Machinarium Review
Dimensiune font:
Machinarium Review
Oricât de mari ar fi pretenţiile noastre ca jucători, trebuie să recunoaştem că anul acesta producătorii au fost destul de generoşi cu pasionaţii genului adventure. Am primit Ceville, Sherlock Holmes vs. Jack the Ripper, Secret Files 2: Puritas Cordis, dar cele mai importante titluri au fost, fără doar şi poate, Tales of Monkey Island şi Secret of Monkey Island: Special Edition. Toate au fost jocuri bune, dar parcă le-au lipsit ideile cu adevărat inovatoare. E drept că nu e uşor să treci peste standardele impuse de marile serii, dar din când în când nu ezită să-şi facă apariţia la orizont câte un titlu mai puţin convenţional, ce rupe barierele normalităţii şi aduce o gură de aer proaspăt în ceea ce priveşte originalitatea ideilor.
De data aceasta, el se numeşte Machinarium. Nu-mi dau seama dacă sufixul reprezintă sau nu un omagiu adus celebrului Sanitarium, dar cert e că se potriveşte de minune cu povestea. Dezvoltarea jocului a durat trei ani şi a fost creat cu multă pasiune şi entuziasm de Amanita Design, o echipă formată doar din câteva persoane, excluzând colaboratorii şi testerii. Așadar, nu avem de-a face cu un titlu „comercial”, iar asta se observă încă din primele minute ale aventurii.
Un roboţel împotriva tuturor
Povestea este plasată într-un orăşel metalic, format doar din ţevi, fiare şi alte obiecte de acest gen, la marginea căruia un roboţel simpatic este aruncat pe bucăţi de o maşinărie de transportat gunoiul. După ce puneţi toate piesele cap la cap şi-i restabiliţi integritatea fizică, veţi avea dificila misiune de a vă întoarce acasă şi de a salva iubita eroului nostru din mâinile unor răufăcători care au răpit-o şi sechestrat-o într-o… bucătărie.
Firul epic este prezentat într-un mod foarte interesant, în sensul că pe măsură ce avansaţi, roboţelul îşi va aminti diverse întâmplări, a căror logică se leagă gradual, urmând ca spre final să descoperiţi toate secretele. Cu toate că această prezentare e una mai puţin întâlnită, povestea este cât se poate de banală. Sa fim serioşi, stereotipul „Făt-Frumos o salvează pe Ileana Cosânzeana din castelul zmeilor” e unul învechit, iar o doză de originalite în cazul acesta n-ar fi stricat, mai ales dacă ţinem cont că, pe lângă puzzle-uri, povestea reprezintă sarea şi piperul unui adventure.
Ca şi predecesorii lui, Samorost 1 & 2, titlul de faţă este programat integral în Flash, iar asta se simte în câteva date ale problemei. Cu toate că acest limbaj de programare, pe lângă timpii de încărcare inexistenţi, permite o grafică superbă şi nişte animaţii de calitate fără vreun alt software auxiliar (de genul Photoshop sau 3D Studio Max), el aduce şi câteva minusuri oarecum deranjante. Primul e că tot ceea ce înseamnă interacţiuni cu obiectele din jur sau cele din inventar se execută folosind doar click-ul stânga al mouse-ului, cel dreapta fiind rezervat pentru meniul dedicat al limbajului Flash.
Asta nu ar fi o problemă pentru un începător, dar orice fan al genului adventure ştie că în majoritatea cazurilor, butonul drept al mouse-ului este utilizat pentru a deselecta obiectul curent. În Machinarium însă, pentru a deselecta un obiect trebuie să-l ducem la locul lui în inventar, chiar de unde l-am luat. Dar producătorii s-au gândit şi la problema asta, în sensul că niciodată inventarul nu va fi arhiplin, deci nu vor apărea nervii din Secret Files 2, unde de multe ori trebuia folosită celebra metodă „trial and error”.
Spre deosebire de alte titluri point-and-click, trebuie sa menţionez imposibilitatea de a conduce roboţelul oriunde pe ecran, designerii alegând să-i restricţioneze mişcarea doar în zonele importante ale unei încăperi. Recunosc că la început am fost deranjat de această implementare, dar cei de la Amanita Design nu ne dezamăgesc nici de data asta, totul având o logică, deoarece aproape în fiecare punct unde putem ajunge există o acţiune permisă: un anunţ de citit, o manetă de tras/împins sau un personaj de la care putem afla informaţii. Nu am apreciat însă faptul că nu știm dacă putem interacţiona cu un obiect decât dacă suntem în apropierea lui.
Referindu-ne la elementul cel mai important dintr-un adventure, calitatea puzzle-urilor, Machinarium nu merită decât laude. Producătorii au ales să ne introducă în atmosfera jocului prin creşterea nivelului de dificultate pe măsură ce înaintăm în poveste. Dacă în primele zeci de minute totul pare simplu şi accesibil, spre final puzzle-urile se complică, iar neuronii vor trebui puşi cu adevărat la încercare. Nu trebuie să disperaţi, întrucât majoritatea problemelor sunt logice şi accesibile, chiar dacă la prima vedere pot părea complicate.
„Cartea nu trebuie deschisă decât în caz de forţă majoră”
Aşa cum ne-au obişnuit jocurile adventure mai recente, avem parte și de un sistem de indicii, de data aceasta mult mai interesant decât mă aşteptam. Dacă aveţi nevoie de ajutor, există două moduri prin care-l puteți obține. Primul este un simplu buton pe care apăsaţi, iar roboţelului se va gândi la acţiunea ce trebuie făcută în încăperea respectivă. Cel de-al doilea este o carte încuiată în care se află rezolvarea completă din acea zonă. Modalitatea în care poate fi deschisă cartea este foarte interesantă, deoarece trebuie să aveţi răbdarea de a termina un mini-joc ce seamănă cu strămoşii lui R-Type, în care o navă omoară gângănii inamice. Mini-jocul nu e nici pe departe uşor, dar nici nu are de ce să fie, deoarece cartea nu trebuie deschisă decât în caz de forţă majoră.
Din punct de vedere grafic, lui Machinarium nu i se pot reproşa prea multe, mai ales dacă ne amintim ce unelte puternice are Flash-ul. Totul este bidimensional, dar proiectat, desenat şi animat cu o atenţie remarcabilă. Nu avem de-a face cu culori vii sau tonuri deschise, ci mai degrabă cu nuanţe mai sobre, în ton cu atmosfera oraşului metalic.
Am uitat sa precizez un lucru esenţial, anume că aici nu există dialoguri vorbite. Toate conversaţiile au loc prin intermediul unor baloane animate prezente deasupra interlocutorilor, asemeni celor din benzi desenate. Deşi nu va fi pe placul tuturor, trebuie să recunosc că modul acesta este unul original şi, în majoritatea cazurilor, plin de umor de calitate.
Dacă m-ar întreba cineva ce m-a impresionat cel mai tare, cu siguranţă că aş menţiona muzica. Rareori repetitive, uneori triste, alteori ritmate, piesele ce acompaniază această aventură sunt dovada clară că se poate integra muzică de calitate fără a avea suportul unui geniu artistic precum cel de talia lui Nuobu Uematsu.
La final însă, după ce tragem linie şi facem socoteala, ne dăm seama că Machinarium are şi câteva lacune pe care nu toţi le vor tolera. Primul lucru care îmi vine în minte este faptul că povestea, pe lângă faptul că e banală şi insipidă, dă impresia că se termină brusc, cu toate că începe şi continuă cursiv.
Alţii poate vor critica lipsa dialogurilor, care aduce alte mici probleme odată cu ea, în special aceea că obiectele din inventar nu au niciodată nume sau descriere, iar uneori parcă am vrea să ştim ce am cules de jos. Refuz să critic cu îndârjire limbajul de programare folosit deoarece, odată cu micile sale defecte, permite rularea fără probleme a jocului chiar şi pe calculatoare mai vechi şi totodată oferă timpi de încărcare practic inexistenţi.
Astfel că Machinarium este un adventure foarte reuşit, pe care îl recomand oricărui jucător, pasionat sau nu al genului. Dar din păcate, micile defecte nu-i permit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi să devină un clasic, alături de seriile Monkey Island sau Syberia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau