hunor_okelar_66922100

Dimensiune font:

Opoziția a depus moțiunea! UDMR se alătură și va vota. Când va fi citit textul moțiunii?

| 12-06-2019 12:08

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, semnată de 173 de parlamentari, a fost depusă, a anunţat miercuri deputatul PNL Raluca Turcan, precizând că nu sunt încă duficiente voturi, dar ”jocul merge mai departe”. Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului va fi citită miercuri, de la ora 15,00, în Parlament, urmând ca dezbaterea acesteia să aibă loc marţi, 18 iunie, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

 

 Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului va fi citită miercuri, de la ora 15,00, în Parlament, urmând ca dezbaterea acesteia să aibă loc marţi, 18 iunie, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

"Am picat de acord cu liderii de grup ca tot astăzi, la ora 15,00, să se citească moţiunea. Iar săptămâna viitoare, în ziua de marţi, după votul final, să fie votată şi moţiunea, să avem plen reunit. Am mai propus liderilor de grup, dacă tot facem plen reunit, să mergem şi pe componenţa comisiei validate de Biroul permanent reunit privind votul din diaspora, că până la sfârşitul sesiunii poate vom avea şi o lege votată", a spus Ciolacu.

Kelemen Hunor a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, că Uniunea va avea o contribuție la textul moțiunii de cenzură primit de la reprezentanții PNL. „Am văzut textul, mi l-au trimis colegii din PNL, am avut niște sugestii. Am avut, marți, o întâlnire cu ei și dacă lucrurile nu se vor schimba atunci înseamnă că vom avea și noi o contribuție la acel text al moțiunii. Dacă rămâne așa, atunci vom semna și textul moțiunii și vom vota moțiunea de cenzură săptămâna viitoare. Decizia formală nu am luat-o, o vom lua prin vot în grupurile parlamentare reunite ale UDMR, înainte de moțiune, dar în principiu asta rămâne recomandarea mea, de a sancționa, politic, prin vot, Guvernul. Aici a contat ceea ce s-a întâmplat zilele trecute și, mai ales, joia trecută, când am văzut incapacitatea administrativă și politică a Guvernului de a opri anunte manifestații și prezențe în Valea Uzului. Este o sancțiune din partea noastră spre Guvern”, a spus Kelemen.

Potrivit acestuia, contribuția UDMR la textul moțiunii de cenzură se referă la situația creată în Valea Uzului și legalitatea intervențiilor Primăriei Dărmănești.

Lovitură pentru PSD, părăsit de doi deputați chiar înaintea moțiunii de cenzură

„E o chestiune despre ce s-a întâmplat acolo. Și a doua intervenție în text a UDMR este legată de OUG care privește alegerea prin vot direct a președinților de consilii județene. Noi spunem că nu prin OUG se reglementează legislația electorală, nu este de acceptat să schimbi regulile prin OUG fără nicio dezbatere parlamentară. Contribuțiile noastre au fost acceptate de PNL și de USR”, a afirmat Kelemen Hunor.

Opoziția a finalizat textul moțiunii

Opoziția a finalizat miercuri textul moțiunii de cenzură prin care vrea să demită Guvernul PSD-ALDE condus de Viorica Dăncilă. Documentul, intitulat ”Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces și fără cozi la vot!” urmează a fi înregistrat pentru a intra în dezbatere parlamentară.

Demersul PNL, USR și PMP, susținut și de UDMR, se concentrează pe ofensiva pornită de PSD și ALDE în ultimii doi ani și jumătate împotriva justiției și a luptei anticorupție, dar face referiri și la umilirea românilor din diaspora care au fost nevoiți să stea pe 26 mai la cozi uriașe pentru a putea vota.

”Guvernul Dăncilă trebuie să plece!”, a spus Turcan. Liderul USR Dan Barna a declarat că prin votul din 26 mai ”ne-am spălat faţa în Europa”, dar trebuie să facem acelaşi lucru şi în ţară.

”În doi ani şi jumătate, PSD şi ALDE au dezbinat o ţară întreagă, au distrus rolul instituţiilor fundamentale, au mutilat legi importante, au compromis şansa de a moderniza ţara şi au atentat constant la bazele democraţiei româneşti şi ale statului de drept! (…) Mai mult, ați încercat să destabilizați și subordonați justiția română pentru a vă salva membrii corupți și clientela politică, fără a ține cont de faptul că victimele colaterale au fost cetățenii români care s-au trezit într-un paradis al infractorilor.”, arată autorii moțiunii în documentul depus la Parlament.

De asemenea, în moțiune a fost introdus și un fragment la solicitarea UDMR despre situația cimitirului de la Valea Uzului, fragment cu care maghiarii au condiționat sprijinul moțiunii:

”Și ca să se pună capac tuturor: zilele trecute, la cimitirul din Valea Uzului, s-a repetat, din păcate, după aproape aceeași regie ca la 10 august 2018, cu mulți actori identici, filmul pus în scenă în subsolurile unor instituții controlate de către Guvern. Deși executivul avea cunoștință, de mai bine de o lună, de acțiunile cu caracter ilegal constatate inclusiv de unele instituții ale Statului Român prin Inspectoratul de Stat în Construcții, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Apărării Naționale și Prefectura Bacău, nu a făcut nimic pentru un dialog absolut necesar și măsuri adecvate, prompte soluționării diferendului și a preferat o mascaradă de prezență la fața locului a forțelor de ordine în ziua de 6 iunie 2019. Soluțiile v-au stat la îndemână, nu numai că nu le-ați implementat, dar ați creat haos și neîncredere în instituțiile statale!”.

După demitere, Remus Borza desființează PSD: Doar amantele, hoții și proștii au succes în politică
Textul integral al moțiunii de cenzură

MOŢIUNE DE CENZURĂ

Guvernul Dăncilă trebuie demis!

Fără OUG-uri, fără parole de acces și fără cozi la vot!

Domnule Preşedinte al Senatului,

Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Doamnă Prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Duminică, 26 mai 2019, românii au votat într-un mod covârşitor cea mai legitimă moţiune de cenzură împotriva celei mai toxice guvernări din ultimii 30 de ani! În 26 mai, românii au spus un DA categoric pentru o Românie normală şi un NU categoric discursului şi acţiunilor anti-europene şi anti-justiţie ale PSD! Sancţiunea împotriva PSD şi împotriva Guvernului vine direct de la cetăţeni, care au spus răspicat că nu mai vor un guvern incapabil să ducă ţara spre bine şi care are o singură prioritate făţişă – atacurile permanente la adresa justiţiei.

În doi ani şi jumătate, PSD şi ALDE au dezbinat o ţară întreagă, au distrus rolul instituţiilor fundamentale, au mutilat legi importante, au compromis şansa de a moderniza ţara şi au atentat constant la bazele democraţiei româneşti şi ale statului de drept! În 26 mai 2019, PSD a reuşit să ne unească pe toţi, pe cei de acasă şi din străinătate, ca să ne salvăm ţara din mâinile PSD şi am reuşit!

Doamnă Prim-ministru,

Rolul dumneavoastră s-a încheiat! Nu mai aveţi niciun motiv şi niciun rost să mai rămâneţi prim-ministru. Puteţi pleca liniştită acasă, pentru că cetăţenii români v-au luat un bilet doar dus. Plecaţi, dar nu înainte să răspundeţi politic pentru atentatul la drepturile fundamentale pe care, împreună cu Teodor Meleşcanu şi Carmen Dan, l-aţi condus împotriva a milioane de români din diaspora. Acţiunile dumneavoastră din ziua votului nu trebuie să atragă doar răspunderea politică, adică demiterea din funcţia de prim-ministru, ci şi răspunderea legală! V-am avertizat de mai multe ori că, indiferent cine vă presează şi vă împinge la acţiuni ilegale şi anti-naţionale, cea care va răspunde legal sunteţi dumneavoastră. Atâta vreme cât cetăţeanul de rând răspunde în faţa legii, fără privilegii şi discriminări, şi dumneavoastră trebuie să daţi socoteală pentru fapte premeditate prin care aţi blocat exercitarea unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor români. Dacă nu aţi putut să-i gazaţi ca la Bucureşti, în 10 august, pe românii care nu vor o ţară condusă de incompetenţi şi de corupţi, atunci v-aţi gândit să-i umiliţi şi să-i batjocoriţi, ţinându-i la cozi interminabile, pentru ca într-un final să nu mai poată vota. Recunoaşteţi astăzi, în faţa românilor, care ar fi fost pentru PSD rezultatul alegerilor din 26 mai dacă toţi românii din diaspora ar fi putut să voteze!

