Memento Mori – RePlay Review

Memento Mori – RePlay Review

Expresia de origine latină „Memento mori” afirmă că oamenii sunt muritori şi că fiecare îşi va vedea sfârşitul mai devreme sau mai târziu. Legenda spune că romanii o foloseau pentru a le aminti generalilor victorioşi că nu sunt infailibili, iar mai târziu a definit operele de artă ce subliniau efemeritatea existenţei umane.

Dacă este folosită corespunzător, combinaţia de artă, mistere şi joc de aventură n-ar trebui să dea greş, iar adventure-ul Memento Mori, cu toate că pare inspirat dintr-un roman semnat de Dan Brown, nu este nici pe departe o simplă copie. Are în schimb aceeaşi înclinaţie spre rezolvarea de enigme într-un mediu artistico-religios plin de conspiraţii.

O excursie la muzeu

Plecând de la premisa că trei picturi foarte importante au fost furate din Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, povestea începe cu paşi mici, dar fermi. După vizionarea unui filmuleţ introductiv bine realizat, o vom cunoaşte pe Lara (prescurtarea pentru Larisa Svetlova), aflată în apartamentul ei din Lyon.

Ea este contactată de colonelul Ostankovic (fostul ei şef din cadrul Interpol), ce investighează în spatele uşilor închise cazul de maximă prioritate de la muzeu. Cum furtul respectiv nu este unul obişnuit, acesta o roagă pe Lara să-l trimită la Petersburg pe vechiul ei prieten Max, expert în cam tot ce înseamnă artă (a se citi „fost falsificator”).

După ce Max ajunge la destinaţie, vom controla ambele personaje, când în Franţa, când în Rusia, într-o cursă contracronometru pentru descoperirea făptaşului. Iar povestea va avea pe parcurs întorsături de situaţii neprevăzute, obiectivul principal schimbându-se din găsirea unui hoţ în demascarea unei conspiraţii.

Slow motion

După câteva minute în compania sa, jocul îţi arată cea mai notabilă problemă pe care o are: viteza cu care se desfăşoară acţiunea. Prin felul în care sunt realizate animaţiile, modul în care Lara sau Max duc la bun sfârşit o acţiunea banală şi chiar prin deplasarea personajelor, Memento Mori e exact opusul dinamismului ce ar trebui să vină odată cu secretul dispariţiei acelor opere de artă. În loc să fie ancorată în realitate, cursa contracronometru menţionată mai sus nu este nimic mai mult decât o expresie. Şi e extrem de enervant să vezi cum totul se desfăşoară cu viteza melcului, deşi colonelul Ostankovic doreşte rezolvarea grabnică a cazului pentru a evita să dea ochii cu presa.

E adevărat că genul adventure e prin definiţie unul încet, „bătrânesc”, unde răbdarea nu trebuie să lipsească. Şi nici nu ar fi trebuit să fie eliminat acest aspect, ci doar grăbite anumite lucruri care sunt doar o pierdere de timp având în vedere situaţia de faţă. De exemplu, cum Lara ia telefonul de pe masă, cum tastează, cum deschide o uşă, diverse mini cut-scene-uri, gen liftul de la biroul Larei, sau anumite dialoguri în care nu se vede nicio grabă.

Dacă s-ar fi mers pe ideea din Ingeri si Demoni, unde se vedea că totul e contra timp, ar fi rezultat ceva mult mai antrenant. Mulţi ar putea spune că s-ar cam fi sărit calul dacă s-ar fi accelerat lucrurile prea mult, că nu ar mai fi fost un adventure. Dar dacă e să ne uităm la definiţia cuvântului aventură, oare este precizat pe undeva că trebuie să se desfăşoare în slow-motion?

Aventură în trei dimensiuni

Însă oricât de încet s-ar desfăşura acţiunea, nu putem spune că nu avem un gameplay decent. Există o mulţime de obiecte, de combinaţii şi de acţiuni pe care le pot folosi sau întreprinde cei doi protagonişti. Problema e că multe din ele sunt repetitive sau monotone, bazându-se mai mult pe un şir de încercări eşuate şi repetări, decât pe o logică bine pusă la punct. Bine măcar că acest lucru se aplică doar la ceea ce eroii noştri încearcă să rezolve dintr-o perspectivă third-person. Fiindcă Memento Mori mai vine şi cu puzzle-uri first-person, care sunt ceva mai răsărite.

Spre deosebire de multe jocuri de aventură cu grafică 2D sau 2D cu elemente 3D, Memento Mori este complet 3D, sporind imersiunea. Din acest motiv, s-a putut introduce analizarea completă a unor obiecte, acest lucru permiţând introducerea unor puzzle-uri mult mai frumoase decât cele clasice, rezolvate doar în două dimensiuni. De-a lungul jocului vom avea parte de multe analizări detaliate ale unor opere de artă sau ale unor mecanisme complicate, momente în care intră în acţiune camera first-person şi în care te vei simţi ca un detectiv, fiindu-ţi pus la treabă simţul de observaţie.

Urmând însă moda actuală, puzzle-urile nu au cine ştie ce dificultate, cu toate că unele pot pune ceva probleme. Celor care nu au prea mult timp la dispoziţie sau începătorilor într-ale aventurilor virtuale, Memento Mori le va pica numai bine din punctul de vedere al dificultăţii, dar veteranii nu cred că vor aprecia faptul că se poate merge prea des pe „trial & error” în rezolvarea unui puzzle şi prea rar pe gândirea efectivă.