Penumbra: Requiem – RePlay Review

Penumbra: Requiem – RePlay Review

Acum aproape o lună încercam să justific diverşilor prieteni nota (în viziunea lor, prea mare) dată lui Penumbra: Black Plague. N-am reuşit să-i conving că nu m-a plătit nimeni să-mi vând demnitatea, dar până la urmă au dispărut prin case ca să vadă şi ei „minunea”. O parte mi-au dat dreptate ulterior, însă majoritatea s-au întors şi mi-au rânjit acid întrebând „Şi cum o să te scoţi în review-ul de la Requiem? Ai văzut ce varză e?”

Ei bine, Requiem nu e „varză”. Requiem e un epilog. Deşi seria Penumbra a fost anunţată iniţial ca o trilogie, producătorii au declarat în prezentarea iniţială a lui Black Plague că a treia parte a fost tăiată din proiect, ca apoi s-o reintroducă, nu ca ultim capitol din trilogie, ci ca un simplu expansion pentru cel de-al doilea titlu al seriei. Şi chiar dacă această etichetă uşor negativă nu poate justifica anumite lipsuri (un joc „varză” e un joc „varză” la urma urmei, fie el stand-alone, portare sau expansion), ar fi nedrept dacă l-aş judeca după aceleaşi standarde după care am judecat Black Plague. Structura e complet diferită, s-au făcut modificări majore în termeni de design şi nu există nicio formă de coeziune din punctul de vedere al poveştii. Dacă vă aşteptaţi la continuitate şi „un ultim capitol grandios” al tragediei lui Phillip veţi fi dezamăgiţi, dar dacă sunteţi suficient de flexibili să-i acordaţi o abordare mai plastică, s-ar putea să nu fiţi acriţi de experienţă.

Acid lisergic dietilamid-25

“Povestea” din Requiem începe de unde s-a terminat Black Plague, cu diferenţa notabilă că evenimentele din acest ultim episod sunt în mare parte doar în capul protagonistului. Ceea ce, dacă stau să mă gândesc, n-a fost o idee atât de rea, pentru că face momentele suprarealiste să pară ceva mai naturale. Iar aceste momente au crescut notabil calitatea design-ului de nivel, în ciuda faptului că nivelurile nu au niciun fel de sinergie sau măcar legătură – se trece pur şi simplu de la ruine antice la mediu industrial la staţii de cercetare polare în aer liber .Nivelurile sunt în număr de 9 iar structura lor luată ca întreg seamănă mai degrabă cu cea din Portal decât cu cea din episoadele predecesoare.

Partea bună a acestei strategii de design constă în schimbarea radicală a mediului fără vreo explicaţie, lucru ce dă culoare unor coridoare cam monocrome. Dacă în episoadele anterioare ne plimbam câte o oră până să vedem altceva în afară de gri şi cărămiziu, aici lumina şi texturile diferă destul de mult de la nivel la nivel, menţinând în acelaşi timp o atmosferă sumbră şi dementă.

Secţiunile de strecurare din episoadele precedente au fost eliminate, iar în locul lor s-au introdus elemente de platforming. Ceea ce nu e neapărat o idee rea, dar faptul că că au scos monştrii s-ar putea să mai scadă din intensitatea valorii “horror” a jocului. Nu ştiu ce experienţe aţi avut voi cu Overture şi Black Plague, dar eu unul săream din scaun, pe undeva după miezul nopţii, când dădeam de câte o siluetă cocoşată după vreun colţ obscur. Requiem m-a făcut să-mi fie dor de senzaţia aceea atât din cauza absenţei situaţiilor în cauză, dar şi pentru că întregul joc poate fi descris ca “un fel de Portal fără Portal Gun.” Cu atât mai mult cu cât scopul fiecărui nivel este să activezi şi să treci prin… portaluri.

Trecând peste această mică dezamăgire, e de reţinut că puzzle-urile sunt din ce în ce mai interesante, iar unele niveluri au un “je ne sais quoi” în comun cu poate cel mai interesant nivel prezent în vreun joc – Constantine’s Mansion din primul Thief. Nivelul în cauză ilustra mai mult decât un simplu conac, fiindcă descopereai în adâncurile lui că fizica n-are nicio valoare, că eşti un cobai prins în formele bolnave ale unui labirint psihedelic şi că în ciuda ororii care te cuprinde încetul cu încetul, nu te poţi opri. Şi pentru a treia oară, seria Penumbra te roagă să suspenzi realitatea obiectivă ca să poţi aprecia cu adevărat jocul. Timp de aproximativ 3 ore…

Cu toate astea, un joc nu e făcut doar din puzzle-uri şi atmosferă, iar la alte capitole Requiem nu stă atât de bine. Unul din ingredientele care fac jocurile horror atât de incitante e lipsa resurselor de care dispune jucătorul. În Black Plague şi Overture ţi-era mai mare dragul să găseşti medicamente, fiindcă în majoritatea cazurilor (în speţă dacă jucai pe cel mai înalt nivel de dificultate) aveai nevoie acută de ele. Lanterna era şi ea o unealtă preţioasă, cu baterii răsfirate pe ici-colo, destule ca să le apreciezi utilitatea şi suficient de puţine încât să apelezi şi la mijloace alternative de iluminare (batonul fluorescent, torţele din dotare). Lipsa vreunui pericol mobil din Requiem lasă un gust amar de fiecare dată când dai de câte un flacon de pastile, parcă ţi-ar face în ciudă, iar lanterna nu pare să consume bateriile de nicio culoare.

Peste tonul sumbru şi serios al acestui ultim fragment din tumultoasa experienţă a protagonistului există câteva „glumiţe” care fac referinţă la alte jocuri. Câte un icon din Portal, muzica din Donkey Kong pe fundal în timpul evitării unor butoaie în flăcări (o restaurare a unui fragment de nivel din jocul menţionat) sau nişte trimiteri ambigue la adresa Oddworld, universul din Abe’s Odyssey, mă fac să cred că acest expansion e un fel de tribut sub forma unor nivele bonus şi nu un proiect serios, canonic, ce încheie o serie de altfel excelentă.

„Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie”

În ciuda schimbărilor majore, cele mai multe în rău, Requiem nu e un eşec sau o experienţă nefericită. Sigur, e mai slab decât cele două stand-alone-uri din serie şi, pot să-i înţeleg pe cei care sunt furioşi pe producători, eu însumi aşteptându-mă la mult mai mult. Cu toate astea, rămân de părere că merită cei 10$ (sau 20$ în pachetul Black Plague + Requiem), însă e important să ştiţi că aveţi nevoie de al doilea joc din serie instalat în prealabil pentru a rula expansionul.

Nu mi-aş face totuşi griji pentru necunoscători, deoarece Requiem nu are ce căuta pe calculatorul unui jucător care nu a terminat deja primele două episoade ale seriei.