PROTOTYPE 2 Review

PROTOTYPE 2 Review

Versiunea PC de Prototype 2 a avut de aşteptat câteva luni până să-şi întindă tentaculele spre noi, distanţa temporală fiind justificată de necesitatea unei portări decente şi de îmbunătăţirea vizibilă a graficii faţă de console. Dar dacă din punct de vedere tehnic există destule lucruri de zis (şi bune, şi rele), prima dată remarci doar libertatea ieşită din comun de a merge peste tot şi, mai ales, omorî tot ce mişcă.

Pentru cei care nu au jucat predecesorul, Prototype 2 oferă un rezumat pentru ca Alex Mercer, virusul Blacklight şi drama personajului principal, sergentul James Heller, să nu pară scoase din pământ şi iarbă verde. Astfel, după pierderea soţiei şi a fiicei sale, Heller îşi concentrează atenţia asupra muncii, cerând să fie repartizat în zona roşiei a metropolei New York, pusă în carantină din cauza unei noi izbucniri a virusului ce transformă oamenii în mutanţi incontrolabili.

Inevitabil, el şi Mercer se întâlnesc iar Heller este infectat și obține super puteri similare, un pretext ideal pentru deschiderea sezonului de vânătoare. De asemenea, soldații Blackwatch sunt din nou prezenți la datorie, aparent pentru a ține sub control şi eradica virusul Blacklight. Evident, aparenţele trebuie să fie înşelătoare, fiindcă altfel povestea n-ar mai avea nicio surpriză.

Chiar dacă premisa este interesantă, personajele nu ies prea mult din linia stereotipurilor, unele dintre ele având pe alocuri şi mici izbucniri de conştiinţă pentru a-i permite lui Heller să-şi îndeplinească misiunile cu succes. Conflictul este bine pus la punct pentru a nu ridica probleme de conştiinţă în cazul celor pe care-i omori (sau îi consumi mai exact, obţinând de la ei părticele esenţiale de informaţie şi acces în diverse zone), dar nu întotdeauna e clar de ce trebuie să depistezi o anume persoană sau de ce dai iama ca un monstru respectabil ce eşti într-o gaşcă de oameni de ştiinţă cel puţin pe jumătate în ceaţă în ceea ce priveşte scopul real al activităţii lor.

Diverse alte evenimente narative, mai mult sau mai puţin legate de firul principal (dar importante pentru atmosferă) pot fi recuperate prin găsirea unor cutii negre, răspândite prin cele trei zone ale oraşului (verde, galbenă, roşie). Descoperirea acestor informaţii face parte din colecţiile opţionale care oferă şi experienţă suplimentară ca bonus, alături de distrugerea vizuinelor unde-și fac veacul mutanţii şi centrelor de comandă Blackwatch.

Fiecare zonă are două, trei, cinci sau şapte din fiecare set de colecţii, marcate cu un simbol special şi ale căror indicative apar pe hartă când te afli în apropierea lor; nu toate sunt uşor de găsit, mai ales cutiile, pentru că înălţarea pe verticală aproape nelimitată a jocului face unele zone să fie dificil de identificat, în special în zgârie-norii distruşi din zona roşie.

Micul dejun – omul de știință

Misiunile lui Heller sunt şi ele împărţite în mai multe categorii, marcate cu albastru pentru cele esenţiale în poveste şi cu galben pentru cele opţionale. De ambele părţi trebuie să îndeplineşti anumite acţiuni care aduc bonusuri, deblocare de abilităţi şi experienţă, plus acces stealth în baze înarmate până în dinţi ale Blackwatch.

De exemplu, trebuie să consumi o anumită persoană pentru a-i accesa amintirile şi afla unde se află ascunsă următoarea victimă; altă dată ai nevoie de acces într-un laborator şi trebuie să consumi persoana a cărei amprentă reprezintă cheia; sau poate pur şi simplu te lupţi cu un mutant uriaş pentru a-i consuma ADN-ul şi obţine noi avantaje mutagene. În multe din aceste cazuri, esenţial este faptul că a consuma oameni pentru Heller înseamnă şi asumarea identităţii lor, inclusiv din punct de vedere fizic, ceea ce permite infiltrarea fără a da alarma în zone altfel inaccesibile.

Aceeaşi abilitate îi permite lui Heller să scape de următori în cazul în care acţiunile sale necesită transformarea în terci a diverselor trupe inamice; când nu te vede nimeni, te transformi în ultimul personaj pe care l-ai consumat şi gata, următorii renunţă să te mai caute, elicopterele se întorc la treaba lor şi tu revii la misiunea ta.

Din acest punct de vedere, AI-ul se comportă deplorabil, dar pe de altă parte e un element fără de care nebunia ucisului n-ar mai fi fost nici posibilă, nici atât de distractivă. Sub forma unui soldat, a unui doctor sau comandant poţi ateriza la propriu în mijlocul unei baze Blackwatch fără ca AI-ul sa ridice vreo sprânceană alarmată mai mult de 2-3 secunde. Singurul risc este dacă stai prea aproape de detectoarele dedicate aflate în orice bază, dar şi atunci poţi să creezi o diversiune infectând un soldat cu o bio-bombă, să zicem. Sau pur şi simplu sari gardul, te urci pe clădiri, planezi la trei cartiere distanţă şi gata, ai scăpat.

Odată infectat de Mercer, Heller capătă o serie de puteri pe care le controlează după cum consideră de cuviință. Nu există timpi de aşteptare pentru a putea refolosi ghearele, pumnii sau tentaculele, totul fiind integrat în organismul eroului. Unele puteri depind de consumul de masă organică (da, oameni), dar şi acolo reîncărcarea e rapidă, iar efectul unei găuri negre este în acelaşi timp devastator şi atrăgător pentru ochi.

ADN mutant cu aromă de tanc

De altfel, sistemul de evoluţie al eroului nostru este împărţit în diverse ramuri – Evolutions, Mutations, Powers, Abilities şi Skills. Ultimele trei depind de consumul de ADN din ţinte marcate ca atare, mutaţiile vin din realizarea misiunilor secundare, iar evoluţia din simpla creştere în nivel.

Evoluţia are şase ramuri ce put fi îmbunătăţite şi deblocate pe măsură ce acumulezi puncte de experienţă: Locomotion (viteză, înălţimea salturilor şi distanţa de planare în aer), Health (evident, creşterea barei de viaţă cu un maximum de 125%), Regeneration (recuperarea vieţii fără a consuma oameni), Shapeshifting (cât de repede eşti identificat când te-ai transformat, cât de repede apar elicopterele de asalt – personal nu am remarcat vreun efect cu adevărat important în gameplay), Mass (câtă masă consumată ai la dispoziţie pentru a-ţi folosi puterile devastatoare) şi Finishers (dedicată vehiculelor ce pot fi distruse cu o singură lovitură – elicoptere şi tancuri).

Mutaţiile sunt extrem de utile pentru că pot acoperi zone mai puţin dezvoltate după ce creşti în nivel şi se obţin prin completarea seturilor de misiuni secundare. Şi aici avem o împărţire serioasă: Offensive (diverse îmbunătăţiri pentru toate tipurile de atacuri), Defensive (reducerea damage-ului – Hard Boiled rullzzzzz!!!!), Locomotion (paralel cu optiunile din partea evolutivă, de ales dacă nu ai chef să consumi puncte la creşterea în nivel pentru a-ţi mări posibilităţile de ţopăială), Predator (diverse bonusuri pentru a-l face pe Heller în general mai priceput la activităţile de omor în masă), Power Specialist (dedicate atacurilor speciale ale puterilor – charged attacks obţinute prin apăsarea prelungită a butoanelor dedicate – de ales dacă ai vreo putere preferată) şi Radnet (disponibile doar cu DLC-ul aferent şi prin îndeplinirea respectivelor misiuni).

Puterile sunt ataşate unei arme folosite de Heller şi au cel puţin două moduri de atac – normal şi charged. Până şi lupta cu mâinile goale are o versiunea mai puternică, ca să nu mai discutăm de carnajul oferit de Claws, Tendrils, Blade, Hammerfists şi Whipfist, indiferent de tipul de atac folosit. Aceste arme se obţin în diverse zone ale jocului de la alţi mutanţi asemănători cu Heller, dar care nu sunt de acord cu încercarea lui de a opri virusul.

Abilităţile se obţin cam la fel şi intră în categoriile Shields (extrem de util contra proiectilelor), Biobomb (infectarea unui inamic, de obicei pentru a crea o diversiune care să permită, de exemplu, consumarea unei ţinte fără a declanşa alarma) şi Brawler Pack (posibilitatea de a chema în ajutor şi controla maxim patru monştri mutanţi).

Skills sunt îmbunătăţiri dedicate folosirii armamentului convenţional şi se obţin prin consumarea ţintelor militare marcate ca atare. Armour este dedicat tancurilor, Helicopters, evident, maşinilor zburătoare, Rifles pentru orice tip de puşcă, iar Launchers pentru diversele neamuri de lansatoare de rachete sau grenade.

Tocană de monstru în sânge

Toată această nebunie de abilităţi este folosită pentru un singur scop: uciderea cât mai creativă, rapidă şi numeroasă a mutanţilor sau a soldaţilor Blackwatch. De altfel, misiunile sunt cam toate la fel, gameplay-ul nu variază în mod deosebit, dar tot amuzamentul este în a vedea cum mai poţi transforma în terci o gaşcă de monştri scăpaţi de sub control sau pur şi simplu un grup de trecători oarecare doar pentru că te-ai trezit cu fața la pernă în dimineaţa asta.

Diverse secvenţe cinematice arată carnajul în toată splendoarea, cu bucăţi de carne ce zboară în toate direcţiile; Heller smulge mâna unui monstru şi-l bate cu ea până îi transformă creierul în piftie, apoi Whipfist-ul taie de la jumătate tot plutonul Blackwatch venit în galop să se ofere drept carne de tun; diverse depozite de material exploziv oferă ocazii şi mai nebune de a ucide tot ce mişcă, apoi nu mai ai decât să vii şi să-ți înfigi pumnul în faţa omului de ştiinţă malefic și să-l gâdili cu un tentacul până rămâne spânzurat şi rupt în patru; sau îi rupi capul cu lama, îl faci covor cu pumnii, îi smulgi capul din coloana vertebrală şi îi consumi ADN-ul, apoi sari pe elicopterul ăla enervant, îi smulgi motorul şi-l trânteşti la pământ, revii pe un tanc şi îi smulgi aruncătorul de rachete sau îl controlezi de-a binelea pentru a întoarce propriile arme împotriva inamicilor.

Există şi unele părţi de misiuni unde eşti obligat să înaintezi în linişte, fără să declanşezi alarma, iar alteori eşti pus în faţa unor bonusuri delicioase, de tipul „calcă 60 de mutanţi cu tancul” sau „distruge un tanc cu propriu-i lansator de rachete – TOW” pentru care de obicei te lupţi să le îndeplineşti, pentru că nu fac decât să adauge cireaşa pe un tort şi aşa foarte bine garnisit.

Lumea din Prototype 2 oferă marele avantaj al explorării, orizontale şi verticale, astfel că Heller poate urca până în vârful Empire State Building exact ca şi cum ar merge pe un covor. Salturi, zbor, plutire, iar salt, iar plutire combină posibilităţile lui Batman cu ale lui Spider-Man, dar fără limitările din Batman sau nevoia de a arunca cu aţe lipicioase pentru a naviga de la o clădire la alta.

Evident, o cădere necontrolată de la o înălţime foarte mare poate fi fatală, astfel că e ideal să nu te urci prea mult, în special când eşti urmărit de elicoptere. Trecerile între cele trei zone ale oraşului se fac cu elicopterul, sub deghizarea unui soldat Blackwatch, dar rar am apelat la ele în afara momentelor scriptate din poveste. In rest, am profitat din plin de galopul pe clădiri şi zborul planat pe deasupra parcurilor şi pieţelor, eventual coborând pentru a consuma o ţintă sau un monstru-bonus.

Pentru a-şi îndeplini şi mai bine misiunile, Heller are la dispoziţie şi un fel de radar: de folosit la înălţime, direcţia din care vine unda de răspuns indică locul aproximativ unde se află ţinta, ca apoi să o identifici din apropiere. De cele mai multe ori, acţiunile nu au nevoie de precizie şi e foarte plăcut să domini peisajul ca o pisică în vârful copacului; există însă şi momente când trebuie să iei la ochi o ţintă anume şi controlul dă rateuri.

Câteva crampe tehnice

Din acest punct de vedere, deși vorbim de versiunea PC, recomandarea merge spre utilizarea unui controller; zborul/planarea necesită apăsarea simultană a trei taste, ceea ce în câteva ore dă crampe la tendoane, în timp ce camera se opreşte în unghiuri suspecte mai ales când controlezi un elicopter sau un tanc. În mulţime sau de sus este destul de dificil să fii sigur că ai pus ţinta pe monstrul corect şi mi s-a întâmplat în câteva misiuni să reiau checkpoint-ul doar pentru că tasta R selecta ce vroia ea, nu acea Hydra imensă care ameninţa nefericitul ascuns în carcasa carbonizată a unui elicopter.

La fel, se poate întâmpla să vrei să-ţi apuci ţinta ca să o consumi şi să trezeşti cu o ladă în braţe în locul ei sau să aterizezi aiurea în timpul unor misiuni contra cronometru; în al doilea caz, cea mai mică alunecare înseamnă de obicei încărcarea checkpoint-ului, aşa că am cam preferat să evit aceste misiuni, din fericire toate fiind secundare.

Pe de altă parte, te poţi obişnui cu controlul tastatură/mouse (m-am încăpăţânat să nu pun controller-ul şi am triumfat până la urmă), ajutat mult şi de faptul că jocul este extrem de uşor. Dacă investeşti serios în viaţă, mai ai şi scut îmbunătăţit şi puteri de tip Devastator, treci prin inamici ca gâsca prin apă.

Modurile Hard/Insane mai aduc ceva provocări, însă folosirea oportună a puterilor este tot ce trebuie să faci pentru a scăpa neatins din majoritatea luptelor. Poate doar finalul să fie mai dificil pentru că necesită folosirea anumitor arme în anumite stadii (da, ar fi ideal să studiezi ghidul simbolurilor importate de pe consolă, sunt „câteva”) şi afacerea se repetă de trei ori, dar nici aici nu pot spune că am avut probleme deosebite.

Din punct de vedere vizual, efectele lucrează cel mai bine când vine vorba de a sublinia amplitudinea măcelului, iar portarea vine şi cu o distanţă de randare şi framerate îmbunătățit, deşi Prototype 2 nu pare a se împăca foarte bine cu opţiunea Alt-Tab, ameninţând să se blocheze de câteva ori. Mediul de joc deschis nu excelează în detaliu, dar cel puţin Heller nu se blochează aiurea în maşini şi staţii de autobuz, ci sare automat peste ele, creând panică printre oamenii adunaţi pe străzi.

Pe de altă parte, nicio altă acţiune în afară de scoaterea armelor în plină stradă sau într-o bază nu pare să alarmeze AI-ul şi poţi apărea precum Rumburak-vrăjitorul peste tot, cu singura diferenţă că aterizarea ta face o gaură în asfalt şi piftie din soldaţi.

Multiplayer propriu-zis nu avem, ci doar serie de evenimente Radnet care oferă bonusuri suplimentare şi posibilitatea de a-ţi provoca prietenii să obţină scorurile cele mai mari din clasamentele online. Avem cinci tipuri de provocări, minimul pentru a primi ceva experienţă fiind obţinerea unei medalii de bronz:

• Collateral Damage (ai la dispoziţie trei „dive-uri” pentru a omorî toate ţintele, cu cel puţin două runde)
• Recovery (recuperarea unor „cutii” în cât mai scurt timp)
• Incineration (aruncarea a cât mai multe butoaie de Whitelight, aşa-zisul vaccin pentru virusul lui Mercer, în incineratoare)
• Chopper (zborul cât mai rapid printr-o serie de ţinte)
• Rampage (măcel generalizat, în cantitate cât mai mare)

Prototype 2 este un joc construit în jurul ideii de măcel generalizat cu justificare morală, dar pe baza unor puteri cât se poate de variate. Nu excelează în varietatea misiunilor, nici în motivare narativă, dar te ţine lipit de monitor pentru că ai libertatea să te urci pe bloc, să te arunci, să supravieţuieşti şi să omori tot ce mişcă în acelaşi timp. Nu e recomandat celor cu stomacul sensibil, dar e perfect pentru reducerea considerabilă a stresului acumulat într-o săptămână de muncă.