Operațiunea care a dus la capturarea mercenarilor acuzați că l-au ucis pe președintele haitian

haot

Dimensiune font:

| 14-07-2021 12:47

Două zile de confruntări, încheiate cu zeci de arestări. Așa poate fi descrisă, pe scurt, operațiunea de capturare a suspecților de asasinarea președintelui haitian, Jovenel Moise. Operațiunea însă a fost una dintre cele mai complexe din această țară, relatează CNN, care prezintă pas cu pas cum au fost capturați mercenarii.

Rămân în continuare multe întrebări legate de cum a fost planificat asasinatului, fără să atragă atenția autorităților și să poată fi dejucat. Complotul pentru uciderea președintelui din Haiti, Jovenel Moise, a fost pregătit după mai multe luni de planificare pe teritoriul mai multor țări și a implicat foști ofițeri militari cu experiență, potrivit oficialilor locali, citați de CNN.

După luni de planificare, săptămâna trecută, planul a fost pus în aplicare. Un comando de mercenari a luat cu asalt reședința privată a liderului de la Port-au-Prince și l-a asasinat. Trupul lui Jovenel Moise a fost găsit plin de urme de gloanțe, potrivit unui oficial local. Avea și un picior rupt, dar și răni grave la față. Semne de tortură, susțin mai mulți oficiali guvernamentali. Soția lui Jovenel, rănită la rândul ei în atac, spune că totul a decurs foarte repede. „Cât ai clipi, mercenarii au intrat în casa mea și l-au ucis pe soțul meu. L-au ciuruit”, a spus prima doamnă din Haiti într-o înregistrare audio difuzată în weekend. În ciuda numărului foarte mare de gloanțe ce au fost trase în reședința președintelui, niciun membru al securității sau al personalului nu a fost rănit, potrivit autorităților.

Ce s-a întâmplat cu exactitate în interiorul casei președintelui și cine a stat în spatele planului sunt, deocamdată, întrebări fără răspuns. Mai multe anchete care implică Statele Unite și Columbia, pe lângă autoritățile din Haiti, au fost deschise. Înalți oficiali străini, inclusiv membri ai Consiliului de Securitate Națională al SUA și șeful informațiilor naționale din Columbia, au vizitat Haiti în urma morții lui Moise.

Într-o țară profund divizată politic, uciderea președintelui a sporit neliniștea tuturor. De la membri ai cabinetului președintului decedat, cei mai duri critici ai săi sau cetățeni obișnuiți din capitala Port-au-Prince, nimeni nu este mulțumit de explicațiile puține disponibile până acum. „De unde au luat atacatorii mașinile? Cum au intrat în țară?”, sunt întrebările ministrului pentru alegeri Mathias Pierre. El a declarat pentru CNN că se așteaptă ca agenții de securitate să fie gata să încaseze un glonț pentru el. Care a fost prima reacție a forțele de securitate haitiene la asasinat O sursă familiară cu operațiunea a prezentat-o pentru CNN drept un asediu sângeros și o urmărire de mai multe zile prin capitala Port-au-Prince. Imaginile publicate pe rețelele sociale din noaptea uciderii lui Moise prezintă bărbați neidentificați care trag în aer și strigă în engleză: „Operațiune DEA! Toată lumea să se retragă!”, în timp ce mercenarii pășeau pe stradă lângă conacul prezidențial. Forțele de securitate haitiene care aflaseră despre atac s-au deplasat spre reședința președintelui la scurt timp, dar prea târziu pentru a-i salva viața lui Moise. Când au ajuns, un convoi de cinci mașini se afla lângă vila prezidențială. Trupele speciale se temeau că Moise sau alți oameni s-ar putea să fie luați ostatici. Așa că nu au atacat convoiul și l-au lăsat să plece, dar nu înainte să planifice o ambuscadă pe drum.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Directorul ANM explică când se va schimba din nou vremea: când scăpăm de ninsori și plo
18/04/2024 10:29

Directorul Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a explicat că această perioadă in care avem ploi, ninsori la munte si vreme rece in general va mai dura cel putin pană săptămana ...

Lovitură de Teatru de Ziua Z: Macron îl invită pe Putin în Franța
17/04/2024 10:50

Rusia va fi invitată să participe la ceremoniile dedicate celei de-a 80-a aniversări a Debarcării Aliatilor in Normandia din 6 iunie 1944. O invitatie oficială urmează să fie transmisă curand prin amba ...

Mai multe drone neidentificate au supravegheat Baza Aerienă 57 Mihail Kogălniceanu
17/04/2024 08:22

Cateva drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, in cursul nopţii de luni, in apropierea aeroportului, iar surse militare au precizat că acestea erau probabil de tip comercia ...

Gina Pistol va prezenta MasterChef cu Sorin Bontea, Florin Dumitresu şi Cătălin Scărlătescu + Vedeta vine la PRO TV după Smiley?
16/04/2024 22:06

Anuntul zilei vine de la PRO TV! Postul din Pache Protopopescu a anuntat oficial că cei trei chefi Sorin Bontea, Florin Dumitresu şi Cătălin Scărlătescu sunt juratii emisiunii MasterChef. După ce s-a l ...

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu revin la PRO TV! Cei trei sunt juratii sezonului 9 MasterChef Romania!
16/04/2024 21:49

Au inspirat milioane de romani prin gastronomie, au dăramat granitele bucătăriei de acasă si, cu pasiune, au transformat fiecare farfurie intr-o adevărată operă de artă. Au arătat că si cei pasionati ...

Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale
16/04/2024 21:03

Compania americană Lockheed Martin a obţinut un contract in valoare de 17 miliarde de dolari pentru dezvoltarea unei noi generaţii de interceptori care să protejeze Statele Unite ale Americii impotriva unui ...

Războiul se mută pe teritorilul olimpic: Ucraina ar folosi armistiţiul olimpic pentru a încerca să se regrupeze
16/04/2024 20:53

Kremlinul a reacţionat, marţi, la apelul preşedintelui francez Emmanuel Macron pentru un armistiţiu in conflictele internaţionale in timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, spunand că Ucraina ar putea folo ...

Un primar PNL din Alba a fost găsit spânzurat în locuința sa - Era urmărit penal
16/04/2024 20:22

Primarul comunei Vinţu de Jos din judeţul Alba, Petre Ion Barbu, a murit, marţi după-amiază, fiind găsit spanzurat intr-o anexă a locuinţei. Poliţia Judeţeană Alba face verificări pentru a stabili i ...

Israelul, 'nemulțumit' de răspunsul Chinei după atacul Iranului: 'Speram o condamnare mai puternică și o recunoaștere clară a dreptului la autoapărare'
16/04/2024 20:06

Israelul se declară „nemultumit” de răspunsul Chinei in ceea ce priveste atacul Iranului. Declaratia a fost făcută de un diplomat israelian din China. Chinezii nu au condamnat atacul asupra Israelului. ...

'Nu avem nicio șansă să câștigăm cu Rusia fără ajutorul SUA': Zelenski prezintă un raport devastator pentru Ucraina!
16/04/2024 19:27

Fortele armate rusesti au un avantaj major pe front! Asta o spune presedintele ucrainean Volodimir Zelesnski, in cadrul unui interviu. Liderul de la Kiev spune că ajutorul SUA e vital pentru Ucraina. Zelensky ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei