea unui jurnalist / Un polițist l-ar fi ajutat pe interlop cu informații din anchetă

00000   socant-sotia-unu

Dimensiune font:

| 23-04-2020 21:17

 Lucian Adrian Boncu, lider al lumii interlope din Timişoara, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DIICOT, el fiind acuzat că a ordonat unor apropiaţi să-l împuşte pe jurnalistul Dragoş Boţa, editorul şef al publicaţiei pressalert.ro, potrivit Agterpres.


Lucian Adrian Boncu şi un complice al său, R.B., sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni de omor şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

În acest caz este implicat şi un poliţist, care l-ar fi ajutat pe Lucian Boncu cu informaţii confidenţiale despre ancheta DIICOT, el fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, pe 13 ianuarie 2020, procurorii au trimis în judecată mai mulţi membri ai unei grupări specializate în trafic de droguri, care se ocupa cu vânzarea de cocaină în municipiul Timişoara. Nucleul acestui grup l-au reprezentat mai mulţi exponenţi ai lumii interlope din oraş, care de-a lungul timpului au fost implicaţi şi în alte activităţi infracţionale comune (şantaje, reglări de conturi, extorcări). Protecţia acestei grupări era asigurată de Lucian Boncu, lider marcant al lumii interlope din municipiul Timişoara.

Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor în raport de alte fapte şi inculpaţi.

Din cercetări a reieşit că, în cursul anilor 2018 - 2019, Lucian Boncu a iniţiat demersuri pentru intimidarea şi agresarea jurnalistului Dragoş Boţa, ca urmare a numeroaselor articole de presă publicate de acesta, în care se relatau evenimente cu caracter infracţional la care participase Boncu, dar şi conexiuni ale interlopului cu diferite medii din administraţia publică locală.

În acest context, pe 9 septembrie 2019, jurnalistul a publicat un articol, în care relata despre audierea lui Boncu într-un dosar de trafic de droguri instrumentat de DIICOT - Structura Centrală. Profund iritat de acest articol, Lucian Boncu s-a întâlnit pe 10 septembrie 2019, într-un restaurant din localitatea Chişoda, cu doi dintre apropiaţii săi - G.N. şi I.D. -, precum şi alţi doi tineri, identificaţi în persoana suspecţilor M.R.C. şi M.E.C.

"Cu ocazia respectivei întâlniri, suspectul B.L.A. (Boncu Lucian Adrian - n.r.) a încercat să-l determine pe suspectul G.N. ca acesta, împreună cu cei doi prieteni ai săi, să-l împuşte pe jurnalist, drept răzbunare pentru articolele compromiţătoare scrise de acesta la adresa suspectului B.L.A. În acest scop, suspectul B.L.A. s-a folosit de autoritatea sa asupra suspectului G.N. şi i-a predat acestuia, în vederea folosirii în agresiune, un pistol calibrul 7,65 mm, promiţând că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, îi va recompensa financiar pe agresori şi le va face cadou şi pistolul astfel furnizat. Pistolul în litigiu îi aparţinea suspectului B.L.A. şi fusese dat în păstrare de acesta suspectului R.B. pentru a evita astfel o eventuală depistare a acestuia cu ocazia unei percheziţii domiciliare. În acest context, la solicitarea suspectului B.L.A., la data de 10.09.2019, suspectul R.B. a adus pistolul din municipiul Caransebeş în municipiul Timişoara şi i l-a predat lui G.N., cu ocazia întâlnirii de la restaurant. Facem precizarea că pistolul în litigiu este o armă de foc letală fabricată în Turcia şi este folosit cu precădere în spaţiul balcanic, fiind lipsit de elemente de identificare specifice, care să permită verificarea traseului armei de la producător la deţinător", susţin procurorii DIICOT.

Tot cu aceeaşi ocazie, la solicitarea lui Boncu, unul dintre apropiaţii acestuia s-a deplasat împreună cu cei doi tineri în zona unde ştiau că se află locuinţa jurnalistului, în vederea efectuării unei recunoaşteri în teren. La acel moment, aceştia s-au arătat reticenţi, ca urmare a observării în zonă a unui autoturism, despre care au crezut că aparţine organelor de poliţie, motiv pentru care au abandonat demersul infracţional.

De altfel, G.N. i-a transmis poliţistului I.D., prin intermediul unei aplicaţii mobile, şi o poză cu autoturismul respectiv, cerându-i să-l verifice în baza de date a poliţiei, pentru a fi siguri că nu era o maşină folosită de organele de poliţie.

''Pe parcursul cercetărilor, după audierea în calitate de martor, poliţistul I.D. a devoalat către persoanele cercetate faptul că la DIICOT se fac investigaţii referitoare la evenimentul din data de 10 septembrie, lucru care a dus la periclitarea şi îngreunarea anchetei şi a permis persoanelor cercetate să ia măsuri în vederea contracarării anchetei şi influenţării celorlalte persoane audiate în cauză, aspecte în raport de care numitul I.D. este în prezent cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei'', precizează DIICOT.
 
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Nou Terminal Schengen de la Timişoara are 8000mp şi poate procesa 800 de pasageri pe oră- Investiţia, 190 de milioane de lei
29/03/2024 11:26

Noul Terminal Schengen al Aeroportului Internaţional Timişoara, care va fi inaugurat vineri in prezenţa premierului Marcel Ciolacu, preşedintelui Senatului Nicolae Ciucă şi a ministrului Transporturilor, ...

Ultimă oră: Autoritățile moldovenești anunță trei explozii în apropierea graniței cu Ucraina
29/03/2024 11:19

Autoritătile din Republica Moldova spun că trei explozii puternice au fost auzite in apropierea granitei cu Ucraina. Exploziile s-au produs in noaptea de joi spre vineri. Nu au fost intrări neautorizate in s ...

MApN confirmă că o 'posibilă dronă' a căzut pe Insula Mare a Brăilei / VIDEO cu craterul format pe terenul agricol
29/03/2024 11:10

Ministerul Apărării Nationale a confirmat, vineri, că in seara zilei precedente in Insula Mare a Brăilei au fost găsite fragmente de la o 'posibilă dronă'. „In seara zilei de 28 martie 2024, au fost i ...

Atacul Rusiei asupra Ucrainei - În Polonia au fost mobilizare avioanele NATO și cele naționale
29/03/2024 10:53

Comandamentul operaţional al forţelor armate poloneze şi-a mobilizat propriile avioane şi pe cele aliate din cauza atacului intens cu rachete al Rusiei asupra teritoriului ucrainean care a avut loc in cursu ...

Zelenski descifrează planurile Rusiei în Europa: 'Putin nu va ierta niciodată asta / Rachetele ar putea zbura de mâine'
29/03/2024 10:41

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a relatat intr-un interviu pentru CBS News ce ar fi capabilă să facă Rusia in Europa, 'chiar de maine'. Potrivit liderului ucrainean, rachetele rusesti „chiar de ...

Ghinion pe șosea: Un copac s-a prăbușit peste o mașină cu 5 copii, între Bistriţa și Vatra Dornei
29/03/2024 10:08

Trei copii cu varste intre 13 şi 4 ani au fost duşi la spital, după ce un copac a căzut pe maşina in care se aflau alături de părinţi şi de alţi doi fraţi, in localitatea Mureşenii Bargăului, din B ...

Cutremur cu magnitudinea 5,7 în sudul Greciei, vineri dimineață
29/03/2024 10:05

 Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs vineri dimineată in sudul Greciei, in largul coastei de vest a Peloponezului, potrivit Reuters. Acesta a fost precedat de un seism cu o intensitate mai mică. ...

O dronă militară s-ar fi prăbușit lângă Brăila
29/03/2024 09:24

Este alertă in Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbusit joi seară pe un camp, la aproximativ 15 kilometri de oras, in Insula Mare a Brăile. Autoritătile au ajuns in zonă si au izolat perimet ...

Lucrurile se complică pentru Ucraina! Comitetul de Anchetă rus confirmă acuzațiile lui Vladimir Putin
29/03/2024 05:10

Anchetatorii ruşi au declarat joi că autorii atentatului comis la o sală de concerte de langă Moscova au primit sume importante de bani trimise din Ucraina, in timp ce Kievul neagă orice implicare in atac, ...

Răsturnare de situație: serviciile secrete americane nu au oferit Rusiei toate informațiile despre posibilul atac terorist
29/03/2024 05:07

Agentiile de informatii americane nu au oferit Federatiei Ruse toate datele pe care le aveau despre amenintarea teroristă de la mallul Crocus. Serviciile secrete din SUA se temeau să-si dezvăluie sursele. S ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei