Povestea impresionantă a unei premiante: abandonată de mamă, cu tatăl răpus de cancer, e crescută de bunică
Dimensiune font:
Georgiana Vlad, o fetiţă de 11 ani din Răşinari, are numai premiul I la şcoală şi carnetul plin de „foarte bine“, chiar dacă îşi duce viaţa în condiţii extrem de modeste. O creşte bunica în vârstă de 78 de ani, într-o locuinţă de nici 20 de metri pătraţi. Crăciunul ei ar fi putut fi frumos, ca al oricărui copil care încheie semestrul cu foarte bine, pe toată linia. Doar că, după ce culege laudele de la şcoală, povestea Georgianei se rupe într-un hohot surd de plâns, într-o cameră cât o cutie de chibrituri, plină de icoane şi de amintiri care îţi frâng inima. ”Copila asta am crescut-o de la 1 an, e ca şi copilul meu”, spune bunica, cu lacrimi în ochii senini, în care s-a oprit, preţ de-o clipă, speranţa. Dobra Vlad are 78 de ani şi chipul blând din poveştile cu bunici frumoşi. Abandonată de mamă Despre mama Georgianei vorbeşte puţin. Doar că a abandonat-o de mică, nu mai ştie nici anii de când n-a mai văzut-o. Şi s-ar fi descurcat, poate, altfel, dacă fiul ei, care şi-a iubit copilul mai mult decît orice pe lume, n-ar fi fost răpus, în urmă cu 3 ani, de-un cancer care a evoluat extrem de repede. Acolo, lângă un sicriu în care şi-a îngropat şi o parte din suflet, bunica şi-a promis că va rămâne lângă minunea cu păr blond atâta timp cât Dumnezeu o va ţine în viaţă. ”A iubit-o foarte mult băiatul meu, şi foarte mult m-a rugat «Mamă, să ai grijă de fetiţă aşa cum ne-ai îngrijit pe noi». I-a părut foarte rău că nu mai poate să o îngrijească”, rememorează bunica ultimele clipe ale fiului ei. Şi, printre lacrimile care curg o dată cu povestea, îţi spune că are cel mai frumos copil din lume. Că învaţă foarte bine, ia numai premiul I, că e cuminte, că până nu de mult o ajuta ea însă acum s-au inversat rolurile şi Georgiana merge să facă cumpărături, o ajută în grădină, face curat.
Citeste mai mult: adev.ro/nh4oyz
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau