Painkiller Review

Painkiller Review

Daca stam sa ne gandim, un 3D Shooter este unul dintre cele mai simpliste genuri de joc: ai o arma, impusti toti inamicii care iti stau in cale, termini nivelul, o iei de la capat. Destul de simplu si pe intelesul tuturor. Cel putin asa era inainte. Acum, odata cu urmasii clasicilor Quake, Doom sau Wolfenstein, au aparut si obiective primare si secundare, clase diferite de jucatori in multiplayer, damage realist al armelor, ba chiar si unele elemente de RPG. Unii insa nu apreciaza aceasta ingreunare inutila a genului si duc dorul vremurilor in care tot ce trebuia sa faci era sa tii apasat butonul de foc pana cand ramaneai fara munitie, monstrii de omorat sau viata. Tocmai acestor gameri le este dedicat cel mai nou titlu al celor de la People Can Fly, un 3D Shooter care ne propune sa ne intoarcem la originile genului si sa savuram din nou acea actiune pura. Numele sau: Painkiller.

La inceperea jocului, afli ca te numesti Daniel Garner si din nefericire, intr-o noapte ploiasa ai avut un teribil accident auto, care te-a costat viata sotiei tale, Catherine, dar si pe a ta. Dupa moarte, ea a ajuns in Rai, dar dintr-un motiv necunoscut tu ai ramas in Purgatoriu. Aici, un mesager al Sefului, numit Sammael, vine si-ti propune o intelegere: pentru a impiedica atacul armatelor demonice asupra Raiului, tu trebuie sa omori 4 generali din armata lui Lucifer. Astfel, esti absolvit de toate pacatele si poti fi in sfarsit alaturi de Catherine. Alternativa: vei ramane in Purgatoriu pana la adanci batraneti. Evident, jocul n-ar mai fi avut farmec daca ai fi zis nu, asa ca inarmat pana-n dinti va trebui sa termini 24 de nivele plina de actiune si adrenalina in cautarea celor 4 generali si a lui Lucifer insusi.

Painkiller marcheaza o reintoarcere la originea first person shooterelor, unde accentul era pus pe actiune pura si impuscatul cat mai multor inamici pe metru patrat. Din aceste considerente, nu mai este nevoie nici sa reincarcati in timpul luptelor iar schimbarea armelor se face instantaneu. Ca numar, ele sunt 5, dar tinand cont de faptul ca fiecare are cate un mod secundar de foc complet diferit, putem sa vorbim de fapt de 10. Ce este interesant este ca fiecare inamic din joc este susceptibil la un anumit tip de arma. Spre exemplu, pentru inamicii foarte puternici, care rezista cu stoicism la gloantele si rachetele trase in ei, aveti la dispozitie modul secundar de foc al shotgun-ului, care ii va ingheta pentru scurt timp, suficient cat sa va apropiati si sa-i imprastiati in mii de bucatele.

Cu toate ca actiunea se petrece in Purgatoriu (de abia in ultimul nivel ajungeti in Iad), fiecare din cele 24 de nivele au o anumita tema si, pe langa faptul ca sunt foarte mari (nu la fel ca cele din Far Cry, dar pe aproape), realizarea lor este de exceptie. Texturile sunt extrem de detaliate, level design-ul este si el foarte bun, iluminarea de asemenea, iar varietatea locatiilor este si ea binevenita, stiut fiind ca prea multa repetitie duce la plictiseala, care duce la stergerea prematura a jocului de pe harddisk. Astfel, veti avea ocazia sa va luptati prin catacombe, docuri, baze militare, ospicii, poduri inzapezite, manastiri si castele medievale si chiar intr-o opera. Inamicii sunt si ei la fel de variati, fiecare nivel in parte avand propriul set personalizat de care trebuie sa scapati, fie ca e vorba de bikeri inraiti, soldati din primul razboi mondial sau razboinici ninja. Ca inteligenta insa, ei nu difera prea mult, fiindca toti inamicii se vor limita la a alerga pur si simplu inspre voi, uneori in zig-zag pentru a va ingreuna tintirea. Mai tarziu insa veti intalni si unii care vor prefera sa va atace de la distanta.

Campania single-player este alcatuita din 5 capitole (intre care veti avea de urmarit niste cutscene-uri destul de lungi si facute oarecum din topor), fiecare cu subnivelele proprii. La finalul fiecarui capitol va trebui sa va luptati si cu diversi bossi care, pe langa faptul ca sunt imensi (a se citi IMENSI… ganditi-va la finalul de Serious Sam aici), nu pot fi infranti decat daca le descoperiti punctul slab, lucru care uneori va fi mai greu decat pare. Fiecare nivel in parte nu va va lua mai mult de 20-30 de minute pentru a-l termina si, datorita folosirii din abunenta a checkpoint-urilor, nici nu cred ca veti folosi vreodata functia de quicksave/quickload.

Pe langa grafica foarte buna, Painkiller beneficiaza si de o fizica excelent redata de engine-ul HAVOK 2.0. Da, am mai vazut obiecte miscandu-se si inamici murind artistic si in alte jocuri, dar Painkiller duce aceste aspecte la un cu totul alt nivel. Inamicii sunt aruncati in spate daca ii impuscati din apropiere cu shotgun-ul, pot ramane intepeniti in podea sau in pereti daca folositi stake gun-ul, butoaiele sau cutiile de prin nivele pot fi sparte sau aruncate in aer, ziarele se rup in bucati daca folositi o grenada, iar unele usi se vor balangani cand treceti pe langa ele. Pentru a intelege insa frumusetea si stilul cu care sunt imbinate grafica, paleta de culori, level design-ul si fizica, va trebui sa vedeti jocul cu proprii ochi. Ce este insa si mai imbucurator este faptul ca jocul ruleaza fluid chiar si pe configuratii modeste, in ciuda calitatii graficii si a faptului ca pe monitor se perinda cel putin o duzina de inamici, plus un eventual boss. Sonorizarea este si ea foarte buna, sountrack-ul rock potrivindu-se perfect cu macelul general de pe monitor, el alternand uneori cu o muzica gotica ce te baga in sperieti mai ales atunci cand explorezi un nivel mai intunecat. Fiecare inamic are propriul “strigat de lupta”, iar exploziile si sunetele armelor sunt si ele foarte bine realizate, dar se remarca o oarecare lipsa de varietate. Exista bineinteles si pozitionare spatiala a sunetului, devenita standard in orice joc care se respecta.