prognozameteo18august

Dimensiune font:

Prognoza meteo 18 august. Cum va fi vremea în București, Iași, Constanța sau Cluj

| 17-08-2019 13:09

Prognoză meteo 18 august. România a trecut printr-o atenţionare meteo de caniculă, iar apoi, printr-un cod portocaliu de furtuni. Iată că, în ultima zi a acestei săptămâni, luna august se poate confunda uşor cu sfârşitul lunii septembrie.

 

 Sfârşitul de săptămână aduce, în toate zonele României, temperaturi de maxim 29 de grade Celsius. Ploile şi furtunile pleacă de pe teritoriul ţării, lăsând în urmă cer senin. Meteorologii anunţă că şi zilele următoare, vremea rămâne la fel.

Vremea în București
Bucureştenii vor avea parte duminică, 18 august, de maxime de 29 de grade pe timpul zilei, iar noaptea se vor înregistra 15 grade Celsius. Ploile şi furtunile încep, uşor-uşor, să părăsească toate regiunile ţării, la sfârşit de săptămână. Astfel, cerul este senin şi rămâne aşa, pentru o bună perioadă de timp.

Vremea în Iaşi
În Iaşi, se anunţă vreme la fel de frumoasă. Temperatura înregistrată va ajunge până la 28 de grade Celsius. Noaptea, meteorologii transmit că vor fi până la 14 grade Celsius. Nici vorbă de precipitaţii nici în această zonă a ţării, iar cerul va fi însorit.

Vremea în Constanţa
Duminică, 18 august, în timpul zilei, pe litoral, va fi vreme cu mult soare! Se vor înregistra temperaturi de 26 de grade Celsius. Noaptea, temperatura va scădea până la 18 grade Celsius. Vântul va bate uşor.

Vremea în Cluj
În Cluj, ziua de duminică aduce veşti bune! Ziua, sunt aşteptate până la 27 de grade Celsius. Noaptea, se vor înregistra 14 grade Celsius, iar cerul rămâne senin. spynews.ro

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.

 

 Viorica Dăncilă se va întâlni cu vicepreședintele SUA, Mike Pence
16/09/2019 13:15

Premierul Viorica Dăncilă va pleca in SUA, pe 27 septembrie, acolo unde va avea intalniri cu oamenii de afaceri romani care activează in SUA, dar si cu oficiali de la Washinton.   Surse politice a ...

Răsturnare de situație în cazul Crimelor de la Caracal. De ce nu se face experimentul cu butoiul
16/09/2019 12:52

 În cadrul reconstituirii se vor stabili amănunte importante care vor ajuta la finalizare anchetei si la stabilirea vinovătiei sau nevinovătiei lui Gheorghe Dincă. Potrivit unui fost politist cr ...

Focul face ravagii in Grecia: Doua localitati de pe insula Zakynthos au fost evacuate (Video)
16/09/2019 11:57

 Un incendiu mare, extins de vantul puternic, a izbucnit, duminica, pe insula greceasca Zakynthos si a determinat evacuarea populatiei din doua localitati. Nu au fost raportate victime si nu se asteapta ...

ALERTĂ - Bărbat împuşcat de polițiști, după ce i-a atacat cu o furcă și a asmuțit un câine asupra lor
16/09/2019 11:53

Un bărbat din Gorj a fost impuşcat de politistii chemati să-l linistească. Bărbatul agresiv a atacat politistii cu o furcă si a asmutit un caine asupra lor, potrivit Mediafax. Potrivit reprezentanţilor ...

Boris Johnson-Jean-Claude Juncker, întâlnire crucială pentru soarta Brexit-ului
16/09/2019 11:32

 Întalnirea are loc intr-un context in care eforturile de a impiedica o retragere fără acord a Marii Britanii din Uniunea Europeană, la 31 octombrie, nu au dus pană acum la progrese semnificative ...

Negocierile continuă: Bursa din Hong Kong nu renunţă la oferta de preluare a rivalei din Londra
16/09/2019 11:01

 Bursa din Hong Kong nu renunţă la oferta sa de 39 de miliarde de dolari pentru a prelua Bursa de la Londra, după ce London Stock Exchange (LSE) a respins-o, şi continuă discuţiile cu investitorii, t ...

Parcări speciale pentru biciclete în clădirile instituţiilor publice, autogări şi pieţe. Ce amenzi prevede proiectul iniţiat de liberali
16/09/2019 10:58

 „(1) Clădirile publice sau de utilitate publică, pieţele agroalimentare, targurile, autogările şi staţiile de cale ferată ce deservesc trafic de călători vor fi dotate cu structuri metalice ...

Gheorghe Dincă a vorbit la telefon cu un fost polițist de Frontieră, la o zi după ce a răpit-o pe Luiza
16/09/2019 10:55

 La o zi după ce a răpit-o pe Luiza Melencu, Gheorghe Dincă a sunat două persoane, conform datelor care apar in dosarul instrumentat de DIICOT: pe bunicul copilei, dar şi un fost poliţist. Gheorghe ...

100.000 de euro recompensă pentru găsirea Alexandrei Măceşanu sau a Luizei Melencu. Cine e milionarul care oferă această sumă
16/09/2019 10:44

 Viorel Cataramă, căci despre el este vorba, a anunţat că va oferi o recompensă de 100.000 de euro persoanei care va da informaţii ce vor duce la găsirea şi eliberarea uneia dintre copilele răpite ...

Perioada de înscriere la vot în Diaspora a expirat. Un număr mic de români a optat pentru a vota prin corespondenţă
16/09/2019 10:19

 Romanii care doresc să voteze in străinătate la alegerile pentru Preşedintele Romaniei s-au putut inregistra ca alegători in străinătate prin intermediul unui formular online, pană duminică, 15 s ...