Noi reguli pentru agențiile care plasează români la muncă în străinătate

00000 breaking news PE GALBEN

Dimensiune font:

| 28-04-2021 09:00

 Agențiile de plasare a forței de muncă în străinătate vor fi obligate să îi informeze pe românii care pleacă la muncă despre condițiile și regulile speciale de intrare în statul de destinație, să asigure transportul acolo, prin firme autorizate și să informeze ITM cu privire la persoanele pe care le-au trimis la muncă în străinătate, potrivit unei ordonanțe de urgenţă care ar urma să fie adoptat miercuri de către guvern. Proiectul prevede și majorarea amenzilor pentru agențiile de plasare a forței de muncă, în cazul în care încalcă regulile.

Actuala legislație nu protejează suficient de bine românii care lucrează în străinătate, cei mai expuși riscurilor fiind lucrătorii sezonieri, consideră Ministerul Muncii, inițiatorul ordonanței de urgență, care va fi discutată în ședința de miercuri a Guvernului și vizează creșterea protecției lucrătorilor în străinătate, prin impunerea mai multor obligații agenților și furnizorilor de plasare.
Actul normativ prevede ca furnizorii de servicii de plasare stabiliți pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene care desfășoară, pe teritoriul României, activități de mediere și plasare a forței de muncă, să aibă aceleași obligații pe care le au și agenții de plasare. Până acum, aceste obligații erau impuse doar agenților de plasare.

  • efectuarea în mod gratuit a activităţii de mediere a cetăţenilor români în vederea angajării în străinătate, fără perceperea de la aceştia de comisioane, tarife sau taxe;
  • încheierea, cu solicitanţii locurilor de muncă, a contractelor de mediere în formă scrisă;
  • asigurarea încheierii contractului individual de muncă sau a documentului echivalent, conform legislației statului de destinație, atât în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, cât şi în limba română, precum şi punerea la dispoziţia lucrătorului român a acestui contract, înainte de plecarea acestuia din România.

Actul normativ propune obligații suplimentare atât pentru agențiile de plasare a forței de muncă în străinătate, cât și pentru furnizoriii de servicii de plasare:

  • modificarea definiției medierii, ca activitate prin care se realizează punerea în legătură a angajatorului străin cu persoana care are domiciliul în România şi se află în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii unui raport de muncă, fără trimitere limitativă la contractul de muncă, având în vedere legislația diferită a statului de destinație, care poate stabili un alt tip de contract;
  • stabilirea obligației de a se asigura că lucrătorii plasați la muncă în străinătate dețin toate informațiile referitoare la condițiile speciale de intrare în statul de destinație, respectiv, la regulile speciale care trebuie respectate, conform legislației statului de destinație, în condițiile existenței a unui risc epidemiologic;
  • stabilirea obligației organizării transportului prin persoane juridice autorizate să efectueze transport internațional de persoane pentru toți lucrătorii plasați la muncă în străinătate, în cazul în care deplasarea lucrătorilor către același loc de muncă din statul de destinație se efectuează în grupuri mai mari de 10 persoane;
  • stabilirea obligației de a se asigura că lucrătorii plasați la muncă în străinătate, dețin toate documentele necesare accesului în statul de destinație, anterior deplasării acestora, fapt care va conduce la evitarea situațiilor în care cetățenilor români nu li se permite intrarea în statul spre care se deplasează în scop de muncă, pe motiv că nu dețin documentele solicitate;
  • stabilirea obligației de a transmite inspectoratului teritorial de muncă, o notificare privind plasarea forței de muncă, cu cel puțin cinci zile lucrătoare anterioare plecării din țară a persoanelor plasate la muncă în străinătate, pentru o mai bună gestionare a acestor situații și pentru a facilita verificarea condițiilor în care aceștia sunt plasați;
  • stabilirea obligației de a păstra la sediul social, respectiv la sediul permanent din România, contractul de mediere precum și câte o copie, în limba română şi în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, a contractului individual de muncă, sau, după caz, un exemplar al documentului echivalent, pentru o perioadă de trei ani de la data încetării acestora, și de a le pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, cu ocazia controlului.
  • stabilirea obligației de a transmite, lunar, (nu trimestrial, cum prevede actul normativ în prezent), inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, până la data de 5 a lunii următoare, situaţia privind contractele de mediere încheiate şi persoanele angajate în străinătate, fapt care va contribui, la identificarea în timp util și intervenția, dacă este cazul, asupra situațiilor în care persoane aflate la muncă în străinătate primesc un tratament inadecvat sau nu le sunt respectate clauzele din contractul de mediere și contractul individual de muncă;
  • înăsprirea regimului sancționator aplicabil pentru cazurile de nerespectare a prevederilor legale privind medierea și plasarea forței de muncă în străinătate.

Măsurile se aplică indiferent dacă lucrătoriii apelează la serviciile unui agent de plasare a forței de muncă român sau la serviciile unui furnizor de servicii de plasare stabilit pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene care desfășoară, pe teritoriul României, activități de mediere și plasare a forței de muncă.

La ce riscuri sunt expuși, acum, românii care merg să lucreze în străinătate

În condițiile actualei legislații, lucrătorii pot deveni vulnerabil dacă există rea credință sau superficialitate în acțiunile întreprinse nu doar de către agentul de plasare a forței de muncă, dar și de către furmizorul de servicii de plasare, acțiuni ce pot avea consecințe negative asupra siguranței, sănătății și chiar asupra vieții acestor persoane, mai ales în această perioadă de pandemie, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

În prezent, obligațiile prevăzute în sarcina agentului de plasare nu sunt prevăzute și în sarcina furnizorului de servicii, ceea ce conduce la o situație de risc pentru cetățenii români care apelează la serviciile acestora din urmă.

Nu este stipulat termenul în care sunt obligați să păstreze copii după contractele persoanelor mediate și trimise la muncă în străinătate, ceea ce îngreunează sau fac imposibilă verificarea ulterioară de către inspectoratele teritoriale de muncă a modului în care aceștia respectă legislația în vigoare.

Nu este prevăzută obligația organizării transportului prin persoane juridice autorizate să efectueze transport internațional de persoane, atunci când se are în vedere deplasarea spre același loc de muncă a unui grup de persoane și nici pe aceea de a se asigura că lucrătorii plasați la muncă în străinătate dețin toate documentele necesare accesului în statul de destinație,anterior deplasării acestora, ceea ce a condus la situații în care lucrătorii s-au confruntat cu dificultăți și chiar la imposibilitatea de a ajunge la angajatorul străin și chiar de a intra pe teritoriul statului de stabilire a acestuia.

Agențiile de plasare a forței de muncă nu au în acest moment obligativitatea de a prezenta o situație a lucrătorilor care pleacă la muncă în străinătate prin intermediul lor, înainte ca aceștia să părăsească teritoriul României, ceea ce îngreunează sau chiar face imposibilă intervenția în timp util a instituțiilor statului în vederea asigurării unei protecții sociale dacă este nevoie sau a altor probleme grave ce pot apărea și afecta persoanele plasate la muncă în străinătate.

Obligația existentă în acest moment este doar aceea de a comunica trimestrial situația numerică a persoanelor care au fost mediate și plasate la muncă în străinătate, ceea ce poate duce la apariția unor cazuri sau situații de vulnerabilitate asupra persoanelor aflate la muncă, neavând o evidență a lor în timp real.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice S.C. FRIZON HOLDING S.A., cu sediul social în Bucureşti Sectorul 2, Strada C. A. ROSETTI, Nr. 17, Birou 216 Campus 06, Etaj 2, telefon: 0726714275, e-mail: office@frizon.ro, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail office@frizon.ro pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: Punct de lucru - bază de recepţie şi depozitare Tătăranu - Sat Tătăranu, Comuna Tătăranu, Strada Fabricii de Zahar, Nr. 17, Judet Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP5 NĂMOLOASA , cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0726714275, e-mail: ouai.spp5.namoloasa@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: * Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail ouai.spp5.namoloasa@gmail.com pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. * Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023, ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP10 GABANA FERM MĂICĂNEȘTI, cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0721253612, e-mail: frizonagra@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail frizonagra@gmail.com, pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Două femei au omorât 24 de soldaţi ruşi la Simferopol: mâncare şi vodcă îmbibate cu arsenic şi stricnină
03/12/2023 09:17

Douăzeci şi patru de soldaţi ruşi au murit, iar alţi 11 au fost spitalizaţi, după ce au fost otrăviţi de două femei la Simferopol, teritoriu ucrainean ocupat de Rusia, informează news.ro. Informaţi ...

Centrala din Zaporojie a fost 'la un pas de un accident nuclear' în timpul nopţii
03/12/2023 00:18

Centrala ucraineană de la Zaporojie, aflată in mainile forţelor ruseşti, a fost pentru scurt timp "in pragul unui accident nuclear" in noaptea de vineri spre sambătă, din cauza unei intreruperi temporare ...

Olena Zelenska nu vrea ca soțul ei să candideze din nou la președinție
03/12/2023 00:15

Prima doamnă a Ucraine, Olena Zelenska, spune că nu mai vrea sotul ei, Volodimir Zelenski, să mai candideze pentru un nou mandat de presedinte, transmite publicatia ucraineană Pravda. „Nu vreau ca el să ...

„Nu am obținut ceea ce ne-am dorit”. Zelenski recunoaște eșecul contraofensivei, dar afirmă că Ucraina nu se retrage, deși se luptă cu a doua armată din lume
03/12/2023 00:14

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat intr-un interviu acordat Associated Press că războiul cu Rusia a trecut intr-o nouă etapă si a recunoscut că fortele armate ucrainene nu au reusit să a ...

Cum încearcă Rusia să oprească revolta soțiilor soldaților de pe front: bani și atacuri online
03/12/2023 00:12

Cercetările unor institutii de presă independente din Rusia si afirmatiile unora dintre femeile care protestează sugerează că, in ultimele săptămani, autoritătile au oferit mai multe plăti in numerar f ...

Vulcanul Etna a erupt din nou, aruncând lavă fierbinte pe versanții săi înzăpeziți
03/12/2023 00:09

Vulcanul Etna de pe insula italiană Sicilia a erupt, vineri in zori, creand un spectacol festiv de foc si gheată, transmite Euronews. Cu o inăltime de 3.3057 de metri, este cel mai inalt vulcan din Europa s ...

Mesajul unui olandez stabilit în România, de Ziua Națională: „Cât de vast este vocabularul unei limbi îți dai seama abia când te ceartă femeia și rămâi mut la atâta creativitate și bogăție de exprimare”
03/12/2023 00:08

Daniel van Soest este un antropolog olandez stabilit in Romania, in Carlibaba, o comună din Suceava. S-a căsătorit aici si a ridicat o cabană, unde exersează alături de turisti limba romană. De curand a ...

Alertă - COD GALBEN de vremea rea în jumătate de țară / Harta
02/12/2023 10:52

Meteorologii au emis două alerte cod galben de vant puternic, valabile in aproape jumătate de tară pană duminică. Prima avertizare vizează 21 de judete, cea de-a doua zece. Vremea va intra intr-un proces ...

Gospodării izolate într-o localitate din Bistrița-Năsăud din cauza creșterii debitului râului Ilva
02/12/2023 08:32

Mai multe gospodării sunt izolate in localitatea Măgura Ilvei din Bistrita-Năsăud. Raul Ilva are un debit crescut. Conform ISU, accesul in Măgura Ilvei pentru eventualele urgente medicale se poate face pe ...

INFO  Amenzi de Crăciun pentru românii care nu respectă regulile. Ce anunț a făcut DSVSA
02/12/2023 00:33

In pragul sărbătorilor de iarnă, romanii pot primi amenzi substantiale din partea autoritătilor, dacă nu respectă o serie de reguli impuse. Mai exact, este vorba despre cei care isi sacrifică porcul in g ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei