Majesty 2: The Fantasy Kingdom Sim Review

Majesty 2: The Fantasy Kingdom Sim Review

V-aţi dorit vreodată, plictisiţi de veşmintele lui Harap-Alb, să intraţi şi în pielea Zmeului? Să îmbrăcaţi zdrenţele căpcăunilor, să puneţi mâna pe ghioagă şi să purcedeţi la spart ţeste de cavaleri îmbrăcaţi în armuri de firmă? Dacă da, atunci probabil că aţi apreciat venerabilul Dungeon Keeper la vremea lui. Dar în pielea regelui bătrân care are nevoie de eroi care să-i recupereze prinţesa v-aţi dori să fiţi? Să controlaţi NPC-urile care vând armuri şi licori vindecătoare? Să încercaţi să convingeţi aventurieri încăpăţânaţi să vă salveze regatul?

Majesty 2: The Fantasy Kingdom Sim este continuarea unei strategii care a reuşit să creeze un univers simpatic în care jucătorul nu mai controlează un erou ce salvează lumea, ci pe şeful său de proiect. Astfel, ne găsim din nou în pielea regelui din Ardania, un tărâm populat cu lighioane neprietenoase şi viteji hotărâţi să le pună pielea pe băţ. Din păcate, Măria-Ta a fost deposedată de tronul ce i se cuvenea de drept, urmând ca pe parcursul a 16 misiuni să-ţi recuperezi fotoliul regal, luptându-te cu oricine-ţi stă în cale.

Dar pentru că nu se cuvine ca un monarh să se ia la trântă cu bursuci ca să crească în nivel şi pentru că oricum se presupune că eşti cam bătrâior pentru aşa ceva, va trebui să apelezi la serviciile unor eroi pentru a-ţi realiza scopurile. Sistemul seamănă cu bătrânul Dungeon Keeper, cu diferenţa că nefiind stăpânul eroilor nu poţi să le ordoni exact cum să se comporte, ci doar să-i duci cu zăhărelul.

Aventuerii vin în mai multe forme şi culori, toate tipice genului fantasy. Avem arcaşi, luptători, clerici şi magicieni, fiecare cu un set de abilităţi specifice. Pentru a-i putea chema pe domeniul tău trebuie să construieşti o ghildă unde pot fi ademeniţi contra unor sume de bani. Odată chemat, un erou se va comporta întocmai ca un jucător obişnuit de RPG-uri. Adică se va plimba prin păduri, luând veveriţele la ţintă până creşte în nivel, moment în care se mută într-o peşteră ca să vâneze goblini. Cu prada de război îşi va cumpăra apoi armuri şi poţiuni de viaţă, iar în timpul liber va accepta un quest de la Măria-Ta, că doar nu vrem să stagneze firul epic.

Designerii au încercat şi chiar reuşit în mare măsură să imprime personalitate acestor eroi care în majoritatea timpului fac ce-i duce capul. Astfel, arcaşilor le plac explorările şi vor descoperi bucuroşi ţinuturile acoperite de Fog of War, luptătorii nu ezită să se ia la trântă cu toţi inamicii, iar hoţii se ocupă cu buzunăritul altor eroi. În plus, mai avem şi conflicte inter-etnice, motiv pentru care trebuie să-i ţii pe elfi departe de dwarfi.

Fiecare erou are statistici proprii de atac, apărare şi niscaiva abilităţi specifice clasei din care face parte, cum ar fi backstab pentru Rogue sau crippling blow pentru Warrior. Abilităţi care se îmbunătăţesc odată cu creşterea în nivel şi cu obţinerea de echipament superior. Elfii şi dwarfii pe de altă parte sunt ceva mai avansaţi şi mai scumpi, însă trebuie avut grijă cu ei, întrucât după cum spuneam, nu prea se suportă.

Pay up, your majesty!

Aceşti viteji ce reprezintă singura pârghie pentru atingerea obiectivelor nu pot fi controlaţi direct, dar li se poate da un brânci în direcţia corectă prin intermediul steguleţelor. Ai nevoie să aperi un obiectiv? Nu trebuie decât să pui un steag defensiv în locul dorit şi să adaugi o recompensă bănească atractivă. Pentru atac şi explorare se foloseşte aceeaşi stratagemă, iar pentru ca tabloul să fie complet, avem şi un steag cu rol de sperietoare de ciori, pentru a-i teroriza pe cei care colindă pe unde n-ar trebui să se afle.

