Men of War – RePlay Review

Men of War – RePlay Review

M-am întrebat adesea cum de avem atâtea jocuri plasate în timpul celui de-al Doilea Rǎzboi Mondial şi de ce aceste titluri continuǎ sǎ fie produse, fie ele strategii, simulatoare sau FPS-uri. O parte a rǎspunsului se aflǎ, cred eu, în tehnica militarǎ aflatǎ la dispoziţia oponenţilor. Dacǎ în Marele Rǎzboi combatanţii se înghesuiau în tranşee mocirloase şi se trezeau dimineaţa în miros de gaz toxic, iar în zilele noastre teroriştii cu dinamitǎ în loc de bretele sunt cam greu de descoperit, conflictul din al Doilea Rǎzboi Mondial s-a purtat sub semnul echilibrului.

Astfel, Schmeisser-ul german era aproape identic cu Thompson-ul american, în timp ce Messerchhmidt-ul zbura cot la cot cu Spitfire-ul englez. Sigur cǎ T34-ul rusesc a rupt gura târgului pânǎ la apariţia Panther-ului, însǎ tocmai din aceastǎ cursǎ tehnologicǎ între pǎrţile beligerante a apǎrut fascinaţia jucǎtorilor de toate genurile, întrucât finalul conflictului a fost determinat mai degrabǎ de o superioritate economicǎ decât una militarǎ şi unele dintre cele mai interesante maşini de rǎzboi au vǎzut lumina zilei în acele vremuri.

Este şi motivul pentru care producǎtorii de jocuri se întrec de ceva vreme sǎ ofere titluri cât mai interesante pe aceastǎ temǎ, iar unele dintre cele mai de succes se dovedesc a fi acelea care respectǎ cel mai bine adevǎrul istoric.

Ce avem de cucerit astăzi? Păi, cam tot aia…

Single-player-ul este ceva mai important aici decât în titlurile cu altǎ tematicǎ, dat fiind contextul istoric, iar din acest punct de vedere nu vom fi dezamagiţi. Avem 3 campanii cu cele trei forţe importante, Rusia, Germania şi Aliaţii vestici; nu lungi, dar foarte bine construite. Acestea au loc în timpul invaziei Mamei Rusii în 1941, respectiv aventurile Afrika Korps în Tunisia şi Operaţiunea Torch pentru americani, adicǎ evenimente de la începutul rǎzboiului.

Misiunile sunt scriptate cu bun simţ, fǎrǎ sǎ sufere deloc de repetitivitate, iar obiectivele sunt variate cu modalităţi diferite de îndeplinire. Poţi avea sub comandă o întreagǎ divizie sau doar o mânǎ de soldaţi pe care sǎ-i gospodǎreşti, iar în anumite misiuni poţi chema şi alte trupe în ajutor, totul condiţionat de cât de bine te descurci. Nu toate trupele aliate sunt însǎ la dispoziţia ta, astfel că poţi vedea cum un pluton din alt regiment atacǎ o casǎ şi te poţi decide dacǎ-i ajuţi sau îţi vezi de obiectivele tale, dar în general treaba importantǎ trebuie sǎ o faci singur.

De asemnenea, unele misiuni pot avea obiective secundare, de pildǎ în timpul unui asediu te pomeneşti cǎ inamicul tocmai amplaseazǎ nişte rachete cu care sǎ-ţi mǎtrǎşeascǎ artileria, fǎrǎ de care lucrurile se complicǎ pentru tine, astfel cǎ poţi să pui repede de un comando în spatele liniilor inamice ca sǎ scapi de problemǎ. Misiunea de infiltrare poate avea sau nu succes, caz în care te poţi servi în continuare de artileria ta sau poţi s-o dai la fiare vechi, misiunea principalǎ continuând indiferent de rezultatul comando-ului. O fi scriptat, dar e de efect.

În plus, fiecare campanie are şi o istorioarǎ, pe lângǎ prezentare tacticǎ bine realizatǎ, iar mie unul mi-a mers la suflet campania ruseascǎ, care aproape cǎ aduce cu filmul preferat de rǎzboi. Singura criticǎ pe care o am la adresa single-player-ului e mai mult de naturǎ personalǎ, întrucât cu greu se gǎseşte un titlu care sǎ mă mulţumeascǎ la acest capitol – vocile actorilor.

Accentele folosite sunt dupǎ mine esenţiale pentru o atmosferǎ autenticǎ, astfel că germana tǎioasǎ ar trebui sǎ fie zbieratǎ de un ofiţer prusac, în timp ce rusa trebuie sǎ miroasǎ oleacǎ a votcă, ori ambele variante sunt povestite liniştit de cǎtre un nene care nici macǎr nu mimeazǎ accentul. Jumătatea plină a paharului e că asta e valabil doar în filmuleţele de prezentare, întrucât pe câmpul de luptǎ soldǎţeii zbiarǎ şi mor pe limba lor foarte convingător.

Respectând denumirea odraslei, producǎtorii au adus acţiunea la un nou nivel de detaliu şi complexitate, unde fiecare soldat controlat poate deveni crucial, iar varietatea de acţiuni pusǎ la dispoziţia jucǎtorului vǎ va face sǎ pierdeţi multe nopţi în faţa monitorului. Trupele de sub controlul nostru pot fi manevrate atât în plutoane, cât şi individual, iar pentru infanterişti parametrii esenţiali sunt acoperirea şi camuflajul.

Acoperirea o reprezintǎ atât locul în care se aflǎ în momentul respectiv, cât şi poziţia în care stǎ. Astfel, un soldat ce stă ghemuit lângǎ un zid va primi mai puţine gloanţe în scăfârlie decât unul care şade în mijlocul drumului, ba chiar va fi protejat de exploziile din apropiere. Aproape orice poate fi folosit ca scut – cǎpiţele de fân, craterele obuzelor sau chiar tufişurile – iar poziţia culcat oferǎ nu numai cea mai bunǎ protecţie, ci îmbunǎtǎţeşte şi precizia.

Camuflajul este un concept la fel de important, ce ia în considerare raza vizualǎ a inamicului pe care o poţi vedea selectându-l, o idee ce aduce aminte de Commandos. Cine se ghemuieşte într-un tufiş sau într-o cǎpiţǎ de fân e mai greu de sesizat pânǎ inamicul nu se aflǎ chiar lângǎ el, moment în care s-ar putea sǎ fie prea târziu. Lunetistul, o unitate cǎreia oricum nu-i prea place sǎ stea la vedere, carǎ dupǎ el chiar câţiva boscheţi pentru a se camufla ad-hoc. Elementele acestea de stealth sunt bine implementate şi chiar vitale în unele misiuni, în timp ce în multiplayer sunt uneori singura soluţie pentru a trece de o defensivǎ bine pusǎ la punct.