Din păcate, nu vă dezminteţi şi, în loc să vă daţi demisia şi să vă cereţi scuze românilor pentru atentatul la democraţie pe care l-aţi dirijat, aţi considerat de cuviinţă să sfidaţi pe toată lumea şi să-l numiţi în Guvern pe Titus Corlăţean, cel care şi-a bătut joc de cetăţenii români şi care i-a împiedicat să voteze în anul 2014!

Aţi folosit instituţiile statului român împotriva propriilor cetăţeni, mai ales împotriva celor care au spus cu voce tare că s-au săturat de PSD şi de incompetenţii care conduc ţara. ”Duba de Topoloveni”, ”Parola de Târgovişte” sau „Nimicul de Suceava” sunt mărci înregistrate oficial ale PSD şi ele sunt expresia modului în care voi vă raportaţi de 30 de ani la cetăţenii români. Degeaba PSD şi-a schimbat blana de mai multe ori, din FSN în PDSR, PSDR sau PSD, pentru că nu aţi renunţat niciun moment la mentalităţile şi năravurile de dinainte de 1989. Nu ştiţi să guvernaţi decât prin ameninţări, şantaj, violenţe şi teroare, iar contraperformanţele guvernării sunt ascunse în spatele minciunilor, manipulărilor şi falsificării realităţii.

Ați destabilizat întreaga arhitectură constituțională a statului român, prin destructurarea sistematică a instituțiilor constituționale, prin slăbirea sistemului de checks and balances, prin subordonare politică pe bază de numiri de incompetenți și servili. Mai mult, ați încercat să destabilizați și subordonați justiția română pentru a vă salva membrii corupți și clientela politică, fără a ține cont de faptul că victimele colaterale au fost cetățenii români care s-au trezit într-un paradis al infractorilor.

Doamnelor şi domnilor,

Guvernul PSD-ALDE trebuie demis imediat, pentru că vom sta în continuare cu sufletul la gură, ori de câte ori este şedinţă de guvern, iar pe ordinea de zi vor apărea, de nicăieri, noi ordonanţe de urgenţă toxice. Nimeni nu mai are încredere în PSD şi ALDE că nu vor relua atacul la sistemul judiciar şi la adresa legislaţiei penale. Poate că PSD se simte eliberat de Liviu Dragnea, însă noua conducere a partidului-stat este susţinută şi înconjurată de acelaşi grup numeros de inşi cu probleme grave în justiţie, care-şi freacă mâinile de nerăbdare şi abia aşteaptă să scrie ordonanţe de urgenţă în favoarea corupţilor. Cum să mai aibă cineva încredere într-un prim-ministru susţinut de PSD-ALDE, atâta vreme cât şase milioane şi jumătate de români au răspuns cu un DA hotărât la referendum, iar voi vă faceţi că nu vedeţi şi nu înţelegeţi! Românii v-au spus cu subiect şi predicat că ţara nu vrea amnistie şi graţiere pentru corupţi şi v-au interzis categoric să mai daţi ordonanţe de urgenţă care să distrugă şi ceea ce a mai rămas din sistemul de justiţie din ţară. Trebuie să plecaţi pentru că există riscul major să nu ţineţi cont de votul exprimat de români la referendum în chestiunile care privesc justiţia, aşa cum nu aţi dat doi bani pe opiniile şi recomandările venite de la Comisia de la Veneţia, de la Comisia Europeană şi Parlamentul European, de la partenerii noştri internaţionali, atunci când aţi dat ordonanţe de urgenţă care au afectat grav sistemul judiciar. Ştim că v-aţi propus să izolaţi România şi s-o scoateţi, bucată cu bucată, din Uniunea Europeană, însă cetăţenii v-au oprit la timp şi v-au spus să mergeţi acasă!

Doamnelor și domnilor,

Această guvernare PSD-ALDE a transformat Radioul și Televiziunea publice în oficine ale propagandei de partid și de stat, unde până și emisiunile despre agricultură deveniseră platforme de preamărire pentru Liviu Dragnea. Jurnaliști ai radioului plătit din impozitele cetățenilor au devenit DJ-i la mitingurile PSD, în timp ce colegi ai lor erau scoși forțat de pe post.

Domnilor guvernanți, ați făcut din instituțiile media nu slujitori ai poporului, ci slugile dumneavoastră personale, ați folosit banii publici ca să vă plătiți lăudători în prime-time la televizor și ca să închideți nu doar vocile opoziției, ci și vocea libertății și a rațiunii.

Doamnelor şi domnilor,

Guvernul PSD-ALDE trebuie demis de urgenţă şi pentru abuzul de încredere de care a dat dovadă semnând, pe bandă rulantă, ordonanţe de urgenţă profund neconstituţionale, care fac rău intereselor economice şi sociale ale românilor.

PSD şi-a consemnat în propria istorie autoratul unor ordonanţe toxice, precum Ordonanţa 7/2019, care a creat haos total în sistemul judiciar şi care a generat premisele unei amnistii mascate, în ciuda avertismentelor repetate ale Comisiei de la Veneţia! Tot la presiunile unor persoane din PSD, acest Guvern şi-a pus semnătura pe Ordonanţa 90/2018, ordonanţa care a pus pe picioare Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, adică ghilotina pentru magistraţii care nu salută aplecaţi în faţa liderilor PSD.

Acest Guvern este autorul Ordonanţei de urgenţă 114/2018, care a lovit la temelia sistemului energetic, care a compromis investiţiile în sectorul comunicaţiilor şi care a scumpit creditele pentru tinerii care voiau să-şi cumpere o locuinţă. Printr-o singură ordonanţă aţi scumpit şi mai tare viaţa românilor, care sunt nevoiţi să plătească facturi mai mari la curent electric, la telefonie sau televiziune prin cablu. Printr-o singură ordonanță ați pus România pe picior de război cu Comisia Europeană, ați vulnerabilizat securitatea aprovizionării cu gaze naturale, ați distrus producția de cărbune și ați împins România să devină importator net de energie electrică.

Deși a existat un precedent pozitiv în anul 2015, când, cu susținerea tuturor partidelor parlamentare, s-a dezbătut și adoptat pachetul de legi privitor la diferite tipuri de alegeri, ați preferat să reglementați de pe o zi pe alta, prin ordonanță de urgență a guvernului, schimbarea modului de alegere a președinților de consilii județene. Ați evitat dezbaterea parlamentară pe un proiect așa de important cum este cel referitor la alegerile locale.

Tot prin ordonanţă aţi decis ca pensiile să nu crească de la 1 ianuarie, ci de la 1 septembrie, deşi vă lăudaţi că o sa aveţi excedent la fondul de pensii. Dacă aveţi bani mai mulţi, de ce v-aţi împotrivit să majoraţi pensiile, aşa cum prevede legea, de la 1 ianuarie? Tot acest Guvern a dat şi Ordonanţa 9/2019, ca să întârzie cu o lună, de la 1 martie la 1 aprilie, majorarea alocaţiilor de stat pentru copii. Degeaba tot faceţi declaraţii în care spuneţi că Parlamentul trebuie să legifereze, pentru că prin abuzul de ordonanţe de urgenţă, Guvernul PSD-ALDE a făcut din Parlamentul României o simplă anexă a Guvernului.

Doamnelor şi domnilor,

Am ajuns să ne temem de consecinţele oricărui act normativ pe care îl adoptă acest Guvern. Agenda publică din România a fost acaparată în ultimii doi ani şi jumătate de problemele pe care le au cu legea unii indivizi din PSD! A sosit momentul ca agenda instituţiilor publice din România – Parlament, Guvern, administraţie centrală – să fie ocupată cu adevăratele probleme ale ţării noastre: dezvoltarea tuturor regiunilor ţării, modernizarea tuturor serviciilor publice şi o prosperitate reală pentru toţi!

România continuă să piardă oportunităţi în fiecare zi petrecută cu Guvernul PSD-ALDE la Palatul Victoria: pierdem şansa de a ne dezvolta pe seama fondurilor europene gratuite; pierdem oportunitatea de a profita de creşterea economică şi de a dirija surplusul economic pentru a construi infrastructură de transporturi, spitale regionale şi şcoli moderne; pierdem credibilitate în afara ţării, în faţa partenerilor noştri; pierdem şansa de a ne păstra tinerii în ţară!

Și ca să se pună capac tuturor: zilele trecute, la cimitirul din Valea Uzului, s-a repetat, din păcate, după aproape aceeași regie ca la 10 august 2018, cu mulți actori identici, filmul pus în scenă în subsolurile unor instituții controlate de către Guvern. Deși executivul avea cunoștință, de mai bine de o lună, de acțiunile cu caracter ilegal constatate inclusiv de unele instituții ale Statului Român prin Inspectoratul de Stat în Construcții, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Apărării Naționale și Prefectura Bacău, nu a făcut nimic pentru un dialog absolut necesar și măsuri adecvate, prompte soluționării diferendului și a preferat o mascaradă de prezență la fața locului a forțelor de ordine în ziua de 6 iunie 2019. Soluțiile v-au stat la îndemână, nu numai că nu le-ați implementat, dar ați creat haos și neîncredere în instituțiile statale!

Doamnelor şi domnilor,

Avem obligaţia să demitem Guvernul PSD-ALDE pentru a da şansa României să intre în normalitate! Cetăţenii ne-au spus categoric că doresc o ţară normală! Orice vot de susţinere pentru PSD sau ALDE este un vot împotriva voinţei exprimată de români în 26 mai! Orice vot pentru moţiunea de cenzură este un vot pentru o şansă acordată României!

România are nevoie urgentă de un Guvern cu o viziune pro-europeană, cu maximum 15 ministere, nu cu 27, orientat către priorităţile de dezvoltare ale ţării: educaţia, sănătatea, investiţiile publice şi atragerea fondurilor europene! Viitorul Guvern are obligaţia să-şi dea tot concursul pentru implementarea unui sistem de vot modern și actual care să permită în mod efectiv fiecărui cetățean român aflat în străinătate să voteze.

Votaţi pentru această moţiune, pentru că votul românilor nu poate fi ignorat de niciun politician din România! Haideţi ca de mâine să începem schimbarea în bine, să începem să construim, pentru că ţara are nevoie de un guvern competent şi de multă muncă în interesul tuturor! REALITATEA.NET

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
ANUNŢ DE VÂNZARE S.C. HYDRAMOLD S.R.L. IAŞI, cu sediul social în Mun. Iaşi, str. Calea-Chişinăului, nr.29, corp C43/4, parţial, jud. Iaşi, CUI : RO1966633; Nr. de înregistrare la O.R.C. J22/1247/1991, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 02.10.2019, ora 12.00, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie (lei, fără T.V.A.*) Activ 3 - AUTOUTILITARĂ MARCA RENAULT, FURGON, 2006, 2,5 TDI, 99 CP - 4.792,00 lei Activ 5 - STIVUITOR MANUAL SDJ 1000 - 640,00 lei Activ 6 - Imobilizări Necorporale. Instalaţii Tehnice. Prototipuri. Mobilier, Aparatură, Birotică - 40.968,00 lei Activ 7 - Programe şi Aplicaţii Web. Echipamente IT - 21.624,00 lei Activ 8 - Agregat de probat pompe de adâncime - 2.168,00 lei Activ 9 - Ancoră hidraulică (presiune 260 bari) - 2.400,00 lei Activ 10 - Cheie hidraulică 100 dan*m modernizată - 656,00 lei Activ 11 - Cheie hidraulică 1500 daNxm modernizată - 2.088,00 lei Activ 12 - Cheie hidraulică 350 dan”m modernizată - 2.064,00 lei Activ 13 - Echipament de tensionare/detensionare TENSRELAX - 43.152,00 lei Activ 14 - Echipament mobil pentru asamblări filetate - 44.128,00 lei Activ 15 - Echipament spate UEMA - 6.440,00 lei Activ 16 - Presă rabatabilă de 400 tf - 19.200,00 lei Activ 17 - Stand probat grup combinat acţionare (mb telecom) STH-21 - 86.624,00 lei Activ 18 - Stand probat prevenitoare - 2.872,00 lei Activ 19 - Unitate de acţionare hidraulică UAH.700 - 4.336,00 lei Activ 20 - Stand pentru montat cilindri hidraulici - 2.856,00 lei Activ 21 - Stand pentru probat pompe manuale - 4.480,00 lei Activ 22 - Traductor combinat de turaţie, cuplu şi putere - 2.544,00 lei * Pentru bunurile mobile se percepe T.V.A. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 01.10.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Relaţii suplimentare se pot obţine la Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel. 0232/243864, 0751083082, fax: 0232/212231, email: vanzari@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Evadatul din Vrancea a fost prins: A amenintat o batrana, iar localnicii au sunat la Politie
22/09/2019 00:35

 Sambata seara, tarziu, evadatul de la Penitenciarul din Focsani a fost prins pe raza comunei Poiana Cristei, dupa cautari intense, la care a fost folosit si un elicopter. Ciobotaru Vasilica, in varsta ...

CUTREMUR în România 21 septembrie 2019
21/09/2019 19:29

 A fost cutremur sambătă, 21 septembrie 2019 Sambătă, 21 septembrie 2019, a fost cutremur in judetul Vrancea. Seismul s-a produs la ora 18:54:43. A avut magnitudinea de  3.1 grade pe scara Richte ...

Un criminal extrem de periculos a evadat la Focsani: E cautat cu elicopterul si 190 de politisti si jandarmi
21/09/2019 16:29

 Cautarile detinutului de la Penitenciarul Focsani care a evadat in cursul zilei de vineri continua, in teren fiind mobilizati circa 190 de politisti si jandarmi, dar si un elicopter, a informat Inspe ...

Prognoza meteo 21 septembrie. Cum va fi vremea în București, Iași, Constanța sau Cluj
21/09/2019 13:03

 Deşi nu vor fi precipitaţii sambătă, 21 septembrie, valul de aer polar a ajuns in toată ţara! Vremea in Bucuresti În Bucureşti, meteorologii anunţă cer predominant insorit dis-de diminea ...

Donald Trump transmite că au fost făcute progrese în negocierile cu China
21/09/2019 12:50

 „Voi spune acest lucru: facem progrese impresionante cu China”, a declarat Donald Trump. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat vineri seară că nu are nevoie de un acord com ...

BREAKING Donald Trump ameninţă cu eliberarea
21/09/2019 11:21

 "Eu am invins califatul. Cand am ajuns la putere, califatul era răspandit peste tot. Am invins califatul, reţeaua ISIS (Stat Islamic in Irak şi Siria -n.red.), iar acum avem mii de prizonieri de r ...

Cazul Caracal. Gheorghe Dincă a schimbat varianta uciderii Luizei Melencu
21/09/2019 11:04

 Anchetatorii au obţinut o nouă declaraţie de la Gheorghe Dincă. La declaraţiile oficiale de pe 28 iulie, inculpatul le-a spus procurorilor că fata a acceptat să meargă de bunăvoie cu el şi, dup ...

Vremea se menţine rece în prima parte a weekend-ului. Când cresc temperaturile
21/09/2019 10:49

 Meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie ()ANM, Diana Giurgiu, a precizat, pentru MEDIAFAX, că sambătă vremea se va menţine răcoroasă, chiar rece dimineaţa şi noaptea ...

Boris Johnson transmite că au fost făcute progrese în negocierile pentru Brexit
21/09/2019 10:46

 „Cred că facem progrese”, a declarat Boris Johnson. Prim-ministrul britanic s-a declarat incurajat de anunţul făcut de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a transmis ...

Noi probleme din cauza Brexitului: Londra nu se mai află pe primul loc în clasamentul principalelor centre financiare ale lumii/ Ce metropolă i-a luat locul
21/09/2019 10:34

 Deşi exodul angajaţilor din sectorul financiar preconizat in lunile de după votul Brexit nu s-a inregistrat, băncile şi alte companii de servicii financiare au fost reticente in privinţa investiţii ...