OPERAȚIUNE de amploare în România și alte 15 state: Zeci de infractori săltați de trupele speciale și sute de obiecte furate, recuperate

00000 ULTIMA-ORA

Dimensiune font:

| 21-04-2021 20:33

Poliția Română, cu sprijinul EUROPOL și în cooperare cu autorități de aplicare a legii din 15 state europene și un stat non-european, a acționat în sistem integrat, pentru combaterea criminalității contra patrimoniului. În România, în urma operațiunii „TRIVIUM”, au fost reținute 63 de persoane.

Astfel, în cadrul Platformei EMPACT (Platforma multidisciplinară europeană împotriva amenințărilor infracționale), Operațiunea „TRIVIUM” a fost organizată, în România, Țările de Jos, Cipru, Germania, Danemarca, Spania, Franța, Italia, Lituania, Polonia, Austria, Belgia, Grecia, Malta, Suedia, Albania și Portugalia.



Acțiunea s-a desfășurat în perioada 13-16 aprilie a.c., pe teritoriul statelor implicate, în sistem integrat, sub forma unor zile comune de acțiune – Joint Action Days (JAD) și a avut ca scop combaterea grupurilor organizate de criminalitate itinerantă, specializate în comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, în special a furturilor din locuințe, tâlhăriilor comise la magazine de bijuterii, furturilor din societăți comerciale, prin utilizarea de moduri deosebite de operare și a furturilor de biciclete de lux.

Pe teritoriul statelor implicate, au fost verificate 70.000 de persoane, 67.000 de vehicule, 228 de persoane fiind reținute și 88 de vehicule fiind imobilizate, alături de alte bunuri provenite din furturi, substanțe ilegale și sume mari de bani.

În perioada 14 – 15 aprilie a.c., la nivel național, Direcția de Investigații Criminale a coordonat activități punctuale, care au vizat și identificarea unor bunuri, care provin din comiterea de infracțiuni, a persoanelor care le dețin, precum și a persoanelor urmărite sau dispărute.

În urma activităților din România, au fost depistate și reținute 63 de persoane urmărite pentru fapte comise atât în România, cât și pe teritoriul unor state membre U.E., au fost ridicate cantități de aur, ceasuri de lux, laptopuri, telefoane mobile, atât de la persoane fizice, cât și din societăți de profil, fiind indisponibilizate și 22 de autovehicule.

De asemenea, au fost verificate 10.089 de persoane și controlate 101 societăți comerciale, fiind constatate 50 de infracțiuni. Polițiștii au aplicat 3.496 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 945.126 de lei.

Au mai fost identificate și verificate 104 de biciclete, despre proveniența cărora existau suspiciuni.

La nivel național, activitățile au fost desfășurate de 3.750 de polițiști de investigații criminale, investigare a criminalității economice, ordine publică și rutieră.

Coordonarea cu celelalte țări participante s-a realizat prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din I.G.P.R.

Exemple:

1. În ziua de 14 aprilie a.c., în cadrul activităților desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj, în posesia unui bărbat, a fost identificată o motocicletă, care, în urma verificărilor, s-a constatat că figurează urmărită de autoritățile din Italia, din data de 16.06.2012 (bun căutat pentru confiscare).

2. La data de 15 aprilie a.c., în județul Neamț, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, au identificat un utilaj – motocompactor (pentru asfaltat), care ar fi fost sustras din Germania. În urma cooperării cu polițiștii germani, a fost localizat vehiculul, fiind indisponibilizat, în cauză fiind continuate cercetările. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
1.Informatii generale privind locatorul: Primaria Comunei Voinesti, cu sediul in satul Voinesti, str.Principala, nr.153, comuna Voinesti, judetul Iasi , telefon/fax: 0232/294755 2.Informatii generale privind obiectul inchirierii : inchiriere pe o perioada de 7 ani a unor suprafete de pasuni aflate in domeniul privat al UAT Comuna Voinesti, conform caietului de sarcini. Pretul de inchiriere stabilit conform HCL nr.74 /23.04.2021 este de 240 lei/ha/an. 2.1. Procedura aplicata : atribuire directa conform HCL nr.74 /23.04.2021 3. Informatii privind documentatia de inchiriere: 3.1.Modalitatea prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de inchiriere. Documentatia de atribuire se poate obtine de la sediul Primariei Comunei Voinesti, din sat Voinesti, str.Principala, nr.153, com.Voinesti, jud. Iasi. 3.2. Denumirea si adresa Compartimentului din cadrul locatorului de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de inchiriere. Documentatia de inchiriere se poate obtine de la Compartimentul Registru agricol din cadrul Primariei Comunei Voinesti, persoana de contact: inspector Marcoci Irina – secretar comisie 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar. Documentatia de atribuire se poate obtine contra sumei de 100 lei de la sediul Primariei Comunei Voinesti, din sat Voinesti, str.Principala, nr.153, com.Voinesti, jud. Iaşi. Suma se achita la casieria institutiei. 4. Informatii privind cererile de inscriere 4.1. Data limita de depunere a cererilor de inscriere la sedinta publica de atribuire directa Dosarele de inscriere se depun la registratura Primariei Comunei Voinesti, pana la data de 26.05.2021 ora 1500. Documntele necesare in vederea intocmirii dosarului de inscriere sunt mentionate in caietul de sarcini. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de atribuire directa Sedinta publica de atribuire directa va avea loc in data de 31.05.2021 ora 0900 la sediul Primariei Comunei Voinesti. 6. Denumirea instantei competente in solutionarea litigiilor Judecatoria Iasi, str.Anastasie Panu, nr.25
Patronul unei retele de cofetarii din Focsani, ucis de intepaturile de albine
16/05/2021 19:20

Marin Vasile, proprietarul unui lant de cofetarii din municipiul Focsani, a murit duminica, in urma socului anafilactic produs de intepaturile de albine. Barbatul, in varsta de 60 de ani, a fost gasit inconsti ...

Accident feroviar la Ploiești. Un tren a agăţat cablurile de înaltă tensiune. Pasagerii au fost evacuați
16/05/2021 17:00

Un tren care circula pe ruta Ploieşti Sud-Urziceni a agăţat, sambătă seară, 15 mai, cablurile de inaltă tensiune la ieşirea din municipiul Ploieşti către Dambu. 15 persoane au fost evacuate si au fost ...

Minunea din Palestina. Un bebeluș a supraviețuit printre dărâmături, la pieptul mamei moarte
16/05/2021 16:45

Dramă pentru o familie din Palestina, acolo unde zece membri ai unei familii au murit după atacurile lansate de Israel. Miraculos a scăpat un bebelus, care a fost găsit printre dăramături, la pieptul ma ...

GATA CU DEMOCRAȚIA: WhatsApp TAIE din facilități pentru utilizatorii care nu acceptă noua politică de partajare a datelor personale
16/05/2021 15:16

Utilizatorii WhatsApp au la dispoziţie cateva săptămani pentru a accepta "Politica de Confidenţialitate" a aplicaţiei şi "Termenii şi Condiţiile", ambele actualizate in decursul ulti ...

Incendiu la cel mai mare spital COVID din Filipine - Sute de pacienți au fost evacuați
16/05/2021 12:04

Un incendiu a izbucnit la cel mai mare spital COVID-19 din Filipine duminică dimineaţă, inainte de zorii zilei, impunand evacuarea a sute de pacienţi, susţin oficiali locali citaţi de dpa. Nimeni nu a ...

VIDEO Bătaie între români pe Aeroportul Luton. Autoritățile britanice au reținut 17 persoane, iar reprezentanții aeroportului s-au declarat șocați
16/05/2021 11:43

 O bătaie intre romani a avut loc pe Aeroportul Luton, MAE precizand că incidentul a fost generat de o dispută intre membrii aceleiaşi familii, iar autorităţile britanice au reţinut 17 persoane impl ...

 Sicriul unei femei, jefuit în capela unui cimitir din Brașov
16/05/2021 10:50

Caz socant in Brasov: sicriul unei femei, depus la capela Cimitirului Municipal, a fost jefuit. Hotii au furat un inel si o icoană. „Nu ne deranjează că i-au furat un inel, 100 de lei si i-au furat ico ...

China a fost lovita puternic de doua tornade. Peste 400 de oameni sunt raniti, iar 12 au murit VIDEO
15/05/2021 15:01

 Doua tornade au lasat in urma lor cel putin 12 morti si peste 400 de raniti in centrul si in estul Chinei, au informat sambata autoritatile locale, potrivit AFP. Vanturi puternice au maturat vineri s ...

Portugalia autorizează călătoriile turistice pentru majoritatea țărilor europene, inclusiv pentru România
15/05/2021 14:55

Portugalia va autoriza călătoriile turistice pentru majoritatea tărilor europene incepand de luni, a anuntat sambătă Ministerul de Interne, relatează AFP. Persoanele din tările Uniunii Europene cu o inc ...

Relatare din Kathmandu. Români, prizonieri în hoteluri. Riscă închisoarea dacă pleacă
15/05/2021 11:30

Peste 20 de romani, majoritatea alpinisti, sunt blocati in Nepal, tară intrată in lockdown de la inceputul lunii mai din cauza pandemiei care face ravagii in sudul Asiei. Granitele sunt inchise, zborurile s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei