Papa Francisc, vaccinat la Vatican, în prima zi a campaniei

papa

Dimensiune font:

| 13-01-2021 18:30


Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, s-a vaccinat miercuri împotriva covid-19, în prima zi a campaniei de vaccinare organizată de către statul Vatican, dezvăluie doi jurnalişti apropiaţi argentinianului, relatează AFP.


Doi jurnalişti - de la cotidianul argentinian La Nation şi de la revista americană iezuită America, specialişti în Vatican şi apropiaţi Suveranului Pontif - dezvăluie Francisc a fost vaccinat miercuri, la intrarea în sala de audienţe Paul al VI-lea, în cetatea Vaticanului.

Contactat de AFP, Sfântul Scaun nu a confirmat aceaste informaţii.

Un purtător de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a anunţat însă lansarea campaniei de vaccinare a celor aproximativ 5.000 de locuitori şi angajaţi ai Vaticanului.

Francisc a anunţat el însuşi, într-un interviu difuzat duminică, faptul că s-a programat pentru a se vaccina.

El a catalogat în acest interviu opoziţia faţă de vaccin drept un ”negaţionism sinucigaş” şi a subliniat că vaccinarea este ”o alegere etică” indispendabilă protejării vieţii celorlalţi. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

13:00

Compania Pfizer, lovitură dură pentru România. Ce se întâmplă cu vaccinurile care urmau să sosească în țară
22/01/2021 20:55

Veste proastă pentru Romania, dar si alte state din Europa. Compania Pfizer va trimite doar jumătate din dozele pe care trebuia să le trimită săptămana aceasta, ceea ce inseamnă că vaccinarea va fi afec ...

FOAMETEA lovește SUA: Băncile de alimente sunt copleşite de amenicanii aflați în pragul inaniției
22/01/2021 20:41

Noul preşedinte american Joe Biden va aborda vineri una dintre consecinţele cele mai vizibile ale crizei economice provocate de pandemia de COVID-19, promiţand un ajutor imediat milioanelor de americani făr ...

Pensia lui Donald Trump pentru funcţia de preşedinte este mai mică decât cea mai mare pensie din România
22/01/2021 16:51

Fostul preşedinte american Donald Trump are dreptul de a incasa aşa-numita pensie pentru foştii preşedinţi, in valoare de 221.400 de dolari pe an, adică 18.450 de dolari pe lună, ceea ce il poziţioneaz ...

Un copil de un an și jumătate și-a împușcat vărul de 5 ani
22/01/2021 12:30

Un copil de 5 ani a fost impuscat mortal de vărul său de doar un an si jumătate Scenele de groază s-au petrecut in orasul american Detroit, statul Michigan, miercuri, 20 ianuarie, in jurul orei locale 9. ...

Bărbat tăiat de tren la Pitești
22/01/2021 12:16

 Un bărbat in varstă de 62 de ani, din comuna damboviţeană Conţeşti, a avut parte de o moarte fulgerătoare. Acesta a traversat prin loc nepermis calea ferată şi a fost lovit de un tren. Incidentul ...

Și-a dorit să moară acasă, dar visul i s-a frânt. Bolnavă de cancer, o româncă a murit în Marea Britanie
22/01/2021 12:08

Andreea, romanca din Marea Britanie diagnosticată cu cancer in ultima fază, nu si-a mai văzut visul cu ochii: acela de a muri acasă, inconjurată de cei dragi.Tanăra s-a stins din viată, joi, la ora 16.00 ...

Franta cere europenilor, inclusiv romanilor, un test PCR negativ la intrarea in tara. Masura intra in vigoare duminica
22/01/2021 10:49

Cetatenii Uniunii Europene si cei din afara blocului care calatoresc in Franta sunt obligati sa prezinte un test PCR negativ la intrarea in tara, efectuat cu cel mult 72 de ore, incepand de duminica. Masura a ...

India a vaccinat peste 1 milion de lucrători din domeniul sănătății în mai puțin de o săptămână
22/01/2021 10:47

India a inceput vaccinarea in masă a lucrătorilor din domeniul sănătătii. India a vaccinat un total de 1.043.534 de lucrători din domeniul sănătătii pană in prezent in prima fază a unei actiuni d ...

Japonezii care incalca restrictiile in pandemie ar putea face inchisoare
22/01/2021 10:40

Guvernul Japoniei a aprobat vineri, 21 ianuarie, doua proiecte de lege menite sa intareasca eficacitatea masurilor restrictive pentru contracararea raspandirii noului tip de coronavirus, ceea ce ar permite, in ...

Cât este ajutorul de înmormântare în 2021 și cum se acordă
22/01/2021 09:40

Ajutorul de inmormantare pentru anul 2021 se asigură pensionarilor in sumă de 5.429 lei, iar membrul de familie al asiguratului / pensionarului este de 2.715 lei. Potrivit informatiilor oferite de Casa Nat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei