Postal 2 Review

Postal 2 Review

Aparut in noiembrie 1997 si urmat in februarie 1998 de addonul Special Delivery, iar in aprilie 2001 de compilatia Postal Plus, Postal s-a bucurat de un succes comercial destul de moderat vanzandu-se in doar 250.000 de exemplare. Si nu fiindca ar fi fost un joc isometric de actiune slabut, ci din cauza ca, aproape imediat dupa lansare, a fost interzis in numeroase tari (Germania, Australia, Coreea de Sud si partial in Statele Unite) datorita scenelor excesiv de violente, fiind considerat si in prezent unul dintre cele mai controversate jocuri ale tuturor timpurilor. Acest fapt nu i-a impiedicat pe cei de la Running With Scissors, fideli expresiei “postasul suna intotdeauna de doua ori” consacrata de romanul lui James M. Cain (1934) si de cele doua filme aparute in 1946, respectiv 1981, sa nu renunte la ideea realizarii lui Postal 2.

Ca si in prima parte, personajul principal nu este prototipul eroului al carui scop este de a salva lumea sau de a supravietui intr-un mediu ostil. Tot ceea ce are de facut este ca, pe parcursul a cinci zile, de luni pana vineri, sa indeplineasca diferite sarcini ce rezida din necesitatile personale si ale sotiei lui cu care imparte o rulota la marginea micului oras Paradise din Arizona: cumpararea unui brad, incasarea unui cec, returnarea unei carti, stampilarea unui buletin de vot, obtinerea unui autograf, strangerea de semnaturi pentru o petitie etc.
Aceste obiective fie iti sunt prezentate inca de la inceputul fiecarei zile, fie apar pe parcurs, in functie de declansarea unor evenimente cum ar fi intalnirea cu un anumit personaj sau explorarea unei anumite zone. Este un aspect care, dorindu-se a se simula viata reala, incearca sa ofere jucatorului cateva momente de neprevazut. Din pacate, impactul acestora este diminuat serios de desfasurarea lor lineara. Astfel, chiar daca unele obiective sunt situate in zone aflate la mare distanta una de alta fortandu-te sa explorezi cat mai mult orasul, scopul acestei actiuni se rezuma doar la a gasi diferite arme, obiecte si bani care totusi te pot ajuta foarte mult in terminarea unui nivel.

Banii sunt cei mai importanti, caci de ei vei avea aproape intotdeauna nevoie, fiind esentiali pentru a incheia cu succes misiuni cum ar fi cumpararea unei jucarii sau platirea unei amenzi. Putine obiective pot fi duse la bun-sfarsit fara a folosi armele. Regula “Postal 2 e un joc violent pe cat esti tu de violent” nu isi dovedeste valabilitatea decat in cazul utilizarii armelor. Nu esti obligat sa ripostezi in situatiile in care unele NPC-uri te ataca in mod voit: poti fugi ori poti evita tirul lor pana cand sunt ucise de politisti. Banii pot fi obtinuti fie omorand NPC-urile, fie intrand in case si subtilizandu-i. Cum Postal 2 nu este un joc stealth, iar suma de bani nu se pastreaza in inventar de pe o zi pe alta, esti nevoit totusi sa furi ori sa ucizi, chiar daca poti fi atent sa nu fii vazut de oamenii legii sau poti impiedica NPC-urile sa ajunga in apropierea unei patrule de politie.
Gradul de ostilitate al politiei fata de actiunile tale este exprimat prin intermediul unui indicator asemanator cu cel din Driver. Atunci cand acesta atinge valoarea maxima vei fi somat de toti politistii din zona respectiva sa te opresti din mers pentru a fi incatusat si dus la sediul politiei. Desi poti evada de acolo putandu-ti recupera toate armele si obiectele din inventar, este recomandabil fie sa te ascunzi, fie sa fugi, caci universul din Postal 2 nu este, din pacate, unul persistent. Fugind intr-o alta zona, nu te va urmari absolut nimeni si valoarea respectivului indicator va fi resetata la zero. Mai mult decat atat, intoarcandu-te in zona initiala, vei constata disparitia eventualelor cadavre lasate in urma, dar si ca atitudinea politistilor este din nou una neutra, de parca nimic nu s-ar fi intamplat.

Pentru a se asigura o fluiditate cat mai mare a jocului, Paradise a fost impartit in locatii delimitate de semne ce te anunta ca esti pe cale sa intri intr-o noua zona. Deosebit de iritant este ca, desi timpii de incarcare ai acestor zone este relativ scurt (20-30 de secunde), ei sunt foarte desi. Nu de putine ori, pentru a strabate o portiune relativ mica de harta, va trebui ca minute in sir sa faci orice altceva in afara de a te juca efectiv. De-a lungul a doua dimineti in care am terminat Postal 2, aproximativ 80% din aceasta perioada a constituit-o incarcarea acestor zone, timp in care am fumat doua pachete de tigari, am citit doua ziare si trei reviste. Cel putin am ajuns expert in calcularea celei mai scurte rute posibile, fapt care diminueaza din nou dorinta de a explora fiecare coltisor al orasului. Pacat, caci unele locatii, cum ar fi banca, mall-ul si biserica, sunt destul de convingatoare, partial datorita graficii, partial datorita personajelor pe care le populeaza.
Fie ca este vorba de caractere ce imita sau nu personaje din viata reala (starul TV Gary Coleman, angajatii firmei Running With Scissors, membri ai fanfarei orasului, politisti, oameni de afaceri, hipioti, preoti, vanzatori, casieri, prostituate etc.), ele se prezinta intr-o larga varietate de infatisari si comportamente, astfel ca rareori veti intalni doua caractere ce arata si se poarta la fel. Tatuajele si lenjeria intima a personajelor de sex feminin sunt doar doua exemple care arata grija producatorilor pentru detaliu.
Ciudat este ca printre cei peste 4100 de locuitori nu am intalnit nici un copil. Cum de-a lungul a cinci zile mi-a fost dat sa vad zeci de lupte ce s-au soldat cu sute de cadavre, nu am putut sa nu ma gandesc cat de dramatic a scazut populatia celui mai violent oras din Arizona. Facand abstractie de rarele situatii in care NPC-urile se opresc si poarta conversatii foarte repetitive, vei avea senzatia credibila ca o mare parte din evenimente au loc independent de vointa ta. Toate caracterele par a avea o ocupatie, indiferent ca merg la pas, danseaza, se spovedesc sau stau la coada pentru a incasa bani, pentru a primi un autograf ori pentru a se spovedi.

Totusi ne-am fi dorit ca AI-ul lor sa fi fost mai bun, deoarece exista unele situatii in care, fugind din calea proiectilor, se vor pune pe vine cu mainile deasupra capului in locuri nu tocmai ferite de traiectoriile proiectilelor, dar si cazuri in care NPC-urile ostile nu vor cauta sa se adaposteasca dupa diferite obstacole atunci cand trag in tine. Pe de alta parta, este remarcabil ca politistul aflat in imediata ta apropiere va incerca sa il aresteze sau sa il omoare mai intai pe cel care te-a atacat, spre deosebire de Grand Theft Auto III unde politistii te urmareau, indiferent daca erai sau nu vinovat de evenimentul respectiv.
Nu exista un sistem diferentiat de damage pe suprafata corpului lor ca in Soldier of Fortune2. Rareori un glont tras in cap se va solda cu moartea respectivului NPC, plus ca vei lovi cu lopata cam de aceleasi numar de ori, chiar daca lovesti in maini, picioare sau cap. In afara de cap, corpurile nu pot fi dezemembrate, iar urmele loviturilor nu sunt vizibile. Cu toate ca a fost introdusa si tehnologia Karma Physics, efectul ragdoll este mai mic comparativ cu cel din Devastation. Cutiile se rostogolesc sub impactul gloantelor, dar nu le poti misca, iar sistemul de coliziuni nu este perfect. Deseori vei vedea cadavre intre un perete sau o usa. Interesant este ca, la fel ca si in Star Wars Jedi Outcast: Jedi Knight II, unele geamuri pot fi sparte atunci cand intri cu viteza in ele.