Microbuz cu români, strivit în Germania. Nouă oameni au fost răniți

Opera Snapshot_2022-08-15_134952_www.google.com

Dimensiune font:

| 15-08-2022 15:47


Nouă cetățeni de naționalitate română au fost răniți pe autostrada germană A4, în apropiere de Köln (Renania de Nord-Westfalia), în urma unui accident provocat de un taximetrist în vârstă de 26 de ani, care a intrat cu taxiul său într-un microbuz înmatriculat în România, în noaptea de sâmbătă, 13 august. Șoferul taxiului era sub influența substanțelor interzise, precizează Bild.


Cu aproximativ zece minute înainte de miezul nopții, pe autostrada A4, între localitățile Düren și Langerwehe, a avut loc un accident grav între un taxi și un microbuz marca Ford. Mai mulți pasageri ai microbuzului au fost răniți, dintre care doi foarte grav. Microbuzul se îndrepta către Olanda, unde transporta mai mulți muncitori români pentru culesul recoltei de acolo.

Ambele vehicule circulau pe A4 în direcția orașului olandez Heerlen (Limburg). Între intersecțiile Düren și Langerwehe, șoferul de taxi a virat stânga pentru a depăși microbuzul din fața sa, dar a acroșat partea din spate a acestuia, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al poliției germane.

În consecință, microbuzul Ford a derapat și s-a răsturnat de mai multe ori, rămânând pe carosabil. Pasagerii au fost în acest fel blocați în epava microbuzului. Atât un prim salvator, cât și un pompier au fost răniți ușor în timp ce scoteau persoanele prinse între tablele contorsionate ale microbuzului avariat.

Toți cei nouă pasageri din Ford au fost răniți, șapte dintre ei au avut leziuni ușoare iar doi dintre ei, o femeie de 37 de ani și un bărbat de 35 de ani, au suferit răni care le-au pus viața în pericol. Taximetristul care a provocat accidentul a scăpat cu răni ușoare. Testul preliminar la care a fost supus a ieșit pozitiv la substanțe interzise. Polițiștii i-a reținut permisul de conducere.Au fost demarate cercetările necesare în acest caz, potrivit aceluiași purtător de cuvânt al poliției. Accidentul a creat probleme de trafic duminică dimineață, A4 a fost complet închisă pe direcția Aachen timp de șase ore de la miezul nopții. Traficul normal a fost reluat abia în jurul orei 6 a.m., iar șoferii au fost deviați în acest timp pentru a ocoli locul accidentului.

Sursa: rotalianul.com 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:11

Vameșii ucraineni au paralizat granițele României: Camioanele de Ucraina stau 720 de ore la Vama Halmeu
08/12/2023 00:13

Timpul de asteptare pentru automarfare in Punctul de trecere a frontierei de la Halmeu, la granita cu Ucraina, este, joi după-amiaza, de 720 de minute pentru automarfare. Inspectoratul Teritorial al Politiei ...

Percheziții DNA la ANAF București
08/12/2023 00:09

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, 7 decembrie, percheziţii in mai multe locaţii, printre care şi la sediul Direcţiei Generale Antifraudă din Capitală, in legătură cu infra ...

Comandamentul de iarnă al ANPC este o vacanță plătită din bani publici pentru apropiații lui Horia Constantinescu
08/12/2023 00:07

Comandamentul de iarnă al ANPC este o vacantă plătită din bani publici pentru apropiatii lui Horia Constantinescu, afirmă comisarii ANPC din tară. Horia Constantinescu a făcut un asa zis comandament de i ...

Istoria se repetă? 'Ucraina va deveni un al doilea Vietnam pentru SUA' – şeful Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei
08/12/2023 00:06

Şeful Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR) a atenţionat joi Statele Unite că sprijinul occidental pentru Ucraina va transforma conflictul intr-un "al doilea Vietnam", a cărui umbră va plana ani ...

Reacția Lui Mircea Bravo După Accidentul Grav De Ieri. În Ce Stare Este Bunicuța Din Chinteni
07/12/2023 21:05

Cunoscutul influencer şi comediant Mircea Bravo a intrat cu maşina intr-un stalp, luni dimineaţă, in localitatea bihoreană Roşia. In urma accidentului rutier, o pasageră din autoturism a fost rănită u ...

Momentul în care 11 oameni și-un câine ies dintr-o mașină. Imaginile filmate la Măgura s-au viralizat.
07/12/2023 19:37

Imagini virale au fost filmate la Măgura, in Bacău, atunci cand un autoturism opreste pe marginea drumului, se deschid portierele si cei din masină incep să coboare. Momentele surprinse de o cameră de supr ...

Erdogan către SUA: Dați-ne avioane F16 ca să votăm pentru aderarea Suediei la NATO
07/12/2023 19:10

Congresul SUA ar trebui să avanseze cu procedura de aprobare a vanzării de avioane F-16 către Turcia astfel incat Turcia să poată face pasii necesari pentru ca Suedia să adere la NATO, a declarat presedin ...

‘Ai de ma-sa!’ Primul test cu tramvaiul pe noile linii de pe bulevardul Cetatii la Timisoara, un dezastru: Garnitura a ‘sters’ in mers un stalp ce sustine firele de contact pentru ca… spatiul e prea ingust.
07/12/2023 18:57

TIMISOARA. Situatie de rasu’-plansu’ pe bulevardul Cetatii din Timisoara, aflat pe ultima suta de metri cu reabilitarea. S-a facut prima proba cu tramvai pe noile linii, iar garnitura a sters in mers un sta ...

Imaginea zilei: În Parlament pe jos, pe marmură, sunt așezate găleți din plastic în care se strânge apa infiltrată prin tavan
07/12/2023 16:34

Imagini uimitoare au fost surprinse astăzi in Palatul Parlamentului. Ploaia a provocat inundatii pe holurile acestui simbol al puterii romanesti. In ciuda cheltuielilor semnificative efectuate pentru lucrări ...

'Cel mai mare cadou' oferit lui Putin de către congresul SUA: Biden cere urgent fonduri masive pentru Ucraina, dar opoziția republicană blochează demersul
07/12/2023 16:19

Congresul american a eşuat miercuri in adoptarea unui pachet financiar masiv de peste 106 miliarde de dolari reclamat cu insistenţă de preşedintele Joe Biden, conţinand fonduri pentru Ucraina şi Israel, n ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei