New-yorkezii şi californienii bogaţi ar putea datora impozite de până la 62%, potrivit planului fiscal al lui Biden

SUA agul-sua

Dimensiune font:

| 21-10-2020 17:58

New-yorkezii şi californienii cu venituri ridicate ar putea datora impozite combinate, federale şi de stat, de 62%, potrivit planului fiscal al candidatului democrat la preşedinţie Joe Biden, au declarat experţi non-partizani, citaţi de CNBC, relatează news.ro

 



În timp ce americanii cu venituri de sub 400.000 de dolari vor beneficia, în medie, de reduceri ale impozitelor, potrivit planului lui Biden, persoanele cu venituri ridicate vor avea parte de creşteri de peste 10 puncte procentuale a impozitelor.

În California, New Jersey şi New York City, contribuabilii vor datora impozite combinate de peste 60%.

În California, persoanele cu cele mai mari venituri vor avea de platit impozite de stat şi federale de până la 62,6%, potrivit calculelor realizare de un expert al Tax Foundation, Jared Walczak.

În New Jersey, aceste impozite combinate se vor ridica la peste 60%, iar în statul New York ar putea atinge 58,2%. În New York City, unde trăiesc majoritatea persoanelor cu venituri ridicate din statul cu acelaşi nume, taxele municipale, de stat şi federale ar putea depăşi 62%.

Desigur, puţini dintre contribuabili plătesc integral aceste taxe, care nu includ deducerile, creditele, compensaţiile, lacunele legislative şi impozitele mai mici pentru alte surse de venit.

Chiar dacă impozitul oficial cel mai ridicat este în prezent de 37%, impozitul efectiv pentru persoanele cu cele mai mari venituri este de 26,8%, potrivit Tax Foundation.

Campania Biden a afirmat că pentru contribuabili şi economie contează impozitele efective, nu cele oficiale.

Proiectul fiscal al lui Biden prevede că impozitul pentru cei mai bogaţi 1% va creşte de la 26,8% la 39,8%, potrivit Tax Policy Center. Asta înseamnă că persoanele cele mai bogate din California şi New York City vor plăti impozite cumulate de aproximativ 53%, comparativ cu nivelul actual de circa 40%.

În plus, dacă democraţii vor câştiga majoritatea în Senat şi vor adopta o lege care va elimina un plafon de 10.000 de dolari pentru deducerile fiscale, impozitele cumulate plătite de persoanele cu cele mai mari venituri ar putea fi chiar mai mici.

Cu toate acestea, impozitele oficiale cumulate, de peste 60% pentru cei mai bogaţi americani, ar fi cele mai ridicate din ultimii peste 30 de ani şi cu mult peste cele din timpul administraţiei Obama. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:06


1. Informații generale privind concedentul, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bivolari, judeţul Iasi, telefon 0232-298555, Fax: 0232-298508, email primaria primariabivolari@yahoo.com, persoana de contact:Alina Abuzatoaie; 2.1 Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : NC61473- TABARA= 583mp, NC61478- TABARA=583mp, NC62701- TABARA=583mp, NC62702- TABARA =583mp, NC62703- TABARA=583mp, NC62704- TABARA=583mp, NC62706- TABARA =583mp, NC62709- TABARA=583mp, NC62705- BIVOLARI=500mp, NC61481- BIVOLARI=500mp. Concesiunea se face conform HCL nr 65/28.05.2020 si OUG 57/2019. 2.2 Informații generale privind obiectul inchirierii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie inchiriat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : T77 P609/29=3238 mp, T63 P419 TRAIAN=13ha, T64 P421 TRAIAN=7,4221 ha; Inchirierea se face conform HCL nr 69/28.05.2020 si OUG 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la sediul U.A.T. Comuna Bivolari în baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00, Comuna Bivolari, jud. Iasi. 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 lei, se poate achita la casieria UAT Comuna Bivolari de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20/11/2020, ora 13.00. 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 26/11/2020, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor 26/11/2020, ora 14.00, la sediul UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Tribunalul Iasi, Str. Elena Doamna, nr. 1A, tel: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, email tr-iasi-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04/11/2020
FOTO/VIDEO - Melania Trump a prezentat decorațiunile ultimului Crăciun pe care îl va petrece la Casa Albă
01/12/2020 13:28

Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a prezentat luni decoraţiunile de Crăciun de anul acesta de la Casa Albă, relatează Xinhua. Preşedintele Donald Trump a publicat pe Twitter o inregistrare vi ...

De Ziua Națională a României, Cascada Niagara a fost iluminată în culorile tricolorului
01/12/2020 12:30

Ziua Natională a Romaniei, de 1 decembrie, este sărbătorită peste tot in lume. Indiferent de ce colt al lumii vorbim, romanii sărbătoresc această zi cu fast si in moduri inedite. Drapelul Romaniei, de ...

SUA ar putea avea două vaccinuri anti-Covid până la Crăciun
30/11/2020 23:28

Două vaccinuri anti-coronavirus ar putea fi disponibile in SUA inainte de Crăciun, declară secretarul american al sănătăţii, Alex Azar.    Declaratia vine după ce Moderna Inc a devenit al ...

Italia va interzice petrecerile în aer liber în seara de Revelion
30/11/2020 23:05

Italienii vor trebui să sărbătorească Anul Nou in interior, a avertizat luni un ministru din Guvernul de la Roma, care a exclus posibilitatea adoptării unor excepţii de la interdicţia ce vizează deplas ...

Ce primesc persoanele din Hong Kong care se tesează pentru coronavirus și sunt pozitive
30/11/2020 21:10

O măsură mai putin obisnuită a fost luată de autorităti pentru a-i determina pe oameni să se testeze pentru COVID-19. Unde a fost aplicată? Pentru că isi doresc să tină sub control pandemia de coro ...

Nava atacata de pirati in Golful Guineei: un marinar roman a fost rapit. Celula de criza la Bucuresti
30/11/2020 20:43

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informeaza luni, 30 noiembrie, ca ministrul Bogdan Aurescu a convocat, in regim de urgenta, celula de criza interinstitutionala cu privire la incidentul produs la data de 29 ...

Turcia interzice ieșitul din casă în weekend
30/11/2020 20:40

Turcia va impune restricţii de deplasare in weekenduri şi pe timp de noapte in restul zilelor săptămanii, pentru a lupta contra răspandirii coronavirusului, a anunţat luni preşedintele Recep Tayyip Erdog ...

COVID-19: Prima țară care a început vaccinarea populației
30/11/2020 20:37

Primul lot de vaccin rus Sputnik V impotriva covid-19 de uz civil a fost livrat Spitalului Domodedovo, in sudul Moscovei, care a anunţat luni că a inceput să vaccineze populaţia locală de săptămana trecu ...

Cascada Niagara va fi iluminata in culorile drapelului romanesc de 1 decembrie
30/11/2020 16:45

 Cascada Niagara va fi iluminata in culorile drapelului romanesc pe 1 Decembrie, in onoarea Zilei Nationale a Romaniei, in urma demersurilor facute pe langa Niagara Parks Commission de Ambasada Romaniei la ...

Polițiști din Botoșani, răniți într-un accident rutier
30/11/2020 15:47

Doi agenţi de poliţie au fost răniţi uşor in urma unui accident rutier produs, luni, pe strada Sucevei, in care a fost implicată o maşină a Poliţiei, a declarat şeful Biroului Rutier din cadrul Poli ...


Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei