Prince of Persia: The Sands of Time Review

Prince of Persia: The Sands of Time Review

Uneori ma intreb de ce trebuie sa cheltuim sute de dolari pe componente performante. De multe ori, aceasta intrebare stresanta imi dispare destul de repede din minte in momentul in care rulez un joc cu toate detaliile la maxim si imi incant ochiul cu privelistea ce mi se asterne in fata. Prima impresie pe care ti-o lasa Prince of Persia: The Sands of Time este mai mult decat delicioasa, insa toata lumea stie ca pacatul este cel mai dulce dintre toate. Dupa intensa mediatizare ce a precedat lansarea acestui joc, doream sa ma joc cu atata ardoare de parca numai pentru acest lucru traisem pana atunci. Inceputul este mirific, intriga este perfecta, iar atentia pentru detalii depaseste orice imaginatie, sanatoasa sau bolnava. Eram incantat.
Afara ninge. Este exact genul acela de vreme pe care ti-ai dori-o dusmanilor tai in momentul in care tu esti in vacanta in Thailanda. Mohorat este si sufletul meu pentru ca dupa mai mult de 30 de incercari (dupa 30 am renuntat sa mai numar) nivelul „Climbing the Tower of Dawn” tot nu se lasa depasit. Am ajuns la 93% si ma bucur ca stau la etajul 3. Daca as fi stat mai sus, cu siguranta as fi fost manat de forte extrem de malefice sa sar. Din fericire, ma amagesc cu ideea desprinsa din filozofia orientala si promovata de Matrix, ca totul in jurul meu e o iluzie. Ce e ciudat e ca ma uit cum pe jos se asterne zapada si totul devinde din ce in ce mai alb, in timp ce eu vad numai negru in fata ochilor. Chestie de relativitate, mon cher! Sa sar asa de la o idee la alta nu prea imi sta in obicei. E ca si cum v-as prezenta inceputul si incheierea, iar mai apoi continutul. Da, continutul este si va ramane esenta unei povesti, liantul dintre mesajul scriitorului si sufletul cititorului. Acum realizez de ce sufletul meu e gol. Nu exista liantul. Prince of Persia: The Sands of Time nu are o poveste care sa-l sustina si care sa ma indemne, in situatia in care ma aflu, sa incerc totusi pana cand reusesc sau vad ce trebuie sa fac.

Salvarea miresei rapite este deja o poveste fumata. Vizirul, caci el este personajul negativ, il ajuta pe tatal printului, regele Shahraman al Persiei, sa cucereasca palatul din India al unui maharajah. Inauntru, ei gasesc o clepsidra uriasa pe care si-o insusesc. Printul, pentru a-l onora pe tatal sau, intra in posesia unui pumnal, obiect dorit si de catre vizir de altfel, dar intru totul alte scopuri. Nereusind sa-l obtina pentru el, acesta il pacaleste pe print pentru introduce obiectul in locasul ce ii era special destinat din clepsidra si uite asa Nisipurile Timpului (Sands of Time) sunt eliberate, transformand orice fiinta umana, cu exceptia printului, vizirului si fetei maharajahului, intr-o creatura a nisipului. Cam asa s-ar putea explica in primul rand absenta NPC-urilor din acest joc. Singurele conversatii de care ai parte sunt ori cu Farah care te va insoti in questul tau pentru repararea greselii facute ori cu vizirul, dar asta spre final. Exista totusi o exceptie. La inceput vei fi nevoit sa activezi sistemul de aparare al castelului, iar acolo vei fi indrumat de un soldat al carui soarta este insa foarte trista odata ce ti-ai indeplinit obiectivul. Cum scapase el netransformat este si va ramane un mister. Cert este ca tot personalul castelului nu are acum decat un singur tel: sa te impiedice sa mergi mai departe.

Sunt in total 40 de nivele, iar majoritatea sunt impartite in doua: partea de acrobatie si partea de lupta, principalul obiectiv fiind de a le strabate de la un capat la altul. Uneori exista si ceea ce putem numi obiective secundare, cum ar fi activarea acelui sistem de aparare, dobandirea altei sabii sau potrivirea unor oglinzi care ajuta la redirectionarea unei raze de lumina. Toate acestea pot intra la capitolul „environmental puzzles”, sau mai pe romaneste folosirea anumitor elemente din mediul inconjurator cu scopul de a gasi calea care te scoate la liman. In general, acestea cer o anumita capacitate vizuala insa exista si un puzzle audio in cadrul caruia trebuie sa ghicesti coridorul in functie de stropii de apa pe care ii auzi. Cum insa elementele de acrobatie si folosirea mediului inconjurator sunt aria predominanta a acestui joc, va voi face o scurta prezentare a calitatilor acrobatice ale printului.
In primul rand, trebuie sa stiti ca stamina sa nu se termina, deci nu il veti vedea vreodata obosit, ci dimpotriva bara de viata se va mari pe parcursul jocului prin accesarea anumitor coridoare care il vor teleporta pe print in preajma unei fantani fermecate. Daca asta este un lucru bun sau rau ramane sa judecati si singuri insa trebuie sa recunosc ca de multe ori m-am simtit mult mai bine gandindu-ma ca nu trebuie sa-i port de grija din cauza oboselii. Printul poate merge foarte incet sau poate alerga si exista motive bine intemeiate pentru ambele actiuni. Poti trece nestingherit peste tepii care ies din podea daca te deplasezi foarte incet, in timp ce alergatul, pe langa faptul ca iti da posibilitatea sa te deplasezi foarte repede, iti permite sa mergi si pe suprafete verticale (wall running). Aveti grija insa ca acestea sa fie netede, in caz contrar printul nostru cazand in hau sau in tepi, gasindu-si obstescul sfarsit.

Rularea si saritura intra de asemenea in repertoriul printului. Ele sunt folositoare in lupta, pentru a evita un atac sau pentru a reusi sa scapi atunci cand esti incercuit, insa uneori, in timpul jocului, vei fi nevoit sa sari de pe o platforma pe alta, asta daca wall running nu este posibil. Alte combinatii ale acestor manevre simple sunt urcarea sau coborarea a doi pereti paraleli – atentie insa la momentul necesar apasarii tastei Jump, acesta fiind inainte ca printul sa atinga zidul care urmeaza sa-l propulseze inapoi – sau alergarea pe zid pana intr-un anumit punct, iar apoi efectuarea unei sarituri pentru a prinde o coloana sau o bara. Coloanele sau ce a mai ramas din ele, pot fi parcurse pe verticala folosind tastele directionale sau pot fi folosite ca suport pentru o saritura pe o alta coloana sau o platforma. Provocatoare sunt stalactitele care cad in cateva secunde, deci va trebui sa va miscati destul de repede, in timp ce ai mereu senzatia ca aluneci si ca nu te-ai prins de ea cum trebuie. Barele orizontale, fie ca sunt simple bare sau steaguri iti permit sa te rotesti pentru a reusi astfel sa sari mai departe pe o alta aflata la aproximativ acelasi nivel. Cand insa urmatoarea sa afla deasupra ta, trebuie sa sari in directia unui zid pentru ca apoi sa apesi tasta jump care te va propulsa mai sus. De pe la mijlocul jocului veti fi nevoiti sa parcurgeti suprafete foarte inguste. Mentinerea in balans a printului poate fi foarte usor facuta cu ajutorul tastelor directionale, insa, daca totusi inevitabilul se intampla, printul se va prinde in cadere de ea. Sa va asigurati totusi ca nu sunteti atacati de pasari sau lilieci care va pot convinge sa picati in hau pana la urma. Cateva probleme pot aparea si atunci cand va veti intalni prima oara cu franghiile. Pentru a sari de la una la alta este nevoie sa va plasati in capatul de jos al acestora si sa asteptati pana ce distanta dintre voi si urmatoarea este cat mai mica.

Peste tot pe parcursul jocului veti intalni butoane care va deschid usile prin care trebuie sa treceti. Uneori acestea se afla in podea insa modalitatea de a ajunge la ele nu este chiar simpla, alteori ele se afla pe perete, fiind accesibile fie printr-un simplu wall run sau cu ajutorul unei cutii. Pe langa faptul ca printul este foarte agil, el este si puternic, astfel incat poate muta cutii relativ mari sau chiar o statuie, cu scopul de a mentine anumite butoane apasate. De asemenea, va trebui sa folositi si o serie de parghii ce tin o usa deschisa pentru o anumita perioada limitata, timp in care vi se cere sa parcurgeti un traseu plin cu capcane. Farah, datorita fizicului ei, se poate strecura prin crapaturi si poate indeplini cateodata astfel de actiuni, insa atunci cand acest lucru este imposibil trebuie sa faceti fata singuri. Capcanele activate de sistemul de protectie al palatului nu sunt atat de diversificate cat insiruirea sau imbinarea acestora. Pe langa clasicii tepi care ori ies din podea ori sunt plantati pe trunchiuri miscatore de lemn o sa va intalniti si cu roti zimtate sau sabii care ies din pereti. Rotile au o traiectorie verticala si uneori nu trebuie sa treceti de una singura, ci de doua, in timp ce sabiile au o traictorie orizontala, toate iesind din zid la un capat si intrand la loc la celalalt. Mai sunt cateva surprize de-a lungul jocului, insa e mai bine sa le descoperiti singuri. In orice caz, trecerea cu succes de toate acestea consta in gasirea momentului prielnic pentru efectuarea unei anumite actiuni.

Marea problema la acest capitol este camera care de multe ori este fixa. Daca jucati cu mouse si tastatura, ea poate fi in general controlata cu ajutorul primului. Daca insa jucati cu un gamepad, va trebui sa va bazati pe schimbarea automata a camerei si deci a perspectivei, lucru care nu este intotdeauna foarte fericit realizat. Este adevarat ca exista posibilitatea de a activa o perspectiva first person, dar nici ea nu va arata intotdeauna o imagine de ansamblu. Pentru aceasta exista alternate view, camera indepartandu-se de personaj, oferindu-va o parte din nivelul pe care trebuie sa-l strabateti. La prima vedere pare destul, insa lucrurile nu stau tocmai asa. Cum am spus ceva mai devreme, problemele apar cand aceasta este fixa sau in momentul in care aveti nevoie sa o resetati, aducand-o in spatele personajului. Daca printul se afla lipit de un perete, acest lucru este imposibil, influentand negativ controlul asupra personajului. Exista tasta pentru reset camera, dar daca jucati cu un gamepad cu opt butoane de exemplu, nu mai este loc si pentru aceasta optiune, singura posibilitate fiind sa apasati alternate view de doua ori. Alt moment haios se poate intampla atunci cand printul intra dintr-o alee intr-un turn, tasta inainte devenind tasta inapoi, iar daca nu va opriti la timp va treziti imediat afara.