Elementul esenţial aici este valoarea monedelor de aur cu care îi ademeneşti pe eroi către fiecare steag, deoarece dacă este prea mică şi eroul are un nivel prea mare, s-ar putea să nici nu bage în seamă oferta respectivă, preferând să stea la taclale prin oraş. Iar dacă oferta este prea generoasă, ei bine, se cheamă că ai plătit prea mult pentru o misiune prea uşoară. Astfel, obiectivele fiecărei misiuni trebuie să fie îndeplinite fără a-i mâna direct în luptă pe combatanţi, ci doar prin folosirea chibzuită a fondurilor.

Aurul necesar tuturor construcţiilor şi cheltuielilor poate fi strâns prin mai multe metode. De exemplu, de la ţăranii harnici ce robotesc de zor, construind şi reparând, care vor fi taxaţi fără milă de către un perceptor burtos. Numărul de ţărani (şi implicit suma de bani colectată) nu se află nici el sub controlul regelui, acesta crescând odată cu dezvoltarea oraşului. Eroii plătesc şi ei la rândul lor taxe, iar în anumite puncte de pe hartă pot fi construite puncte de negoţ ce trimit constant caravane bănoase către piaţă.

Însă cea mai interesantă metodă de a face bani este chiar negoţul cu eroii. Pentru aceasta, poţi să încropeşti o piaţă unde să vinzi poţiuni de vindecare şi mana, vitale tuturor. Sau poţi avea o fierărie unde, odată cercetate, pot fi scoase la vânzare arme şi armuri pentru cei cu punga plină. Cu alte cuvinte, banii pe care îi dai pe steguleţe ţi se întorc înzecit prin comerţul cu amănuntul din propria ogradă. De altfel, nici luptătorii tăi nu vor supravieţui prea mult fără un echipament mai bun sau o licoare dătătoare de viaţă, astfel încât târgul e profitabil pentru ambele părţi.

Păi şi Măria-Mea cu ce se ocupă, de fapt?

Există 4 tipuri de clădiri pe care le poţi construi. Ghildele despre care vorbeam la început sunt locurile de unde pot fi recrutaţi eroi specifici meseriei lor, dar unde poţi şi investi în cercetări ce îmbunătăţesc clasa respectivă. La garnizoană, de pildă, poţi recruta Warriori, dar poţi şi cerceta abilităţile lor speciale, cum ar fi atacuri mai puternice sau rezistenţă mărită la lovituri. În ghilda Hoţilor în schimb poţi cerceta otrăvuri ce pot fi aplicate pe arme, în timp ce în turnul Vrăjitorilor poţi investi în vrăji noi şi spectaculoase pentru eroii cu scufie.

Interesant este că aceste abilităţi nu sunt neapărat restricţionate la clasa respectivă, rezultatul fiind că Warrior-ul nu va ezita să-şi înmoaie sabia în borcanul cu mătrăgună, iar descântatul armelor disponibil în turnul vrăjitorilor este deschis tuturor. Desigur, contra unei taxe. Tot aici pot fi descoperite unele vrăji disponibile chiar ţie, Măria-Ta, vrăji ce pot fi folosite pentru a da în cap inamicilor sau pentru a-ţi vindeca copii de suflet. Folosirea lor însă necesită aur, iar preţul creşte în funcţie de distanţa la care te afli faţă de ghilda respectivă.

Clădirile economice reprezintă sufletul comerţului, locuri unde eroii îşi pot face plinul cu poţiuni, arme şi armuri, reprezentând un venit constant pentru tine. După cum spuneam, poţi construi posturi de negoţ, dar numai în anumite puncte de pe hartă şi bine ar fi să le aperi cu un turn defensiv, altfel monştrii care bântuie constant le vor dărâma din simplă plăcere, că aşa cere fişa postului.

Turnurile de apărare de altfel sunt vitale pentru orice orăşel care se respectă, unele nefiind disponibile decât în urma unor anumite cercetări, sau odată cu recrutarea anumitor tipuri de eroi. Costurile cresc însă cu fiecare turn construit, astfel încât nu este fezabil să-ţi umpli ograda cu aşa ceva, întrucât te va arde la buzunar.