Palestinian ucis în Gaza, armistiţiul Israel-Hamas, ameninţat
Dimensiune font:
Palestinian ucis în Gaza, armistiţiul Israel-Hamas, ameninţat
Un palestinian a fost ucis şi cel puţin 19 au fost răniţi vineri de armata israeliană în apropierea frontierei cu Fâşia Gaza, demonstrând fragilitatea armistiţiului convenit miercuri între Israel şi Hamas, informează principalele agenţii de presă internaţionale.
Un purtător de cuvânt al Hamas, mişcarea islamistă care controlează Fâşia Gaza din 2007, a denunţat "prima încălcare israeliană a armistiţiului", mediat de Egipt, care a intrat în vigoare miercuri seara, citează AFP.
Un palestinian de 20 de ani a fost ucis şi încă 19 persoane au fost rănite de tiruri ale soldaţilor israelieni, care au deschis focul asupra unor agricultori ce se întorceau de la muncă în satul palestinian Khouzaa, la est de Khan Younes - a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al serviciului de ambulanţă din Fâşia Gaza.
Palestinienii lucrau pământul într-o zonă aflată sub interdicţie israeliană, la graniţa între Fâşia Gaza şi Israel.
Un reprezentant al Tsahal /armata israeliană/ a declarat că soldaţii au tras iniţial focuri de avertisment. Aceştia au fost nevoiţi să deschidă focul, deoarece "aproximativ 300 de palestinieni încercau să se apropie de împrejmuirea de securitate", a explicat sursa citată.
Joi, şase palestinieni au fost răniţi în incidente similare, tot la frontiera între Fâşia Gaza şi Israel.
"Dacă asemenea acţiuni nu încetează imediat, Israelul îşi asumă riscul de a face să se prăbuşească fragilul armistiţiu'', a avertizat un parlamentar palestinian.
Miercuri seara, după anunţarea deciziei de încetare a focului, 12 rachete au fost lansate din Fâşia Gaza asupra teritoriului israelian, fără să provoace victime, a anunţat poliţia israeliană.
În Cisiordania ocupată, armata israeliană continua vineri arestările în rândul palestinienilor, în contextul manifestaţiilor de solidaritate cu Fâşia Gaza, care au degenerat uneori în violenţe deschise. Au fost arestate 28 de persoane, între care cinci deputaţi Hamas, după ce joi forţele de ordine israeliene ridicaseră 55 de palestinieni. AGERPRES
http://www.agerpres.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau