Neverwinter Nights 2 Review

Neverwinter Nights 2 Review

  O să spun chestia asta încă de la început: nu sunt un fan al primului Neverwinter Nights. Nu o să aduc în discuţie dacă jocul a fost prost sau o capodoperă, fiindcă forum-urile dedicate genului RPG sunt pline deja de astfel de discuţii, dar pentru mine cel puţin, lui NWN i-a lipsit acel "je ne sais quois" care să mă ţină în faţa monitorului până la final. Acestea fiind zise, vă puteţi imagina "entuziasmul" meu atunci când a început să se audă prin redacţie: "A apărut Neverwinter Nights 2! / Arăt ca unul pe care l-ar interesa foarte mult chestia asta? / Păi ar trebui să te intereseze / De ce? / Fiindcă tu o să scrii review-ul… … … Well, this should be fun.

        De asemenea, mai e ceva ce trebuie menţionat înainte de a intra în detalii: dacă sunteţi în căutare de un hack & slash sau un RPG free-roam, cum sunt jocurile din seriile Gothic sau The Elder Scrolls, Neverwinter Nights 2 nu este ceea ce căutaţi. Asta deoarece el este bazat pe setul de reguli Dungeons & Dragons 3.5, ceea ce înseamnă că jocul este adresat în primul rând fanilor D&D, acest lucru având evident avantajele şi dezavantajele sale.

Crearea şi personalizarea propriul personaj este unul dintre cele mai importante elemente într-un RPG, iar NWN 2 nu duce lipsă de opţiuni: 8 rase, 13 sub-rase, 12 clase, 16 clase de prestigiu, 20 de zeităţi, 6 abilităţi şi 9 istorii personale diferite vă aşteaptă, combinaţiile fiind aproape nelimitate, nepunând la socoteală modificările estetice pe care le puteţi aduce personajului vostru sau feats-urile pe care le primiţi când avansaţi în nivel. De la paladin, vrăjitor sau druid până la gladiator, bard sau hoţ, de la călugăr până la vânător iscusit, puteţi fi orice doriţi în lumea din NWN 2. Atenţie însă la istoria personală, deoarece NPC-urile vor reacţiona diferit faţă de personajul vostru în funcţie de ea, aşa că nu vă aşteptaţi la o primire foarte călduroasă din partea cuiva dacă toată lumea vă ştie de Bully sau Trouble Maker. Bineînţeles, puteţi renunţa la această istorie, pierzând astfel anumite bonusuri şi scăpând de diverse penalizări.

        Clasele de prestigiu sunt şi ele listate încă de la început, aşa că cine va dori să devină de exemplu Duelist, Weapon Master, Shadow Thief of Amn sau Neverwinter Nine va şti din start care sunt cerinţele pentru clasa respectivă, cerinţe care pot determina în unele cazuri chiar şi alegerea rasei. Nu veţi putea ajunge un Dwarven Defender de exemplu decât dacă sunteţi… ei bine, dwarf. Sub-rasele au şi ele propriile caracteristici, care se pot mula sau nu pe stilul propriu de joc. Cei care doresc să devină Paladini vor alege cel mai probabil să fie Aasimar, devantajul fiind că vor avansa o idee mai greu în nivel faţă de alte rase. Dar ce te faci dacă nu vrei să stai şi să te îngropi în toate aceste detalii? Foarte simplu, apeşi cu încredere butonul de Recommended şi începi direct aventura ca un Human Fighter. După ce te obişnuieşti cu stilul de joc şi te familiarizezi cu regulile o să o poţi lua de la început cu un personaj creat special pe gustul tău, pentru a vedea şi alte moduri de joc sau explora alegeri pe care nu le-ai făcut prima dată.

   Fiind realizat de acelaşi studio care ne-a adus Knights of the Old Republic 2, nu ar trebui să ne mire faptul că NWN 2 este un RPG axat foarte mult pe poveste, personaje, dialoguri, alegeri şi moralitatea deciziilor luate. Deşi nu va primi vreun premiu pentru originalitate, povestea din Neverwinter Nights 2 reuşeşte să te ţină în faţa monitorului surprinzător de bine, chiar dacă începutul jocului este puţin cam lent şi s-ar putea să fiţi descurajaţi de modul în care decurg evenimentele, cel puţin până când ajungeţi în Neverwinter, deoarece de acolo mai departe lucrurile devin mult mai interesante.

        Unul dintre motivele pentru care jocul devine mult mai atractiv pe parcurs sunt numeroasele personaje pe care le puteţi include (sau nu) în grupul vostru de aventurieri (ca o notă personală, v-aş sugera să nu omorâţi un anumit păianjen atunci când îl veţi întâlni, deoarece dacă reuşiţi să-l luaţi cu voi, mai târziu o să aveţi parte de o surpriză). Fiecare dintre ele va avea o anumită specializare, dar şi o personalitatea distinctă, la care se adaugă şi propriile opinii, care nu vor reflecta neapărat modul vostru de gândire, ceea ce va duce la unele momente absolut senzaţionale în ceea ce priveşte umorul. Numai când îmi aduc aminte de dwarful Khelgar şi de dorinţa acestuia de a se alătura unui ordin călugăresc doar fiindcă a fost bătut măr de aceştia şi mă pufneşte râsul.

        Şi asta este numai începutul, deoarece pe măsură ce grupul vostru de aventurieri se va mări vor apărea discuţii mai aprinse între diverse personaje, unde puteţi alege să luaţi apărarea unuia dintre ei sau să le spuneţi să-şi ţină pliscul. Ţineţi cont însă de faptul că modul în care abordaţi anumite situaţii sau vorbiţi cu aliaţii voştrii va determina şi influenţa pe care o aveţi asupra lor, influenţă care va conta foarte mult în fazele finale ale jocului, dar şi dacă doriţi să încercaţi să aveţi o relaţie romantică. Încă un lucru de notat este acela că nu veţi reuşi să împăcaţi pe toată lumea, aşa că gândiţi-vă de foarte bine ce personaje vreţi să fie alături de voi până la finalul jocului. Singurul lucru care nu mi-a plăcut la sistemul de influenţă este acela că tu ca jucător te afli de fapt la mila personajelor respective atunci când vorbeşti cu ele, deoarece singurul mod în care poţi să-ţi creşti influenţa este să le zici numai ce vor să audă, chiar dacă asta înseamnă uneori să minţi cu neruşinare, sau să faci doar ce consideră ele că ar fi bine.

        Însă poate cel mai important lucru în privinţa personajelor îl reprezintă faptul că, în timp, o înceapă să vă pese cu adevărat de soarta şi de părerile lor, ceea ce este o realizare remarcabilă. Personal, îmi venea să o strâng de gât pe Neeshka (hoţul de serviciu) ori de câte ori începea să vorbească, în timp ce Qara, Sand şi Khelgar reuşeau să mă relaxeze de fiecare dată cu replicile lor răutăcioase, remarcile pline de cinism sau entuziasmul uneori vecin cu nebunia.

    Pe lângă dialogurile foarte bine realizate, voice acting-ul contribuie şi el extraordinar de mult la conturarea personalităţii fiecărui personaj în parte, la acest capitol neavând ce să le reproşez celor de la Obsidian. Revenind însă la poveste, unul dintre marile ei merite este faptul că personajul negativ nu este bătut în cap şi nici chiar atât de evil pe cât este descris la început, chiar dacă în final tot va trebui să-l înfruntaţi. Însă până să ajungeţi în acel punct vor fi câteva momente în care vă veţi pune nişte întrebări foarte serioase în privinţa modului în care s-a ajuns în situaţia în care vă aflaţi şi cât de justă este de fapt misiunea voastră. Probabil că aţi observat deja că nu am dat vreun detaliu în privinţa poveştii, şi nici nu o voi face, pentru că ea reprezintă unul dintre principalele motive pentru care ar trebui să jucaţi NWN 2. Tot ce trebuie să ştiţi este că lucrurile nu pot fi văzute doar în alb şi negru şi că nimic nu este ceea ce pare.

        Un alt motiv pentru care ar trebui să jucaţi NWN 2 sunt numeroasele alegeri pe care le puteţi face de-a lungul jocului, alegeri care garantează şi o rejucabilitate ridicată pentru ceea ce este în esenţă o campanie aproape complet lineară. Evenimentele cheie vor rămâne, după cum era de aşteptat, bătute în cuie, însă în rest aveţi o libertate aproape deplină, mai ales în ceea ce priveşte side-quest-urile şi modul în care rezolvaţi diversele situaţii. Puteţi fi ultimul samaritean şi să ajutaţi pe toată lumea, un mercenar care lucrează pentru cine plăteşte mai bine sau un maniac care taie în stânga şi-n dreapta. Odată ce ajungeţi în Neverwinter va trebui să căutaţi un personaj care se află într-un district blocat temporar din cauza unei crime, caz în care aveţi două opţiuni: fie deveniţi un membru City Watch şi ajutăţi autorităţile, sperând ca într-un final să vă fie permis accesul în districtul respectiv, fie ajutaţi diverse persoane certate cu legea, care vă pot dezvălui locaţia unui pasaj secret care să vă ducă unde aveţi nevoie. Însă chiar dacă alegeţi de exemplu să fiţi un membru City Watch, asta nu înseamnă că nu veţi putea lua în continuare mită de la aceleaşi persoane certate cu legea pentru a vă rotunji un pic veniturile, chiar dacă voi teoretic ar trebui să raportaţi orice tentativă de mituire a soldaţilor.

        La un moment dat, veţi avea posibilitatea fie să vă luptaţi cu un grup foarte mare de inamici, fie să creaţi o diversiune pentru a scăpa de o parte din ei, în timp ce pentru unele puzzle-uri va trebui să gândiţi un pic "outside the box" pentru a le putea rezolva. Pe lângă aceste decizii pe care le puteţi face, un alt element care m-a încântat foarte mult este revenirea în forţă în dialoguri a opţiunilor pentru personajele "negociator". Acum puteţi de exemplu să scăpaţi de o luptă intimidând adversarul, folosind un ton mai diplomatic, bluffând sau minţind, în funcţie de gusturile personale. Pentru personajele good, diplomaţia este foarte folositoare deoarece vă poate scoate din foarte multe încurcături şi o puteţi folosi şi pentru a obţine recompense materiale mai mari de la cei care vă angajează / pe care îi salvaţi fără să vi se spună că sunteţi evil. Aici este aceeaşi problemă care exista şi în Knights of the Old Republic 2, ideea fiind că "moralitatea" după care jocul judecă deciziile voastre este mult mai ridigă decât opţiunile care vă sunt oferite. De exemplu, dacă salvaţi un cuplu de nişte monştrii sunteţi good dar dacă cereţi şi o recompensă materială atunci treceţi pe evil. Pentru majoritatea jucătorilor această rigiditate nu va reprezenta ceva care să strice experienţa de joc, dar pentru Paladini de exemplu, prea multe modificări de acest gen în aliniament pot însemna pierderea puterilor divine, ceea ce nu este foarte plăcut.