Noi reguli pentru carantină în cazul persoanelor care intră în contact cu pacienți cu COVID sau care vin din zone cu riscul epidemiologic ridicat

00000  ULTIMA-ORA-pe

Dimensiune font:

| 04-12-2020 15:36

 Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit vineri să fie exceptate de la măsura carantinării persoanele care au avut contact cu un pacient cu COVID-19 dacă se dovedește prin documente medicale că acestea au avut cel puțin un test pozitiv în ultimele 90 de zile anterioare producerii contactului și au trecut cel puțin 14 zile de la data primului test pozitiv și până la data contactului.

Ce a decis CNSU:

 
"Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36/21.07.2020 privind constatarea pandemiei de COVID-19 și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate pentru protecția populației, se completează la art. 3, cu două noi alineate (5) și (6) astfel:
  • „(5) De asemenea, sunt exceptate de la măsura instituită potrivit prevederilor art. 2, persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la intrarea în țară”.
  • „(6) Sunt exceptate de la măsura carantinării instituită în conformitate cu prevederile legii 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, persoanele care au avut contact cu un caz confirmat pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, dacă se dovedește prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms, că acestea au avut cel puțin un test pozitiv în ultimele 90 de zile anterioare producerii contactului și au trecut cel puțin 14 zile de la data primului test pozitiv și până la data contactului”.
La articolul 3 al hotărârii CNSU din 21 iulie sunt prevăzute categoriile de persoane care sunt exceptate de la măsura carantinei, precum șoferii mașinilor de marfă, piloții, mecanicii de locomotivă sau membri ai PE.

 

Potrivit legii, carantina persoanelor se instituie pe baza informațiilor științifice oficiale și a definiției de caz, la domiciliul persoanei, la o locație declarată de aceasta sau, după caz, într-un spațiu special desemnat de autorități, cu privire la persoanele suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen care:
  • a) sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel național, european și internațional de către organismele competente în domeniu;
  • b) au intrat în contact direct cu cel puțin o persoană confirmată cu o boală infectocontagioasă.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Într-o clădire din Timișoara au fost găsiți 50 de migranți. Aceștia aprindeau focul cu parchetul din locuință. Poliția: Am evitat „un nou caz Colectiv”
20/01/2021 23:07

Reprezentantii Politiei Locale din Timisoara au precizat că au găsit peste 50 de migranti intr-o clădire de langă Gara de Nord, unde acestia locuiau si făceau focul cu parchetul de pe jos. În urm ...

PREMIERĂ ISTORICĂ Donald Trump a plecat cu valiza nucleară: Joe Biden a avut și el una, activată după depunerea jurământului
20/01/2021 22:59

Codurile nucleare i-au fost predate miercuri, aşa cum trebuie, noului preşedinte al SUA, Joe Biden, insă pentru prima dată in istorie acest transfer, care in mod obişnuit este unul discret, s-a făcut in d ...

Asta chiar e tare! Joseph Robinette „Joe” Biden, numele real al președintelui SUA
20/01/2021 20:57

Astăzi are loc ceremonia de investire a celui de-al 46-lea presedinte al SUA, Joe Biden. Cu această ocazie, multi au aflat care este numele său real: Joseph Robinette Biden, Jr. Miercuri, la Washington D ...

VIDEO Un copil cu două capete a fost adus pe lume la un spital din București
20/01/2021 20:34

 Caz rar in Romania! Un copil cu două capete a fost adus pe lume prin operatie de cezariană de medicii de la un spital bucurestean.    UPDATE: Conducerea unitătii medicale in care a fost adu ...

LOVITURA FINALĂ a lui Donald Trump: Pe cine a GRAȚIAT în ultima clipă
20/01/2021 20:31

Preşedintele american care şi-a incheiat miercuri mandatul, Donald Trump, l-a graţiat la finalul acestuia pe fostul său avocat imobiliar, Albert Pirro, relatează Reuters.    Acesta a executat ...

O româncă a fost omorâtă în Italia
20/01/2021 17:41

 O romancă care a fost adoptată in Italia, a fost ucisă de către o alta romanca şi iubitul ei italian. În urma celor intamplate, bărbatul a fost condamnat la 30 de ani de inchisoare. C. B. in v ...

Începe REVOLUȚIA SEXUALĂ în SUA: reprezentanții LGBTQ îi cer lui Joe Biden noi drepturi
20/01/2021 14:18

Protectiile federale impotriva discriminării pentru persoanele LGBTQ sunt mai apropiate decat au fost vreodată acum cu venirea lui Joe Biden la putere, relatează intr-un material amplu NBCNews.com. În ...

Perchezitii de amploare la o grupare care falsifica decizii de pensie pentru a lua credite. Care este prejudiciul
20/01/2021 14:08

Procurorii DIICOT si ofiteri de politie judiciara din Bucuresti efectueaza, miercuri, 32 de perchezitii la membrii unei grupari care recrutau persoane cu venituri modeste, apoi falsificau decizii si taloane de ...

Donald Trump l-a GRAȚIAT pe Elliott Broidy, omul care l-a dus pe Liviu Dragnea în SUA, lângă președintele american Donald Trump a semnat 143 de grațieri.
20/01/2021 14:02

Donald Trump a semnat 143 de gratieri. Printre persoanele gratiate, s-a numărat si Elliott Broidy, cunoscut in Romania după ce l-a ajutat pe Liviu Dragnea să ajungă la presedintele american, Donald Trum ...

Accident cu peste o sută de tamponări pe o autostradă din Japonia
20/01/2021 13:45

Un accident in lant cu peste o sută de tamponări a avut loc pe o autostradă japoneză din nordul tării, in timpul unei furtuni de zăpadă. Carambolul s-a soldat cu un mort si zece persoane care au ajuns ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei