klaus-iohannis-mediafax-foto-alexandru-dobre

Dimensiune font:

Preşedintele Iohannis, la un eveniment despre comunism: Pentru libertatea de exprimare trebuie să luptăm zilnic

| 11-02-2019 20:51

Klaus Iohannis a declarat luni că epoca cea mai neagră a României a fost comunismul, precizând că după Revoluţia din 89 „fiecare a definit (libertatea n.r.) cum a crezut”, aceasta fiind de către unii „prost înţeleasă”. El a mai spus că pentru libertatea de exprimare românii trebuie să lupte zilnic.

 

 „Comunismul a fost un regim oribil, crunt, draconic, şi aceste lucruri nu se pot crea într-un spaţiu, ci numai prin amintiri şi o mică parte se poate transmite prin povestire. Oprimări, jignii, lipsiţi de liberate, aceste lucruri nu se pot imagina în ziua de astăzi, însă ce se poate povesti, este ce evenimente am văzut, am trăit, cum a fost cadrul general. Cred că spaţiul are valoarea lui, prin faptul că îţi dă un motiv să intri în această discuţie despre vremea comunismului, în România. Epoca a fost probabil cea mai neagră a României şi ororile comunismului nu trebuie uitate, trebuie povestite pentru a nu ajunge în situaţia de a repeta greşeli pe care noi le-am făcut. Comunismul, o greşeală enormă, că nu am făcut-o benevol, asta e altceva, dar modul în care s-a inoculat, o oroare a istoriei moderne, aceste lucruri trebuie povestite”, a spus Klaus Iohannnis.

Şeful statului a punctat că după comunism fiecare a definit liberatea aşa cum a dorit şi „asta a fost prost înţeleasă”.

„Când am fost tânăr, nu copil, că nu îşi dai seama, ne-am dorit foarte mult libertate, să ne exprimăm, să mergem să vedem locrui, alte ţări, să intrăm în contact cu oameni din alte părţi, să puntem spune liber ce ne dorim, să ne asociem şi să schimbăm societatea în bine şi aceste lucruri nu au fost posibile. Ne-am doit foarte mult libertatea, şi la revoluţie, s-a auzit un singur cuvânt, libertatea. Noi nu am ieşit la revoluţie să cerem bani sau pâine sau blugi sau maşini sau tv-uri, ci libertatea şi am cerut să scăpăm de comunism. Aşa s-a întâmplat şi am devenit liberi, necunoscând libertatea. Fiecare a definit-o cum a crezut, unii prin vizitarea a nenumărate locuri, alţii, dorind să înveţe să practice o meserie care îi plăcea, alţii au vrut să studieze. Unii au crezut că libertatea înseamnă că poate face orice, asta a fost prost înţeleasă. Societatea, din decembrie 89 s-a construit şi este cea pe care o trăim acum, în ziua de azi, deci îi întrebăm pe români ce vor, nu spun libertatea, pentru că o avem. Ce ai ţi se pare că este un dat pe care îl meriţi, nu trebuie să lupţi pentru el. Din păcate nu e aşa, şi pentru libertate, drepturile noastre, libertatea de exprimare, trebuie să luptăm zilnic, astfel, din negura vremurilor din depărate, se ridic fantome, şi ies din coluţuri”, a mai spus Iohannis

Klaus Iohannis a participat la evenimentul de inaugurare a Spaţiului 80east (optzecist) - „Acasă în comunism’’ - un laborator interactiv de educaţie civică despre trecutul comunist MEDIAFAX.RO

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA
Mr  BEAN

11:27

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Un cunoscut teolog aruncă bomba. Care este singura cale prin care Gheorghe Dincă va spune adevărul şi numai adevărul
22/08/2019 11:23

 Teologul Valentin Gruia şi-a spus punctul de vedere in cazul Caracal. Acesta susţine că Gheorghe Dincă va spune anchetatorilor adevărul despre ce s-a intamplat cu Luiza Melencu şi Alexandra Măceşa ...

Prognoza meteo 22 august. Cum va fi vremea în București, Iași, Constanța sau Cluj
22/08/2019 10:56

 Se apropie sfarşitul săptămanii, dar temperaturile caniculare nu vor să plece cu una, cu două. Joi, 22 august, meteorologii anunţă maxime de peste 30 de grade Celsius, in special in zona de sud a ...

Tudorel Toader se umflă în pene:
22/08/2019 10:55

 "O simpla constatare ! Apreciem decizia de respingere a proiectului de Lege privind amnistia si gratierea, proiect care a " stat" in Parlament din ianuarie 2017, asteptandu-si momentul fav ...

Escrocheria ”BRICHETA” face ravagii în magazinele de cartier
22/08/2019 10:45

Un bărbat de 41 de ani a fost prins de politistii Sectiei 3 din Capitală după ce a inselat mai multi vanzători de la magazine mici, buticuri de cartier. Într-un timp scurt, escrocul a făcut 7.000 de ...

Informație TERIFIANTĂ - Un bărbat s-a spânzurat în curtea spitalului Săpoca: familia acuză medicii de neglijență
22/08/2019 10:39

 Apar noi informatii de la Spitalui de Psihiatrie Săpoca, acolo unde un pacient a ucis cinci oameni cu un stativ de perfuzie care nu ar fi trebuit să fie lăsat acolo de personalul medical. Se pare că p ...

Angajări pe bandă rulantă la stat. O instituție publică face 32 de angajări!
22/08/2019 10:34

Mai jos sunt posturile scoase la concurs pe site-ul Guvernului.   POSTURI VACANTE ÎN GUVERN Consilier la Secretariatul General al Guvernului - 3 posturi Expert şi consilier Resurse Umane MAPN - ...

Vladimir Putin include România într-un scenariu de ameninţare la adresa Moscovei
22/08/2019 10:18

 Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că SUA sunt in prezent in măsură să desfăşoare o nouă rachetă de croazieră cu lansare terestră in Romania şi Polonia, un scenariu pe care il ...

Donald Trump șochează o lume întreagă comparându-se cu Mesia: ”Eu sunt alesul!”
22/08/2019 10:05

 Seria de declaratii care au socat opinia publică din SUA, Israel si din toate colturile lumii a inceput cu un atac la adresa evreilor americani care nu il votează. Trump i-a catalogat pe acestia drept ...

Rusia, reacție militară dură din cauza întăririi prezenţei NATO în România
22/08/2019 09:43

 Situaţia in direcţia strategică vestică continuă să se deterioreze mai ales din cauza intăririi prezenţei NATO, in special in Polonia şi Romania, fapt care determină Moscova să implementeze un ...

Subiecte Matematică BAC 2019 toamnă // Subiecte Istorie BAC 2019 toamnă
22/08/2019 09:40

 Subiecte Matematică BAC 2019 toamnă // Subiecte Istorie BAC 2019 toamnă. Probele scrise au inceput miercuri, pe 21 august, cu examenul scris la limba si literatura romană. Vineri, elevii vor sustine p ...