Orașele și satele din Italia în care oamenii sunt plătiți ca să locuiască. Trebuie îndeplinită o singură condiție

0000   media-147833598102430800

Dimensiune font:

| 17-05-2021 09:01

Odată cu apariția pandemiei de Covid-19,telemunca a devenit o posibilitate pentru o mulțime de oameni din întreaga lumea, ceea ce înseamnă că biroul poate fi acum oriunde, de la o masă de bucătărie, până la o plajă cu nisip. În aceste condiții, să te muți într-unul din orășelele pitorești din Italia este o opțiune de luat în calcul, în special atunci când autoritățile se oferă să îți plătească o parte din chirie doar ca tu să locuiești acolo.


Pare de necrezut, însă acest lucru se întâmplă în Santa Fiora din Toscana și în Rieti, regiunea Lazio, acolo unde administrațiile plătesc 50% din chiria locuințelor pentru cei care aleg să se mute aici, scrie CNN.

Situat în inima Toscanei, satul medieval Santa Fiora este parte din rezervația naturală Monte Amiata și este aproape de minunata Val D`Orcia, centrul vinului din Montepulciano și Siena.

Noii rezidenți primesc 50% din chirie
Cei care vor să se mute și să închirieze o casă în Santa Fiora vor primi până la 200 de euro, 50% din chiria totală pentru sejururi pe termen lung între două și șase luni. De obiecei, prețul unei chirii este cuprins între 300 și 500 de euro, ceea ce înseamnă că orice se mută aici, ar puteaplăti doar 100 de euro pe lună, restul de bani fiind oferiți de primărie.


Satul are în prezent aproape 2.500 de rezidenți, însă primarul Federico Balocchi este sigur că tehnologia și telemunca vor putea revoluționa viitorul localității.

Pentru a ajuta persoanele să își găsească tipul ideal de cazare – fie că este o căsuță confortabilă din piatră în centrul istoric sau o mică vilă pe dealurile verzi, primăria a lansat un site web, alături de o listă de servicii utile și contacte de instalatori, babysitteri, medici, electricieni, pentru a-i face pe nou-veniți să se simtă instantaneu ca acasă.

O singură condiție trebuie îndeplinită
Pentru a beneficia de plata a 50% din chirie, autoritățile locale impun totuși o condiție: localnicii trebuie depună la primărie documente care să ateste că au o slujbă pe o perioadă nedeterminată, unde este permisă munca de la domiciliu.

„Scopul este de a stimula oamenii să se mute și să lucreze de aici. Vrem ca Santa Fiora să devină biroul lor mobil. Acesta este doar primul pas al proiectului nostru de sat inteligent, axat pe conectivitate și tehnologie pentru a atrage noi rezidenți și firme”, spune edilul.

Desigur, și persoanele aflate la pensie sunt bine venite să se mute în Santa Fiora, însă ele nu vor beneficia de voucher decât dacă lucrează în continuare ca antreprenori independenți, profesioniști sau consultanți online.

Bonus pentru fiecare nou-născut
Chiriașii sunt liberi să își prelungească șederea de șase luni, iar primarul crede că mulți se vor îndrăgosti de sat și vor rămâne pentru totdeauna.

Dacă decid să investească în sectorul turistic local, Santa Fiora este dispusă să le acorde până la 30.000 de euro pentru a deschide o pensiune sau pentru a reabilita o locuință veche.

Există și un bonus pentru bebeluși de până la 1.500 de euro pentru fiecare nou-născut, dacă cineva decide să își stabilească rezidența și să aibă un copil.

„Avem taxe mici pentru grădiniță, autobuze gratuite de transfer școlar și multe activități pentru copii, pentru a le permite părinților timp să respire”, completează primarul.

Condiții similare și în orașul Rieti
Și orășelul Rieti, cu o populație de aproximativ 50.000 de locuitori, oferă condiții similare pentru un sejur de minimum trei luni.

Voucherele care asigură jumătate din plata chiriei pot fi prelungite dincolo de șase luni, iar un contract de închiriere este singura dovada necesară pentru decont. Angajații vor avea nevoie de o scrisoare de la serviciu pentru a dovedi faptul că sunt în telemuncă.

„Tinerii continuă să fugă la Roma în căutarea unui loc de muncă, așa că ne-am angajat într-o misiune de a atrage lucrătorii din alte zone, care vor să vină aici ca să lucreze la distanță. Poate vor revitaliza orașul nostru”, recunoaște primarul Daniele Sinibaldi.

Și aici chiriile sunt destul de ieftine, astfel că pentru 600 de euro pe lună, italienii pot avea o întreagă vilă într-o zonă liniștită. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 200/89/2011, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui şi C.E.C. Bank Sucursala Vaslui, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „GENIALUL” S.R.L. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Alexandru cel Bun, bl. 187, sc. C, et. 2, ap. 12, judeţul Vaslui, cât şi terenul proprietatea lui Cordunianu Tudorel, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, ADRESA, Componenţa/Observaţii, Valoare - lei- 1. Construcţia C2 – magazin, birou, spaţiu odihnă, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui, suprafaţă construită 130,96 m.p., iar terenul pe care este amplasată construcţia nu aparţine debitoarei, 24.720,00 2. Bunuri mobile, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui Vitrină frigorifică Mondial Elite, Rafturi PAL, Birou-masă PAL, Raft pâine lemn, Cântar electronic, Casă de marcat Datecs MP55A, 1.165,00. Preţul de pornire la licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârii Adunării creditorilor din data de 23.03.2021. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile debitoarei va avea loc la data de 18.06.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe săptămânale, respectiv la până la data de 16.07.2021. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 5% din preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile mobile şi 2.000 lei din valoarea activului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei pentru bunurile imobile şi 50,00 lei pentru bunurile mobile şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0335/566.035, 0727/850.575, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zemeș, str. Principală, nr. 200, Zemeș, judeţul Bacău, telefon 0234383037, fax 023438330, email adp@zemes.ro, persoană de contact Alupei Teofil. 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie închiriat: Spațiu nr. 1 (boxă), în suprafață de 16,03 m.p., ce face parte din imobilul Piață Zemeș, strada Principală nr.160, proprietate publică a Comunei Zemeș, pentru activități economice comerț sau servicii. Închirierea se face conform H.C.L. 82/17.05.2021, si O.U.G. nr. 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc in Caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: de pe site-ul www.zemes.ro sau de la sediul U.A.T. Comuna Zemeș. 3.2. Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul instituției de la care se poate obține un exemplar din documentația de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, U.A.T. Comuna Zemeș, strada Principală nr. 200, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.3. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 lei, se poate achita numerar la casieria UAT Comuna Zemeș. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 14/06/2021, ora 13.00. 4. Informații privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 23/06/2021, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Zemeș, strada Principală, nr. 200, județul Bacău. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: un exemplar. 5. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 24/06/2020, ora 10.00, la sediul UAT Comuna Zemeș, str. Principală nr. 200, județul Bacău. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4, tel: 0234/514419, fax 0234/525211, email tr-bacau-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate, în vederea publicării: 26/05/2021
EuroBusiness LRJ ”S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr.120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 24.06.2021, 01.07.2021, 08.07.2021, respectiv 15.07.2021, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd.Magheru, nr.31, et.1, cam.25, Sector 1, licitații în vederea valorificarii următoarelor bunuri imobile, proprietatea debitoarei: BUNURI IMOBILE, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA), Proprietate imobiliară, cu destinație industrială, situată în Mun. Brăila, Calea Galați nr.146, Lot 2, Jud. Brăila, CF nr. 77045 a Mun. Brăila, compusă din: Teren intravilan, categoria curți–construcții, în suprafață de 96,00 mp, amplasat în Mun. Brăila, Calea Galați nr.146, Lot 2, Jud. Brăila, nr. cad. 77045,CF nr. 77045 a Mun. Brăila și Construcția C1-grup social, nr. cad. 77045-C1, CF nr. 77045 a Mun. Brăila, Sc la sol=93,00 mp și Sc desf=279,00 mp, cu regim de înălțime S+P+1E; 19.279,60. Proprietate imobiliară, cu destinație industrială, s ituată în Mun. Brăila, Str. Costache Negruzzi nr.63-65, Jud. Brăila, CF nr.72141 a Mun. Brăila, compusă din: Teren intravilan, categoria curți–construcții, în suprafață de 580,00 mp, amplasat în Mun. Brăila, Str. Costache Negruzzi nr.63-65, Jud. Brăila, nr.cad.3362, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Construcția C1-spațiu producție și sediu, nr.cad.3362-C1, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Sc la sol=367,89 mp și Sc desf=735,78 mp, cu regim de înălțime P+1E,Construcția C2-centrală electrică, nr.cad.3362-C2, CF nr.72141a Mun. Brăila, Sc la sol=13,99 mp, cu regim de înălțime P și Construcția C3-atelier, nr.cad.3362-C3, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Sc la sol=36,67 mp, cu regim de înălțime P. 43.048,00. Proprietate imobiliară, teren și construcții cu destinație nerezidențială, situată în Localitatea Eforie Sud, Str. Eternității nr.1, Jud. Constanța, CF nr.102530 a localității Eforie Sud, compusă din: Teren intravilan în suprafață de 950,00 mp din acte (972,00 mp măsurat), amplasat în Loc.Eforie Sud, Str. Eternității, nr.1, Jud. Constanța, CF nr.102530 a localității Eforie Sud, nr.cad.102530, Construcția C1(construcție fără acte)-locuință, nr.cad.102530-C1, Sc=123,00 mp, Construcția C2(construcție fără acte)-magazie, nr.cad.102530-C2, Sc=8,00 mp, Construcția C3(construcție fără acte)-spații cazare, nr.cad.102530-C3,Sc=32,00 mp, Construcția C4-anexă gospodarească, nr.cad.102530-C4, Sc=43,00 mp, Construcția C5-umbrar, nr.cad.102530-C5, Sc=26,00 mp, Construcția C6-grup sanitar, nr.cad.102530-C4, Sc=10,00 mp; Construcția C7-anexă gospodarească, nr.cad.102530-C4,Sc=6,00 mp, Construcția C8-spații de cazare, nr.cad.102530-C8, Sc=90,00 mp, Construcția C9-magazie, nr.cad.102530-C9, Sc=5,00 mp, Construcția C10-spațiu comercial și locuință, nr. cad.102530-C10, Sc=57,00 mp și Construcția C11(construcție fără acte)-spații de cazare, nr.cad.102530-C11, Sc=58,00 mp. 79.807,60. Prețurile nu includ TVA, urmând a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art.292, (alin.2),l it.F, din Codul Fiscal,în măsura aplicabilității. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietul de sarcini care poate fi procurat on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestuia fiind de 2.380,00 RON,TVA inclus, dovada achiziţiei acestuia fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestora efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892RON,deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.:RO76BUCU1032235342465RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei, ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietul de sarcini,urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail :vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro.Vizitarea şi prezentarea activelor se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini.Vizualizarea activelor imobile este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar.: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702, 0729.292.746, mail: vanzari@lrj.ro, office.is@lrj.ro, telefon:0737.242.544, mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, mail:paula.stoian@fanyon.ro.
Cosmar in Grecia pentru o familie de romani, plecati in vacanta fara vaccin:
22/06/2021 22:10

Plecati intr-o vacanta de 14 zile in Grecia, fara a fi vaccinati, o familie de romani a povestit in detaliu cosmarul prin care a trecut in momentul in care rezultatul la unul din testele PCR a iesit pozitiv. Ac ...

Melania Trump a devenit casnică
22/06/2021 15:52

Melania Trump si-a părăsit postul de primă doamnă acum o lună, retrăgandu-se in Florida cu Donald, ca să se concentreze, aparent, pe viata de casnică. În timp ce lumea intreagă se intre ...

Turcia va ridica din 1 iulie o parte dintre restricții
22/06/2021 11:22

 Turcia va continua să ridice, din 1 iulie, o parte din restrictii impuse in contextul pandemiei de COVID-19, după ce numărul de noi cazui zilnice a scăzut pană la aproximativ 5.000, a anuntat luni pr ...

Africa va avea din 2027 o uniune monetară - Cum se va numi noua monedă
22/06/2021 11:15

Africa va avea in 2027 o uniune monetară, semn al progresului economic şi financiar, dar şi al oportunităţii pentru Europa de Est de a-şi diversifica exporturile şi reduce dependenţa de UE.   & ...

Diavolii tasmanieni aduși pe o insulă acum 10 ani, pentru salvarea speciei, au ucis întreaga populație locală de pinguini
22/06/2021 11:01

Diavolii tasmanieni introdusi pe o insulă australiană acum 10 ani, pentru protejarea speciei, au decimat populatia locală de pinguini, informează The Guardian. Tentativa de a salva specia diavolilor ta ...

Romania, tot mai aproape de inzestrarea cu F-35. Cand ar putea intra in dotarea armatei cele mai avansate avioane de vanatoare
22/06/2021 09:15

Seful Statului Major al Fortelor Aeriene, Viorel Pana, in cadrul unui interviu acordat saptamana trecuta, a readus in discutie achizitionarea de catre tara noastra de aeronave de generatia a V-a. Referirile la ...

Astăzi începe Evaluarea Națională 2021. Toate informațiile despre examen
22/06/2021 07:15

Evaluarea Natională 2021 incepe luni cu proba de Limba si literatura romană, iar la această sesiune s-au inscris de 131.177 de absolventi ai clasei a VIII-a. Pentru prima dată, pe langă cele 2 ore alocat ...

Explozie provocată de detonarea a peste 18 tone de explozibil în ocean. Americanii au vrut să testeze un portavion
21/06/2021 13:54

Marina americană a provocat un cutremur cu magnitudinea de 3,9 pe scara Richter pentru a testa un portavion. Intensitatea cutremurului a fost măsurăta de Institutul American de Seismologie. Americanii au fo ...

Gest inconstient! O femeie din Turcia a fost la un pas de moarte din cauza unui bărbat care a aruncat canapeaua pe geam
21/06/2021 13:47

Un bărbat din Istanbul putea deveni, fără voie, un criminal după ce a hotărat să-şi scoată din locuinţă o canapea veche, in cel mai uşor mod cu putinţă.  El a scos canapeaua pe fereastră şi ...

Brazilia, trandafiri roşii în memoria victimelor Covid
21/06/2021 13:40

Un ONG a dorit să aducă astfel un omagiu celor 500.000 de oameni care au decedat in pandemie din cauza Covid-19. Voluntarii au infipt tăruşi in nisip şi au legat de ei cateva sute de trandifiri. Brazilia a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei