PREMIERĂ în Marea Britanie. Noul recensământ include și o întrebare de gen

Elevi-in-Marea-Britanie-Pexels-e1566479323386

Dimensiune font:

| 22-03-2021 14:45


În Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord a început duminică recensământul populaţiei, care va include pentru prima oară o întrebare despre identitatea de gen.

Recensământul, care se desfăşoară la fiecare 10 ani, vizează să furnizeze o imagine cât mai precisă despre populaţie, fiecare locuitor trebuind să răspundă la o serie de întrebări despre vârsta, ocupaţia, originea sa etnică sau relaţia cu celelalte persoane din aceeaşi gospodărie.

Începând din 1801, recensământul întreabă sexul - masculin sau feminin - al respondentului, dar în acest an apare o întrebare suplimentară despre identitatea de gen: „Genul cu care va identificaţi este acelaşi cu sexul dumneavoastră înregistrat la naştere?”.

Dacă răspunsul este negativ, persoana îşi poate preciza identitatea de gen.

Întrebarea nu poate fi pusă decât celor de peste 16 ani, iar răspunsul este facultativ.

Adăugarea acestei întrebări va permite să se „măsoare pentru prima dată numărul locuitorilor transgender”, explică pe site-ul său ONS, biroul naţional de statistică, care a lucrat în ultimii ani cu diferite organizaţii asupra întrebărilor din chestionarul de recensământ.

Ca urmare a unei decizii a Înaltei Curţi, ONS a acceptat să precizeze că răspunsul la prima întrebare despre sexul persoanei trebuie să facă referire la un document oficial precum un certificat de naştere.

Câteva ţări, printre care Nepal şi Bangladesh, au adăugat un „al treilea sex” pentru persoanele transgender în recensămintele lor.

Recensământul debutează peste tot în Marea Britanie cu excepţia Scoţiei, unde a fost amânat pentru martie 2022.

Din cauza pandemiei, el se va desfăşura în cea mai mare parte online.

Cetăţenii care nu vor răspunde la întrebări sau vor da informaţii eronate riscă o amendă de până la 1.000 de lire.

Precedentul recensământ s-a desfăşurat în anul 2011.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

%ANUNTSPECIAL%
Funeraliile prințului Philip: Sute de buchete de flori, depuse sâmbătă dimineaţă la porţile Castelului Windsor
17/04/2021 15:12

 Sute de buchete de flori au fost depuse sambătă dimineaţă la porţile Castelului Windsor de oamenii care au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu prinţului Philip, care a fost soţul reginei Elizabe ...

In Municipiul Iași se redeschid restaurantele, cafenelele și sălile de spectacole
17/04/2021 09:41

 În municipiul Iasi rata incidentei cumulate in ultimele 14 zile este de 2,72 la mia de locuitori si, conform reglementărilor legale, vor intra in vigoare măsurile caracteristice scenariului galben ...

Femeile din Brazilia, sfătuite să amâne să rămână însărcinate „până la un moment mai bun”
17/04/2021 09:31

Autorităţile braziliene le-au sfătuit pe femei să amane să rămană insărcinate pană ce va trece etapa cea mai grea din pandemie, spunand că varianta coronavirusului care devastează ţara sud-american ...

Trei românce strangulate și aruncate în șanț, la Valencia
17/04/2021 07:52

Poliţia Naţională şi Garda Civilă investighează dacă există vreo legătură intre trei cazuri de crimă, ce au avut loc in Valencia, Spania, in ultimele 5 luni. Trei femei, intre care şi o tanără r ...

VIDEO | Un bărbat a murit după ce a fost pus la pământ de un polițist, la Pitești, iar alți doi agenți au sărit cu genunchii pe el. IPJ deschide dosar penal
16/04/2021 16:49

Un bărbat de 63 de ani a murit vineri in fata Autogării de Sud din Pitesti, după ce a fost pus la pămant de trei politisti, relatează site local E-Pitesti. Bărbatul refuzase initial să iasă de pe o tera ...

Franța a adoptat controversata lege care limitează distribuirea de imagini cu polițiști
16/04/2021 13:04

 Parlamentarii francezi au adoptat controversata lege de „securitate globală” care a declansat ample proteste in această tară, anuntă Euronews. Cel mai criticat punct al legii este ...

Funeraliile prinţului Philip. Cine sunt cei care vor merge alături de sicriu
16/04/2021 10:52

Prinţii Charles, Andrew, Edward şi prinţesa Anne, cei patru copii ai ducelui de Edinburgh, precum şi prinţii William şi Harry, nepoţi ai lui, vor merge sambătă alături de sicriul cu trupul neinsufleţ ...

Controversatul Victor Micula a fost trimis în judecată pentru 31 de infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor
16/04/2021 10:19

Omul de afaceri bihorean Victor Micula, fiul magnatului Viorel Micula, a fost trimis in judecată, fiind acuzat in total de 31 de infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a informat ...

Bolnavii COVID sunt urcaţi în TIR-ul ATI cu “macaraua”
16/04/2021 09:13

Pentru că nu există rampe pentru tărgi, urcarea pacienţilor romani in secţiile ATI mobile, aduse de SMURD din Turcia, sunt operaţiuni dificile, derulate la mare inălţime! O fotografie intrată in pose ...

Comisia juridică a Camerei dă undă verde pentru completuri de judecată în apel cu 2 judecători și nu cu 3
16/04/2021 06:45

Deputatul PNL Cristian Băcanu a anunţat că joi comisia juridică a Camerei a adoptat un raport de admitere la propunerea legislativă pe care a iniţiat-o şi prin care completurile de judecată a cauzelor ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei