'Matrix' şi 'Dirty Harry' intră în panteonul filmelor americane
Dimensiune font:
Simboluri ale culturii americane, filmele 'Inspectorul Harry ' (1971) şi 'Matrix' (1999) vor intra în arhivele naţionale ale cinematografiei din SUA, informează 20minutes.ch.
Prima peliculă din seria 'Matrix', lansată în 1999, a revoluţionat filmul SF la intrarea în noul mileniu. Alte titluri selecţionate pentru a se alătura clasicelor 'Citizen Kane' sau 'Casablanca' sunt 'Mic dejun la Tiffany's'' (1961), după o nuvelă de Truman Capote şi având-o ca interpretă principală pe Audrey Hepburn, şi documentarul 'The Times of Harvey Milk' (1984), despre viaţa şi asasinarea, la San Francisco, a primului ales deschis homosexual din Statele Unite.
Şi 'Coliba unchiului Tom', ecranizare a romanului omonim realizată în 1914, figurează de acum în panteonul cinematografiei americane.
Creat în 1989, Registrul naţional al filmelor 'pune în valoare importanţa păstrării moştenirii operelor cinematografice americane', a arătat directorul Bibliotecii Congresului american, James H. Billington. 'Filmele nu sunt selecţionate ca fiind cele mai bune filme americane, ci mai degrabă ca opere de importanţă durabilă pentru cultura americană, care reflectă ceea ce suntem ca popor', a adăugat el.
În fiecare an sunt înscrise 25 de filme în registru, care cuprinde în prezent 600 de opere realizate între 1897 şi 1999.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau