Prognoza meteo. Cum va fi vremea in tara de 1 Decembrie
Dimensiune font:
Prognoza Administrației Naționale de Metorologie – pentru următoarele două săptămâni – transmite că temperaturile înregistrate se vor situa peste valorile normale pentru această perioadă.
Până pe 29 noiembrie, în partea de vest a României se vor înregistra temperaturi de 14 – 15 grade, iar după data de 30 noiembrie vor fi în scădere, astfel că mercurul din termometre va ajunge la 5 – 6 grade. Se va înregistra, din nou, o creștere a temperaturilor după 5 decembrie, specialiștii ANM prognozând că vor fi în jur de 9 grade. După 1 decembrie, nopțile vor aduce temperaturi de 0 grade. Nici precipitațiile nu vor lipsi, spun meteorologii.
În centrul țării se vor înregistra 11 – 12 grade până vineri, 29 noiembrie. Va urma o răcire și nu vor fi mai mult de 3 grade la orele prânzului și 0 grade pe timpul nopții. După Sfântul Nicolae – 6 decembrie – temperaturile vor începe să crească ușor. Vor exista și condiții care vor favoriza precipitațiile
În Maramureș – până vineri, 29 noiembrie – se vor înregistra 11 – 12 grade, după care va urma o răcire treptată, până la 3 grade. După Sfântul Nicolae, mercurul din termometre va ajunge la 4 – 6 grade, iar apariția precipitațiilor nu este exclusă.
În ceea ce privește Muntenia și Oltenia, vom înregistra temperaturi de până la 15 grade, dar din 30 noiembrie se vor situa între 6 și 9 grade. Din 5 decembrie sunt așteptate temperaturi de zero grade în timpul nopților. Vor fi condiții pentru precipitații începând cu data de 28 noiembrie, conform informațiilor transmise de specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau