Mafia 2 Review

default

Dimensiune font:

| 22-10-2012 17:09

Mafia 2 Review

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la primul Mafia, în continuare văd cel mai tare joc cu mafioţi făcut până acum. Cursa aia infernală de maşini cred că a fost cea mai dificilă din viaţa mea… şi nu era într-un NFS, ci într-un joc de acţiune; povestea se sucea simpatic pe alocuri, iar maşinile erau adevărate opere de artă câtă vreme nu aveai o misiune contra-timp care-ţi cerea să calci pedala până la fund.

Iată că, la 8 ani de la povestea lui Tommy Angelo, famigliile mafiote revin în acţiune, într-o perioadă istorică înfloritoare pentru acţiunile ilegale: cel de-al doilea război mondial şi anii ’50. Protagonist este Vito Scaletta, tipicul băieţaş sicilian adus în America de părinţii lui amăgiţi de visul unei vieţi idilice. Dacă aţi văzut Naşul, Incoruptibilii şi alte filme asemănătoare, deja cam ştiţi ce urmează: visul american se duce pe apa sâmbetei, tatăl lui Vito are o slujbă mizeră, puţinii bani sunt aruncaţi pe băutură, iar băiatul apucă pe căi necurate.

Noroc cu războiul, aşa că Vito preferă să ajungă pe front decât în închisoare, de unde revine erou medaliat. Reîntâlnirea cu vechiul său prieten de jafuri, Joe, îl va trimite însă pe drumul sinuos al mafiei din titlu, de la treburi mărunte până la asasinate de anvergură, care la un moment dat fac legătura şi cu primul joc al seriei, dar numai cei care au terminat Mafia îşi vor da seama cum şi unde. Pentru colecţionari, există postere cu cei mai căutaţi criminali (aproape 160) şi reviste Playboy (vreo 50), Achievements de deblocat şi numeroase statistici de îmbunătăţit.

Povestea include toate elementele necesare unei intrigi mafiote respectabile: famiglii rivale (trei la număr acum), capii tradiţionalişti versus cei care văd afacerile cu drogurile drept viitorul luminos, şmecherii de cartier cu aspiraţii înalte, problemele personale care se rezolvă cu pumnul şi/sau glontele în cap, trădări, dar şi prietenie adevărată. Per total, o combinaţie aproape reuşită, dacă unele părţi nu ar fi fost fie forţate (capitolul cu închisoarea), fie apărute din neant, fără vreo explicaţie (pastila cu „cârtiţa” FBI). În rest însă, intriga te prinde şi, urmărind strict linia narativă, fără plimbări de dragul plimbărilor, o să ai în jur de 10 ore de condus, împuşcat, cafteală cu pumnii, condus, împuşcat, cafteală, condus, împuşcat… ai prins ideea.

Player Waypoint

În generozitatea lor, producătorii ne-au pus la dispoziţie metropola Empire Bay, ce reprezintă un amalgam de oraşe reale precum New York, San Francisco sau Los Angeles. Şoferii au la dispoziţie autostrăzi, drumuri de oraş cu o singură bandă împănate cu semafoare, macadamuri care să demonstreze că suspensiile erau pe vremea aceea doar arcuri amărâte, dar şi drumuri prăfuite de ţară unde se ascund cârciumi dubioase şi cimitire de maşini cu proprietari dispuşi să închidă ochii la provenienţa vehiculelor.

În afara misiunilor principale poţi să te plimbi prin tot oraşul (oarecum echivalentul Free Ride-ului din predecesor) şi, cu doar două, trei excepţii, poţi să continui povestea când ai chef. Orice maşină poate fi „împrumutată” şi folosită până la distrugerea totală, abandonată şi trecut la următoarea, în stilul unui hoţ respectabil care îşi asortează decapotabila cu smochingul.

Când un vehicul e parcat, ori spargi geamul, ori îl descui cu ajutorul unui şperaclu şi a unui mini-joc simplist, dar şi incomod dacă ai poliţia pe cap sau te grăbeşti să nu se răcească porţia de Carbonara. Alternativ, poţi să te pui în faţa maşinii şi să iei de guler şoferul după ce acesta frânează disperat ca să nu te facă afiş pe asfalt.

Dacă vreun model ţi se pare tare de tot, el poate fi păstrat în garajul personal, reparat şi îmbunătăţit în atelierele speciale. Un element simpatic (dar parţial inutil, ţinând cont că poţi sălta orice maşină de pe drum) este posibilitatea de a schimba şi personaliza plăcuţele de înmatriculare pentru a fi sigur că nu te trezeşti cu poliţia pe urme când scoţi Roller-ul 330 la o tură pe Magherul din Empire Bay. Tot în aceste ateliere mai poţi modifica şi culorile maşinii dacă verdele pal nu te prinde.

După partea de condus, predominantă şi amuzantă, urmează cea cu împuşcatul. Cele mai multe misiuni implică scandaluri sub o formă sau alta, cu inamici în număr considerabil, prin inevitabile zone pline de lăzi, butoaie şi stâlpi după care să te poţi adăposti. Luptele corp la corp, pe care Vito le învaţă serios în închisoare, implică lovituri uşoare, grele şi „finishing moves” pentru a-ţi lăsa inamicul lat pe jos.

Aceste lupte îi salvează viaţa lui Vito în anumite momente, dar merg şi dacă ai chef să cafteşti un trecător pentru că nu-ţi place moaca lui sau să aperi o damă elegantă (dar nu prea pricepută la şofat) luată la înjurături de un şmecheraş căruia i-a boţit maşina. Din păcate, odată ce înveţi tehnica de counter-punch luptele devin triviale ca dificultate, la fel ca în Assassin’s Creed. E drept că nu eşti obligat să foloseşti tot timpul această combinaţie, dar dacă îţi asigură fără probleme victoria, de ce nu?

Armele de foc predomină însă, fiind modelate după cele istorice, iar supravieţuirea lui Vito depinde nu doar de precizia lui, ci şi de folosirea cu cap a punctelor de cover. Inamicii nu iartă, iar două, trei gloanţe sunt de ajuns ca ecranul să se facă roşu, în boxe se aude inima luând-o la goană, iar bara de viaţă scade drastic spre zero. Producătorii au ales metoda refacerii a la Gears of War sau Call of Duty, aşa că e de ajuns să te retragi din bătaia gloanţelor şi îţi revii parţial în câteva secunde. Chiar şi aşa, după lupte încinse rămâi cu o penalizare, aşa că soluţia pentru a-ţi reface sănătatea complet este să mănânci sau să bei ceva, fie la un bar, fie din frigiderul propriu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei