Mirror’s Edge – Xbox 360 – RePlay Review

Mirror’s Edge – Xbox 360 – RePlay Review

În prezent, industria jocurilor nu se bucură de prea multe concepte inovatoare. Asta se întâmplă în mare parte deoarece producătorii mizează pe sequel-uri, add-on-uri sau expansion pack-uri. Evident, acestea sunt mult mai sigure din punct de vedere financiar decât crearea unei serii noi, dar anul trecut, Electronic Arts şi studiourile DICE au încercat marea cu degetul prin lansarea lui Mirror’s Edge. Un joc cu un concept nou şi un potenţial destul de mare: parkour văzut din perspectiva alergătorului, sau dacă vreţi, un first-person platformer.

Just have a little… Faith

Povestea se defăşoară într-o metropolă din viitor în care Guvernul controlează totul, inclusiv orice formă de comunicare electronică. Aici intervine protagonista, Faith, care are drept obiectiv transmiterea mesajelor dintr-o parte în alta a oraşului între clienţi nu doresc ca autorităţile să ştie ce discută. Ea evită poliţia folosind acoperişurile drept teren de joacă, fiind susţinută de o întreagă reţea de astfel de curieri, numiţi Runneri.

Robert Pope este un candidat la primărie care promite că va face schimbări radicale dacă va fi ales, dar în schimb se alege cu nişte gloanţe bine înfipte în cap. Crima îi este înscenată surorii lui Faith, Kate iar sarcina de a găsi adevărul şi de a o scoate din încurcătură pe surioara geamănă îi revine protagonistei. Pe parcurs, Faith va fi ajutată de Celeste, o alta mesageră, şi de Merc, care practic este „dispeceratul”.

Pentru a obţine informaţiile necesare, Faith va face câteva incursiuni în diferite birouri, se va întâlni cu diverse persoane, dar jocul nu va lua nicio întorsătură neaşteptată, povestea fiind introdusă mai mult de formă. Tot ce trebuie să ştii într-un nivel este că trebuie să ajungi de la Punctul A la Punctul B indiferent ce s-ar întâmpla.

Ce m-a uimit a fost că nici la sfârşitul poveştii încă nu am aflat de ce totul este ţinut sub supraveghere sau unde ajung genţile care le car după mine. Dar cel mai important, nu ştiu ce mesaje aşa importante pot transmite astfel încât poliţia îşi permite să trimită după mine elicoptere, trupe SWAT şi întregi plutoane de poliţişti. Dar pentru asta exista sequel-uri, nu?

Şi mai deranjant este felul în care este prezentată povestea. După ce termini o misiune apare obişnuitul cut scene. Din păcate, acestea sunt realizate sub forma unor desene animate, lucru care, pentru mine cel puţin, indică ignoranţă şi lene de a face ceva mai profesional . Înţeleg că e „la modă” grafica cartoonish, dar ori e tot jocul gândit aşa, ori îl renunţi la inserturi de genul ăsta. E adevărat că pe parcurs sunt şi câteva cut scene-uri din perspectiva eroinei, fapt ce te ajută să intri mult mai bine în pielea personajului, dar aceste momente sunt rare şi scurte.

Parkour

Este evident încă din primele minute că gameplay-ul se bazează foarte mult pe fugit. Şi oricât de ciudat ar părea asta, este un lucru care pe mine personal mă încântă. De aceea Faith are un repertoriu destul de variat de mişcări pe care poate să le execute în funcţie de ce obstacole are în faţă. Ştie să sară, să meargă pe pereţi, să se caţere, să se rostogolească; într-un cuvânt, orice obstacol poate fi depăşit într-unul sau mai multe feluri. De asemenea, dacă fuge mai multe secunde, Faith va începe să sprinteze, fapt ce subliniază nevoia păstrării avântului.

Parcurgerea unui nivel aproape fără oprire îţi dă un sentiment de satisfacţie aparte şi senzaţia ca ai făcut totul aşa cum trebuie. Din fericire (sau din nefericire, depinde cum priviţi) Mirror’s Edge este destul de dificil în unele momente şi din cauza vederii first-person şi de multe ori Faith va rata o margine sau o bară astfel încât moartea va surveni destul de des în goana spre linia de sosire.

În aceste momente te apasă un sentiment că tu eşti de vină şi îţi reproşezi că trebuia să îţi sincronizezi mai bine mişările sau că ai sărit prea devreme. Dar la fel de bine, ele pot deveni foarte uşor incredibil de enervante când încerci pentru a 20-a oară ca să treci de aceeşi săritură şi nu îţi iese. Şi pe deasupra mai ai şi 10 poliţişti în spate care te iau drept ţintă mişcătoare.

În ajutorul tău vine „Reaction Time” un fel de bullet time care permite realizarea unor combo-uri mai deosebite sau te ajută în dezarmarea inamicilor. Reaction Time se „adună” cât se poate de simplu: fugind. Un alt element ajutător este „Runner Vision”, care îşi derivă numele din funcţia pe care o îndeplineşte: de a arăta jucătorului felul în care un „runner” vede lumea şi recunoaşte rutele optime de deplasare.

Acest lucru se realizează prin colorarea în roşu a obiecteleor care o pot ajuta pe Faith la înaintarea în nivel. Spre sfârşitul jocului însă, doar obiectivul final va fi arătat, calea prin care va ajunge acolo fiind determinată de jucător. Acest ajutor dispare complet pe cel mai avansat nivel de dificultate, astfel încât vei fi nevoit să-ţi găseşti singur drumul dacă te-ai pierdut.